Brașov: Două centre de asistență medicală ambulatorie - deschise în contextul epidemiei de gripă
Brașovenii vor avea la dispoziție în județ, din această săptămână, două centre de asistență medicală ambulatorie, deschise în contextul instituirii stării de alertă epidemiologică pentru limitarea infecțiilor respiratorii, a anunțat, luni, Direcția județeană de Sănătate Publică (DSP).
Unul dintre centre a fost deschis la dispensarul TBC din municipiul Brașov, iar cel de-al doilea în ambulatoriul de pediatrie al Spitalului Municipal Săcele, în ambele pacienții cu afecțiuni respiratorii putând fi investigați, diagnosticați și tratați.
De asemenea, pacienții cu simptomatologie respiratorie se pot adresa în continuare medicilor de familie, centrelor de permanență, precum și unităților spitalicești.
Potrivit ultimelor date statistice făcute publice de DSP Brașov, la nivelul județului, în săptămâna 20-26 ianuarie, au fost raportate aproape 3.000 de infecții respiratorii, dintre care 575 de cazuri de gripă și peste 400 de cazuri de pneumonii, care situează județul pe locul trei în țară la acest indicator.
În aceeași perioadă, la nivelul întregii țări s-au înregistrat peste 130.000 de cazuri și 22 de decese. În acest context, Ministerul Sănătății a declarat, joi, stare de alertă epidemiologică. AGERPRES / (AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești a fost declarată potabilă; restricțiile au fost ridicate
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova a ridicat, joi, restricțiile privind consumul apei la nivelul Spitalului de Pediatrie Ploiești, după ce rezultatele analizelor au arătat că apa este potabilă, nemaifiind depistate colonii de Pseudomonas aeruginosa. Managerul spitalului, Anca Miu, a precizat, pentru AGERPRES, că toate
Rogobete: Spitalele vor include obligatoriu în linia de gardă medicii rezidenți, la cererea acestora
Unitățile sanitare vor include obligatoriu în linia de gardă, la cerere, medicii rezidenți care efectuează pregătirea în specialitate în cadrul acestora, dublând medicul de gardă și efectuând gărzi pentru completarea duratei normale a timpului de muncă, a anunțat joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a anunțat că a fost pus în
Timiș: Clădirea principală a Spitalului de Copii intră în reabilitare termică și modernizare; investiția - 15 milioane de lei
Municipalitatea timișoreană investește aproape cinci milioane de lei, din bugetul local, în reabilitarea termică a clădirii principale a Spitalului de Copii 'Louis Țurcanu' din oraș, fondurile fiind necesare pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 - 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest)
Președintele Colegiului Dieteticienilor Iași prezintă câteva recomandări pentru a evita disconfortul după mesele pascale
Dincolo de încărcătura spirituală, pentru poporul român Paștele înseamnă și mese bogate în preparate savuroase, specialiștii în nutriție-dietetică atrăgând atenția că, mai ales pentru persoanele care au ținut post, alimentele servite în zilele de Paști pot reprezenta o provocare pentru organism. Este p
Rogobete: Am aprobat extinderea rețelei naționale pentru tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute
Ministrul Sănătății a aprobat extinderea rețelei naționale pentru tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA), parte a programului național de finanțare prin acțiuni prioritare destinate secțiilor care tratează pacienți cu politraumatisme. Rețeaua se mărește cu încă două spitale: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și Spitalul
Ministerul Sănătății și Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral au lansat o campanie de conștientizare a AVC
Ministerul Sănătății, în parteneriat cu ALIA - Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral, a lansat o campanie națională de conștientizare a accidentului vascular cerebral (AVC), dedicată în special copiilor și familiilor acestora, a anunțat joi ministrul Alexandru Rogobete. 'Prin intermediul 'Ero
