logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cluj: Institutul de Transplant Renal lansează un apel către populaţie pentru donarea de organe

Image

Reprezentanţi ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj şi ai Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR) au lansat, luni, un apel către populaţie de a fi mai mare deschiderea în ceea ce priveşte donarea de organe a celor aflaţi în moarte cerebrală, astfel încât să poată fi salvate cât mai multe vieţi.

"Dificultatea este în centrele care au stabilitate pentru donare, de a identifica şi a convinge familia în acest proces de donare. Nu este uşor. Din păcate, orice scandal mediatic, cum a fost cel de la 'Pantelimon', s-a resimţit imediat în activitatea de donare şi numărul de transplanturi este sub nivelul celor de anul trecut. Oamenii trebuie să ştie că actul de donare este un gest profund umanitar, care ajută până la opt pacienţi să beneficieze de organele acelui pacient, care va trăi, practic, prin acest gest, şi trebuie să ştie că nu există niciun fel de condiţionare în gestul de donare şi nu sunt niciun fel de activităţi suspecte în acest sens. De aceea, educaţia pacienţilor şi a populaţiei în general este foarte importantă. Este importantă şi implicarea Agenţiei Naţionale de Transplant, în identificarea donatorilor, fiindcă, cu cât sunt mai mulţi donatori identificaţi, cu atât procentul celor care acceptă este mai mare", a declarat, într-o conferinţă de presă, medicul Florin Elec, preşedintele ROMTRANSPLANT.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România, Gheorghe Tache, a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că în România sunt foarte mulţi pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare pentru transplantul de diferite organe, dar că foarte puţini pot beneficia de transplant, din cauza numărului redus de donatori.

"Pe listele de aşteptare sunt peste 4.300 de pacienţi, pentru toate tipurile de transplant, dar cu precădere, cei mai mulţi sunt pe linie de transplant, peste 3.000 de pacienţi înscrişi pe listele de aşteptare. Dacă luăm în calcul faptul că sunt peste 14.000 de pacienţi în dializă, numărul este mult mai mare decât cel înregistrat în evidenţă. Dar şi aşa, cei care sunt acum înscrişi pe liste, deci 4.000, având în vedere că anul trecut s-au realizat vreo 320 de transplanturi, deci este total insuficient pentru a satisface o nevoie cât mai mare a celor care sunt pe listele de aşteptare", a spus Gheorghe Tache.

ATR organizează la Cluj-Napoca, în perioada 21-22 octombrie, o nouă etapă a campaniei "Spune DA! Susţine donarea de organe". AGERPRES / (A - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 88

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 30-10-2026 19:43

Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului

Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de

Sanatate 30-10-2026 17:18

Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România

Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci

Sanatate 30-10-2026 16:37

CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative

Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă

Sanatate 30-10-2026 13:56

INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic

Sanatate 29-10-2026 17:27

Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.

Sanatate 29-10-2026 17:02

A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)

Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di

Sanatate 29-10-2026 15:18

VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu

Sanatate 29-10-2026 11:53

Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare

Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști

Sanatate 29-10-2026 10:02

Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A

Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo

Sanatate 28-10-2026 18:35

Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință

Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de

Sanatate 28-10-2026 18:12

Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor

Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri

Sanatate 28-10-2026 14:33

Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis

Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat

Sanatate 28-10-2026 11:01

(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor

Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens

Sanatate 27-10-2026 21:04

Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,

Sanatate 27-10-2026 15:58

Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst