Galați: Spitalul de Boli Infecțioase, dotat cu 48 de echipamente de ultimă generație pentru combaterea infecțiilor nosocomiale
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase 'Sfânta Cuvioasa Parascheva' Galați a fost dotat cu 48 de echipamente de ultimă generație pentru combaterea infecțiilor nosocomiale, inclusiv a bacteriilor rezistente la antibiotice, informează, miercuri, Consiliul Județean Galați.
Potrivit sursei citate, investiția, în valoare de peste 6 milioane de lei, a fost finanțată integral prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
'Este o investiție esențială pentru creșterea siguranței pacienților și a personalului medical. Infecțiile nosocomiale reprezintă o problemă serioasă în sistemul de sănătate, iar prin dotarea spitalelor cu echipamente moderne reducem semnificativ acest risc. Spitalul de Boli Infecțioase dispune acum de tehnologii avansate pentru dezinfecție și sterilizare, ceea ce înseamnă un act medical mai sigur și mai eficient. Vom continua aceste investiții, astfel încât toate spitalele din subordinea Consiliului Județean Galați să beneficieze de cele mai bune condiții pentru tratarea pacienților', a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Noile echipamente, care sunt deja utilizate în cadrul spitalului, includ: sistem automat de nebulizare pentru dezinfecția suprafețelor pe cale aeriană cu ceață uscată; nebulizator automat cu ceață uscată; sistem de filtrare a aerului cu filtru avansat medical HEPA14; sistem cu abur și dezinfecție pentru decontaminare și dezinfecție rapidă; sistem de curățare și dezinfecție prin abur miniaturizat din oțel inoxidabil, operabil 24/7; sistem de curățare și dezinfecție prin abur miniaturizat cu funcție de aspirare și accesorii multiple; sistem de igienizare recirculant; echipament pentru dezinfecție termică antibacteriană a instrumentarului medical, cu sistem de uscare; autoclav; sisteme de audit pentru mâini, suprafețe și nebulizare; sistem de prelevare de probe microbiologice din aer; sistem rapid pentru monitorizarea gradului de igienizare pentru mâini și suprafețe; luminometru; sistem automat de identificare microbiană.
Această investiție face parte dintr-un proiect amplu, cu o valoare totală de peste 36 de milioane de lei, prin care toate spitalele aflate în subordinea Consiliului Județean Galați, respectiv Spitalul Clinic Județean de Urgență 'Sfântul Apostol Andrei', Spitalul Clinic de Boli Infecțioase 'Sfânta Cuvioasa Parascheva', Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Orășenesc Târgu Bujor și Spitalul Municipal 'Anton Cincu' Tecuci, sunt dotate cu echipamente similare. AGERPRES / (AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an
Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e
Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid
Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det
Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta
Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Spitalul Municipal din Brad intenționează să-și acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înființarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanțare prin Fondul de Modernizare al AFIR. 'Dorim să realizăm un parc fo
Arad: Jumătate dintre paturile pentru copii de la SCJU, ocupate la debutul sezonului de infecții respiratorii
Jumătate dintre paturile pentru copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost ocupate pe fondul infecțiilor respiratorii înregistrate în prima săptămână din octombrie, considerată de autorități perioada de debut a sezonului de viroze, iar la nivel de județ, numărul îmbolnăvirilor este peste media multianuală.
SJU Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar dezvoltat cu inteligența artificială, a anunțat conducerea unității sanitare, precizând, totodată, că proiectul va fi implementat gratuit de o firmă din județ. 'Pregătim o nouă modalitate de a comunica mai ușor cu pacienții, apar
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. În perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist. Această sesiune aduce
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările interioare din gips-carton au
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și Institutul de Pneumoftiziologi
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Tulcea se confruntă în continuare cu deficit de personal specializat, chiar dacă angajații unității primesc stimulente financiare din partea autorităților județene și locale, iar conducerea SJU consideră că actele normative în baza cărora se medicii specialiști primesc salariile trebuie modificate în beneficiul
Premieră națională la Institutul Clinic Fundeni: primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică
O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic. Intervenția a fost coordonată