Ministerul Sănătății: Proiect privind modul de finanțare a secțiilor de ATI - în transparență decizională
Ministerul Sănătății a pus miercuri în transparență decizională un proiect care reglementează modul de finanțare a secțiilor de ATI din România, prin programul național Acțiuni Prioritare ATI (AP-ATI), a anunțat ministrul Alexandru Rogobete. Prin acest program, Ministerul Sănătății finanțează direct secțiile de ATI din spitalele publice din Rom&aci
Arad: Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaș va fi extins cu servicii paliative, printr-un proiect de 12 milioane de lei
Spitalul de psihiatrie de la Căpâlnaș se va extinde cu o secție de îngrijiri paliative, printr-un proiect cu o valoare de aproximativ 12 milioane de lei, devizul general fiind aprobat, miercuri, de consilierii județeni arădeni. Conform unui comunicat de presă transmis de Consiliul Județean (CJ) Arad după ședință, aprobarea devizului este o etapă ne
SJU Târgu Jiu: Moderația și adaptarea rețetelor tradiționale, secretul unei sărbători reușite
Moderația și adaptarea rețetelor tradiționale sunt secretul unei sărbători reușite în cazul unor probleme cu ficatul sau stomacul, precum gastrită, reflux sau steatoză, susțin medicii specialiști ai Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu. Specialiștii spun că nu trebuie renunțat la tot, ci recomandă evitarea exceselor de gr
Alianța Pacienților Cronici: Ordonanța privind neplata primei zile a concediului medical - efecte nedrepte și discriminatorii
Alianța Pacienților Cronici din România le-a solicitat miercuri, într-o scrisoare deschisă, președintelui Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan și judecătorilor Curții Constituționale să intervină în legătură cu Ordonanța nr. 91/2025 care prevede neplata primei zile de concediu medical. Potrivit organizației, în ciuda s
Maramureș: Spitalul Județean, dotat cu tomograf și angiograf biplan printr-o investiție asigurată din fonduri europene
Spitalul Județean de Urgență (SJU) 'Dr. Constantin Opriș' din municipiul Baia Mare va fi dotat cu echipamente noi de investigație medicală, investiția, în valoare de peste 22 de milioane de lei, asigurată din fonduri europene. 'Un angiograf biplan pentru neurologie și un tomograf modern vor oferi medicilor puterea de a interv
SUUB: Mircea Lucescu - examinare CT; s-au evidențiat semne de accidente vasculare ischemice, focare de trombembolism
Antrenorul Mircea Lucescu a fost supus marți unei investigații CT complexe, la examinare evidențiindu-se 'multiple' semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar, a informat Spitalul Universitar de Urgență București, unde acesta este internat de mai bine de o săptămână. Medicii care îl îngrijesc
Ziua Mondială a Sănătății/Poiană: Este nevoie de politici coerente, de mecanisme de atragere și retenție a medicilor în zonele deficitare
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a subliniat, marți, că este nevoie de politici coerente, de mecanisme de atragere și retenție a medicilor în zonele deficitare, de condiții de lucru adecvate și de un cadru care să susțină dezvoltarea profesională pe termen lung. 'De Ziua Mondială a Sănătății, Colegiul Medicilor di
VIDEO Rogobete: Este nevoie de cel puțin încă un Centru pentru Mari Arși ca cel de la Timișoara
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că România are nevoie de încă cel puțin un Centru pentru Mari Arși la București, după cel în curs de finalizare de la Timișoara, care este primul din țară construit în perioada post-comunistă. 'Domnule președinte al României, Centrul de Mari Arși de la Timișoara este do
VIDEO Ministrul Sănătății: Mircea Lucescu este îngrijit în terapie intensivă, în stare critică
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți, la Timișoara, că Mircea Lucescu este îngrijit la terapie intensivă, în stare critică, evitând să dea alte detalii despre caz. 'Tot ce vă pot comunica este că în momentul de față este îngrijit la terapie intensivă. Prognosticul este rezervat și nu aș vr










