Agenția Națională de Transplant a lansat o companie de informare privind importanța donării de organe
Agenția Națională de Transplant (ANT) a lansat, marți, o campanie de informare privind importanța donării de organe în salvarea de vieți, în contextul în care anul trecut s-a întregistrat o scădere a numărului de transplanturi.
'Donarea și transplantul sunt un domeniu care definește umanitatea și solidaritatea unei societăți și tocmai de aceea Agenția de Transplant își asumă nu doar să gestioneze acest sistem, ci să-l dezvolte tocmai pentru a oferi oamenilor pe lista de așteptare o adevărată șansă la viață. (...) În primul rând, am vrea să informăm populația că este vorba despre donarea după decesul pacientului, pentru că încă mai există astfel de (...) dubii în rândul populației', a declarat directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant, Guenadiy Vatachki, marți, cu prilejul unei conferințe de presă.
Potrivit directorului executiv al Agenției Naționale de Transplant, campania de informare 'Cadoul Vieții' va cuprinde un spot care va fi difuzat pe televiziuni și în prezentări ce vor fi făcute în instituții și universități, unde ulterior se va derula și o componentă de întrebări și răspunsuri.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Guenadiy Vatachki a punctat că este necesar un plan de măsuri care presupune, printre altele, prioritizarea națională a activității de donare de organe și țesuturi în spitalele acreditate și nu numai.
La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a atras atenția că prin acceptarea transplantului sau a donării de organe se poate 'da viață' altor oameni.
El a subliniat că educația în rândul personalului medical și al populației poate fi făcută doar în parteneriat și a semnalat importanța abordării pro-transplant și pro-donare de organe, pentru că lista de așteptare de 3.000 de persoane nu poate fi rezolvată 'într-un timp rezonabil', având în vedere că se înregistrează câteva zeci de donatori în fiecare an, cifră care nu acoperă necesarul, însă și-a arătat aprecierea pentru faptul că multe spitale din România efectuează proceduri de transplant. Potrivit ministrului Sănătății, cea mai frecventă procedură de transplant de organ se referă la cel renal, hepatic și cardiac.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
De asemenea, ministrul Rafila a anunțat că se dezvoltă partea de transplant pediatric la Spitalul 'Grigore Alexandrescu'.
'Transplantul rămâne pentru noi o prioritate. Ne gândim cum să îmbunătățim finanțarea, să îmbunătățim comunicarea, dar nu putem face lucrul ăsta decât împreună cu profesioniștii din domeniul sănătății, cu universitățile de medicină și farmacie și nu în ultimul rând cu mass-media', a declarat Alexandru Rafila.
El a punctat că acordul prezumat necesită o discuție extinsă. 'Cred că trebuie să facem și cu cultele religioase, pentru că trebuie să excludem din discuție, din spațiul public, că acordul prezumat poate să ducă la excese care să afecteze într-un fel viața sau drepturile oamenilor. Cred că trebuie întâi să avem un glosar și o definire și o înțelegere a termenilor care se referă la acest lucru', a adăugat ministrul Rafila.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a semnalat importanța rolului profesioniștilor din sănătate în conștientizarea asupra complexității actului de donare de organe. AGERPRES/(A - redactor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst











