Gorj: A fost finalizată ancheta Comisiei de cercetare disciplinară în cazul băiatului decedat la Spitalul Târgu Jiu
Comisia de cercetare disciplinară în cazul pacientului minor decedat în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a finalizat ancheta, constatând că medicul de gardă specialist în medicină de urgenţă a încălcat mai multe prevederi din Ordinul nr. 1706/2007, precum şi pe cele prevăzute în fişa postului şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare.
Potrivit unei informări de presă a SJU Târgu Jiu, comisia de cercetare disciplinară a constatat că medicul specialist medicină de urgenţă, angajat al UPU-SMURD din cadrul unităţii medicale, nu a consemnat în fişa UPU a minorului temperatura pacientului, data şi ora solicitării consultului de chirurgie, neconsemnând solicitările de consult nici în specialităţile neurologie, cardiologie, neinformând telefonic medicii de gardă din cele două specialităţi, aflaţi într-o altă locaţie la aproximativ doi kilometri de UPU, asupra stării pacientului şi solicitarea de efectuare a acestora.
Medicii din cele două specialităţi au declarat că membrii echipajului SAJ Gorj i-au informat că trebuie să efectueze consulturile.
Conform sursei citate, doctoriţa respectivă "a încălcat prevederile art. 52 alin. (5) din Ordinul nr. 1706/2007, potrivit cărora 'Medicul responsabil de tură şi asistentul responsabil de tură sunt obligaţi să consemneze în raport toate problemele din timpul gărzii care afectează mersul normal al activităţii, indiferent de natura acestora. Medicul-şef al UPU sau CPU va fi informat telefonic dacă problemele apărute sunt sau au fost de natură să pună în pericol viaţa unui pacient sau să afecteze grav funcţionalitatea UPU sau CPU'; atribuţiile şi sarcinile specifice din fişa postului, la pct. 9: "completează împreună cu restul medicilor de gardă, fişele pacienţilor aflaţi în UPU-SMURD şi completează toate formularele necesare, în scris sau pe calculator", atribuţie efectuată în mod defectuos, încălcându-se astfel prevederile pct 9 din fişa postului".
De asemenea, a încălcat atribuţiile prevăzute la punctul 3 din fişa postului - "răspunde de informarea corectă şi promptă a medicului responsabil de gardă, a medicului şef sau a locţiitorului acestuia asupra tuturor problemelor ivite în timpul gărzii şi care au influenţă asupra derulării normale a activităţii, inclusiv cele legate de personal, indiferent dacă au fost rezolvate sau nu".
Medicul responsabil de tură în acea gardă era medicul şef UPU-SMURD, care în declaraţia prezentată comisiei de cercetare disciplinară a afirmat că nu a fost solicitat de respectiva doctoriţă nici din punct de vedere medical şi nici administrativ în gestionarea cazului.
"Având în vedere cele menţionate anterior, considerăm că doamna dr. C.P.L.V. a încălcat prevederile specificate din Ordinul nr. 1706/2007, menţionate anterior, precum şi cele prevăzute în fişa postului şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare. În urma audierii persoanelor implicate în acordarea asistenţei medicale a pacientului, din declaraţiile acestora nu au putut fi decelate încălcări ale atribuţiilor din fişa postului şi ale legislaţiei în vigoare. Comisia de cercetare disciplinară nu are calitatea de a se pronunţa cu privire la cauza decesului, aceasta urmând să fie stabilită şi comunicată de SML Gorj, şi nici asupra pronunţării cu privire la malpraxis, pentru aceasta existând comisii la nivelul DSP Gorj şi Colegiul Medicilor Gorj. De precizat că, în medicină, afecţiunile acute, tablourile clinice acute la prezentarea pacientului, nu permit întotdeauna recunoaşterea imediată a extensiei finale, a evoluţiei bolii, în contextul unei prime prezentări de urgenţă", se menţionează în informare.
În baza Raportului înaintat de către comisia de cercetare disciplinară, managerul unităţii sanitare va decide, joi, măsurile disciplinare care se impun în acest caz, mai arată sursa citată.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă după decesul unui băiat de 16 ani la SJU Târgu Jiu, au anunţat, pe 12 noiembrie, reprezentanţii IPJ Gorj.
Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Gorj au fost sesizaţi în mod direct de personalul SJU Târgu Jiu cu privire la faptul că la acea unitate medicală, la data de 11 noiembrie, s-ar fi prezentat un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitatea Scoarţa, în vederea efectuării unor investigaţii medicale.
Peste puţin timp, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, a fost declarat decesul tânărului, al cărui cadavru a fost transportat la Morga Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului.
Un medic chirurg şi un medic de la UPU din cadrul SJU Târgu Jiu au fost amendaţi de către Direcţia de Sănătate Publică Gorj cu câte 3.000 de lei, în urma decesului băiatului. AGERPRES/(AS - autor: Oana Popescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d
Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal
Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an
Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e
Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid
Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det
Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta
Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Spitalul Municipal din Brad intenționează să-și acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înființarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanțare prin Fondul de Modernizare al AFIR. 'Dorim să realizăm un parc fo
Arad: Jumătate dintre paturile pentru copii de la SCJU, ocupate la debutul sezonului de infecții respiratorii
Jumătate dintre paturile pentru copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost ocupate pe fondul infecțiilor respiratorii înregistrate în prima săptămână din octombrie, considerată de autorități perioada de debut a sezonului de viroze, iar la nivel de județ, numărul îmbolnăvirilor este peste media multianuală.
SJU Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar dezvoltat cu inteligența artificială, a anunțat conducerea unității sanitare, precizând, totodată, că proiectul va fi implementat gratuit de o firmă din județ. 'Pregătim o nouă modalitate de a comunica mai ușor cu pacienții, apar
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. În perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist. Această sesiune aduce
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările interioare din gips-carton au
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și Institutul de Pneumoftiziologi







