Rafila: Experţii internaţionali nu vor realiza o anchetă la Spitalul Pantelimon, ci o evaluare profesională privind protocoalele şi procedurile
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat miercuri că experţii de la societatea europeană şi cea mondială de anestezie şi terapie intensivă nu vor realiza "o anchetă" la Spitalul Sf. Pantelimon, ci o evaluare profesională legată de protocoale şi proceduri.
Vizita va avea loc în cursul acestui an, a precizat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
"Aşteptăm să vină aceşti experţi. Noi am accesat două organizaţii: Organizaţia Europeană şi cea Mondială a Specialiştilor în Terapie Intensivă. Au răspuns din partea ambelor organizaţii. Ideea nu este neapărat să evalueze situaţia de acolo, de la Pantelimon, ei nu vin să facă o anchetă, ei vin să facă o evaluare profesională legată de protocoale, de proceduri şi, mai mult decât atât, să putem să avem şi o discuţie deschisă în spaţiul public, dar şi în zona profesională în ceea ce priveşte protocoalele care trebuie utilizate şi în România pentru pacienţii aflaţi în situaţii terminale", a spus ministrul.
El a estimat că la nivel naţional sunt necesare 4.000 de paturi pentru pacienţi care au nevoie de îngrijiri paliative. În prezent, există 3.300 de astfel de paturi.
"Noi avem în momentul de faţă 3.300 de paturi, dintre care 3.000 sunt în contract cu casele de asigurări de sănătate, dar nu discutăm doar despre paturi pentru îngrijiri paliative, pentru că o componentă importantă, cea care a fost abordată, astăzi de fapt, se referă la îngrijirile la domiciliul pacientului, când se deplasează persoane specializate la domiciliul pacientului pentru acordarea acestor îngrijiri paliative. Ştiu că au tot circulat tot felul de cifre, că avem doar 20%, că avem 5%. Eu vă spun că acel program care a fost făcut cu fonduri norvegiene - au lucrat inclusiv cei de la Hospice, au fost parte din acest program ANMCS-ul, Ministerul Sănătăţii, reprezentanţi ai spitalelor - şi numărul estimat de paturi pentru paliaţi în România, necesar, este de circa 4.000", a spus ministrul.
În ce priveşte lucrările de renovare de la Spitalul Sf. Pantelimon, Rafila a explicat că în primă instanţă va fi renovat şi igienizat un spaţiu care a avut rolul de compartiment pentru terapie intensivă în timpul pandemiei. După mutarea echipamentelor în acest spaţiu, va fi renovată şi secţia actuală.
"M-am întâlnit în repetate rânduri cu noua conducere a spitalului, a existat şi o vizită pe teren la spital. Ceea ce vom face în perioada imediat următoare va fi amenajarea unui spaţiu în care să fie relocată secţia sau parte din secţia de terapie intensivă, care va intra într-un proces de renovare completă. (...) În ceea ce priveşte alte elemente care ţin de cercetarea penală, nu avem niciun fel de altă informaţie", a evidenţiat ministrul.
Rafila a explicat că lucrările de renovare sunt necesare deoarece unitatea medicală nu a beneficiat de astfel de investiţii "de mulţi ani" reabilitări.
"Inclusiv condiţiile de lucru ale medicilor nu erau, să spunem, cele mai bune. Pe de altă parte, trebuie să dăm un semnal clar opiniei publice, pacienţilor, că în Spitalul Pantelimon lucrurile evoluează într-un mod care să le dea lor încredere să se adreseze acestui spital care, trebuie să spun, are foarte mulţi profesionişti de bună calitate şi e păcat să nu utilizăm acest corp medical profesionist din Spitalul Sf. Pantelimon", a subliniat el.
Rafila a reiterat că a împuternicit echipa de control de la Ministerul Sănătăţii se deplaseze la Spitalul Sfântul Pantelimon, după reclamaţii de natură administrativă făcute de asistenta şefă şi de un medic ATI.
"Au existat reclamaţii de ambele părţi, ca să spun aşa. Au existat cele două reclamaţii, dar a existat şi o reclamaţie a circa 100 de persoane din spital, medici şi asistente medicale, împotriva persoanelor care făcuseră reclamaţia iniţială. Nu se poate face chestiunea asta decât prin dialog. Dacă vă aduceţi aminte, eu am fost chiar de două ori la spital, la Sfântul Pantelimon, să discut cu personalul medical. Noi trebuie în primul rând să îi respectăm pe ei profesional şi uman. Şi să încercăm să găsim o soluţie, încât ei să poată să lucreze într-un confort profesional. Lucrul ăsta este dificil în momentul de faţă şi e bine că avem o echipă nouă acolo de management, se ocupă", a spus ministrul. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst











