Harghita: Autospecialele Serviciului de Ambulanță au parcurs, în 2024, peste 1,8 milioane de kilometri; numărul de solicitări - în creștere
Autospecialele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Harghita au parcurs, în 2024, peste 1,8 milioane de kilometri, numărul de solicitări fiind în creștere, de la an la an.
Datele furnizate AGERPRES de directorul Serviciului de Ambulanță Județean Harghita, dr Péter Szilárd, arată că anul trecut cele 63 de autospeciale din dotare au parcurs 1.832.263 de kilometri, pentru a ajunge la cele peste 42.000 de solicitări.
Acesta a arătat că este vorba de aproximativ 28.000 de cazuri de urgență și peste 14.000 de situații în care echipajele au transportat la spital și înapoi la domiciliu, pacienți nedeplasabili, număr de solicitări fiind în creștere, anual, cu 5-10%.
Dr. Péter Szilárd a precizat că, pe de o parte, oamenii au mai multă încredere în Serviciul de Ambulanță și în spitale, iar pe de altă parte sunt mulți care sună la 112 pentru cazuri ușoare, care ar putea fi rezolvate de medicii de familie și care îngreunează și aglomerează atât activitatea SAJ cât și pe cea din unitățile de primiri urgență.
Acesta a spus că sunt și situații în care un pacient nu este mulțumit de un diagnostic pus de medicul de la centrul de permanență și sună la 112 din curtea centrului, solicitând transportul la spital, iar echipajele de la SAJ sunt obligate, potrivit legii, să răspundă solicitării.
De asemenea, dr. Peter Szilard, a mai spus că există cazuri când echipajele sunt folosite pe post de 'taxi', respectiv când unii etnici romi solicită ajutor medical, sunt aduși la spital și până când sunt completate documentele medicale aceștia părăsesc incinta.
În legătură cu timpul de intervenție al autospecialelor, dr. Peter Szilard a spus că acesta este, în medie, de 15 minute, în contextul în care în județ există 16 substații ale SAJ, cu ajutorul cărora se ajunge la cazuri mult mai repede ca înainte.
'Sunt fericit că județul nostru este acoperit bine. Avem 16 substații de unde, dacă un locuitor solicită ajutorul nostru, (...) un echipaj de urgență poate să ajungă foarte repede și să ajute pacienții care au nevoie de ajutor. (...) În zonele izolate ajungem mai greu, dar nu pot să spun că sunt probleme mari. Pentru că substațiile așa sunt amplasate că se ajunge la caz, în medie, în jur de 15 minute', a declarat dr. Peter Szilard, pentru AGERPRES.
Sunt și situații în care timpul de intervenție crește, atunci când toate autospecialele din substații sunt ocupate și trebuie trimisă o ambulanță de la distanță mai mare sau atunci când, pentru a se ajunge la o intervenție, trebuie parcurs un drum neasfaltat sau greu practicabil.
Referitor la dificultățile cu care se confruntă serviciul pe care îl conduce, dr. Peter Szilard a menționat faptul că, uneori, echipajele sunt agresate verbal și chiar fizic iar autospecialele sunt lovite.
O altă problemă semnalată este cea a lipsei de empatie și de interes din partea vecinilor sau chiar a membrilor familiei unor pacienți de a ajuta echipajul de la Ambulanță să îi transporte pe aceștia până la autospecială.
'Și în municipiul Miercurea-Ciuc și în alte orașe ale județului, observăm o reticență, un dezinteres al populației de a ajuta vecinii. În timpul nopții, dar și în timpul zilei, dacă suntem solicitați la un apartament și trebuie să transportăm pacientul la autospeciale, nu găsim vecini, nu găsim o persoană care să ne ajute. La sate, dacă se oprește o ambulanță, deja vecinii vin și sunt interesanți ce s-a întâmplat cu vecinul lor. Deci, asta e o mare greutate pentru noi pentru că nu doar că două persoane trebuie să transporte pacientul și toate echipamentele necesare pentru stabilizare, dar e important și timpul', a explicat dr. Peter Szilard.
Acesta a spus că, de multe ori, dacă sunt solicitați, vecinii nu deschid ușa sau spun că sunt bolnavi sau în vârstă și nu pot ajuta la transportul pacientului la ambulanță, fiind înregistrate chiar și refuzuri în rândul membrilor familiei celui bolnav.
Dr. Peter Szilard a spus că în urmă cu 20 ani nu credea că se va ajunge la astfel de situații, în care oamenii să fie dezinteresați de cei din jur.
'În urmă cu 20 ani nu se înregistrau astfel de situații. În urmă cu 20 de ani, când am auzit că în străinătate au început să se confrunte cu asemenea cazuri, am spus că asta nu se va întâmpla niciodată la noi, dar suntem în acel punct în care suntem dezinteresați. Și pe stradă, dacă se întâmplă ceva, oamenii trec pe lângă cel care a căzut, nu sunt interesați de ce a căzut', a menționat șeful SAJ Harghita.
Acesta a făcut apel la cetățeni să sune cu încredere la numărul de urgență 112 de câte ori au nevoie de ajutor, să răspundă scurt și corect la întrebările operatorilor, pentru a nu se pierde timp prețios, iar când ajung echipajele de urgență la fața locului să le îndrume, pentru a nu întâmpina dificultăți legate de identificarea străzii sau a casei unde se află pacientul, și, pe cât posibil, să ofere ajutor atunci când este nevoie pentru transportul bolnavilor. AGERPRES/ (A- AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst











