Braşov: Asistenţa stomatologică gratuită în judeţ este, încă, un deziderat deşi legea o reglementează din 2008
Locuitorii judeţului Braşov - atât copii, cât şi adulţi - mai au de aşteptat până când să poată accesa servicii stomatologice gratuite, deşi, conform prevederilor legale, două spitale din subordinea Consiliului Judeţean Braşov - cel pentru Copii şi Judeţeanul - ar fi trebuit să aibă cel puţin câte un stomatolog încă din 2008, susţine liderul consilierilor USR din CJ Braşov, Ovidiu Paraschivescu.
Conform acestuia, Braşovul ar fi pe penultimul loc la nivel naţional în ce priveşte asigurarea asistenţei stomatologice gratuite, iar vina aparţine atât Ministerului Sănătăţii - care nu alocă fonduri suficiente pentru a plăti medicii stomatologi, cât şi conducerii administraţiei judeţene - care nu a convins Ministerul în privinţa nevoilor populaţiei judeţului, care, în proporţie de 50%, provine din zona rurală.
"La Spitalul pentru Copii, am reuşit, după mai multe runde de concurs (6- n.r.) ca, în luna septembrie, să fie angajat un medic pentru situaţii de urgenţă - deci, ne bucurăm că ştim că acolo există o persoană angajată - însă, în acest moment, cel puţin din informaţiile mele, se fac validări, avizări din partea instituţiilor de sănătate pentru dotarea cabinetului. Abia după ce cabinetul va fi "aprobat", copiii din judeţ vor putea beneficia de servicii stomatologice gratuite", a explicat consilierul USR pentru AGERPRES.
A doua unitate medicală care ar trebui să ofere servicii stomatologice gratuite - pentru adulţi - este Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, însă conducerea acestuia nu reuşeşte nici măcar să constituie o comisie de concurs.
"Cealaltă instituţie care ar trebui să ofere servicii stomatologice gratuite - şi este o uriaşă neglijenţă a administraţiei noastre judeţene, cred că suntem pe penultimul loc în ţară din acest punct de vedere - este SCJU Braşov. Mulţumesc conducerii acestei unităţi medicale că se ocupă de organizarea concursului pentru ocuparea unui post. S-a obţinut un singur post din cele patru necesare pentru asigurarea asistenţei stomatologice permanente - însă, din ce mi-a comunicat conducerea SCJU Braşov, nu s-au găsit suficienţi membri pentru completarea comisiei de concurs, motiv pentru care, la mijlocul lunii noiembrie, se extindea apelul pentru suport din partea medicilor stomatologi care ar putea face parte din această comisie în afara judeţului Braşov. Cu alte cuvinte, judeţul Braşov caută medici în afara judeţului Braşov pentru a putea organiza acest concurs pentru că, la noi, nu s-au găsit", a spus Paraschivescu.
Potrivit acestuia, cauza este situaţia generalizată în ce priveşte subfinanţarea de la Ministerul Sănătăţii, dar şi faptul că nu a existat voinţă politică la nivelul conducerii administraţiei judeţene.
"Eu, la începutul anului, printr-o cercetare proprie am descoperit că există 700 de posturi vacante de medici în toate spitalele din judeţ, deci este clar o carenţă la nivelul alocării de resurse de la nivelul Ministerului Sănătăţii. Sau este vorba despre cât ne zbatem să arătăm MS carenţele, problemele de la nivelul judeţului Braşov, ca să le completăm. Deci, ţine şi de o voinţă politică-administrativă, care ar trebui să se asigure că, în funcţie de numărul de pacienţi şi de necesităţi, ar trebui să ni se acorde mai mulţi bani pentru judeţul Braşov", a menţionat consilierul USR.
Potrivit acestuia, doar în municipiile Făgăraş şi Codlea mai existau, în urmă cu un an, cabinete stomatologice gratuite.
Nici reţeaua de cabinete şcolare stomatologice din judeţ nu stă mult mai bine.
Toate cele cinci cabinete funcţionează în incinta unor unităţi de învăţământ din municipiul Braşov, banii necesari funcţionării acestora fiind alocaţi de Primărie şi nu de Ministerul Sănătăţii. AGERPRES/(AS-autor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst











