Iaşi: Un cadru medical aflat în moarte cerebrală a salvat doi bărbaţi care făceau dializă
Un cadru medical aflat în moarte cerebrală a salvat doi bărbaţi care făceau dializă, după ce familia acestuia a fost de acord cu donarea rinichilor. Intervenţiile chirugicale au avut loc în weekend, la Centrul Regional de Transplant Renal din Iaşi, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Dr.C.I.Parhon", conf. univ. dr. Ionuţ Nistor.
Potrivit acestuia, beneficiarii sunt doi bărbaţi - unul din Oneşti, judeţul Bacău, în vârstă de 47 de ani, iar celălalt în vârstă de 55 de ani, din judeţul Neamţ, care avea o boală genetică moştenită şi se afla în program de dializă de doi ani.
"Ambii pacienţi sunt în Secţia de Transplant şi post operator se recuperează foarte bine", a spus Ionuţ Nistor.
Aceste două intervenţii de transplant nu ar fi fost posibile dacă familia donatorului, un cadru medical aflat în moarte cerebrală la Spitalul din Moineşti, judeţul Bacău, nu ar fi fost de acord.
Potrivit statisticilor unităţii medicale, de la începutul anului au fost făcute 23 de intervenţii de transplant, 8 dintre ele fiind de la donatori vii.
"Această cifră este uşor mai mică decât anul trecut, când în aceeaşi perioadă au fost 27 de transplanturi. Pe tot parcursul anului 2023 au fost făcute 55 de intervenţii de transplant. Ne dorim ca centrele de identificare a potenţialilor donatori din fiecare judeţ să fie active şi astfel numărul pacienţilor aflaţi pe lista de aşteptare să scadă. Fără ajutorul lor cei peste 400 de pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare pentru un transplant renal nu au şanse la o viaţă mai bună. Sunt mulţi pacienţi tineri, unul dintre ei, în vârstă de 41 de ani, ultimul, a fost internat în garda de ieri. Aceşti pacienţi au o şansă doar dacă se identifică un donator şi se face intervenţia de transplant", a declarat conf. univ. dr. Ionuţ Nistor.
La rândul său, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Renal Iaşi, prof. univ. dr. Adrian Covic, a evidenţiat importanţa donării.
"Avem o echipă foarte bună. Dacă înainte aveam unul sau doi medici, acum avem zece. Practic, oricând putem trimite medici şi în două locaţii pentru recoltare sau intervenţii. Am reuşit să creăm o echipă mare, largă, de chirurgi care să poată să recolteze sau să facă oricând intervenţii. Nu avem duminică, nu avem sărbători. Unii dintre noi eram la o petrecere, la nuntă, când au început să ne sune telefoanele şi am plecat imediat de acolo exact ca în filme. De sâmbătă şi până duminică s-a lucrat la foc automat. Au fost aduşi şi investigaţi 10 pacienţi din tot teritoriul Moldovei, de la Galaţi până la Suceava, câţiva fiind şi din Constanţa. Iată, Centrul din Iaşi acoperă nu doar teritoriul Moldovei", a arătat prof. univ. dr. Adrian Covic.
Potrivit acestuia, pentru reuşita intervenţiei e nevoie şi de deschiderea pacienţilor dializaţi la o schimbare.
"Sunt cazuri în care trebuie să îşi dorească şi pacientul. Permanent avem oameni care nu sunt decişi. Unul a spus că trebuie să se mai gândească, un altul era la piaţă şi a cerut să îi mai lăsăm timp ca să facă cumpărăturile. Transplantul este un act bilateral, adică programul naţional oferă o şansă, dar beneficiarul trebuie să îşi asume şi un regim ulterior, pentru că intervenţiile merg bine pentru cei care îşi doresc şi respectă indicaţiile noastre. Am avut recent un caz, al unui pacient care s-a gândit că nu mai are nevoie să ia pastile după transplant. Aşa de bine se simţea. Este important de subliniat că disciplina e bună pentru ei, pentru sănătatea şi viaţa lor. Post operator, beneficiarii transplanturilor trebuie să urmeze un tratament şi indicaţiile medicilor cu foarte multă disciplină", a mai spus dr. Covic. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo
INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese
Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d
Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal
Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an
Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e
Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid
Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det
Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta
Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Spitalul Municipal din Brad intenționează să-și acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înființarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanțare prin Fondul de Modernizare al AFIR. 'Dorim să realizăm un parc fo
Arad: Jumătate dintre paturile pentru copii de la SCJU, ocupate la debutul sezonului de infecții respiratorii
Jumătate dintre paturile pentru copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost ocupate pe fondul infecțiilor respiratorii înregistrate în prima săptămână din octombrie, considerată de autorități perioada de debut a sezonului de viroze, iar la nivel de județ, numărul îmbolnăvirilor este peste media multianuală.
SJU Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar dezvoltat cu inteligența artificială, a anunțat conducerea unității sanitare, precizând, totodată, că proiectul va fi implementat gratuit de o firmă din județ. 'Pregătim o nouă modalitate de a comunica mai ușor cu pacienții, apar
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. În perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist. Această sesiune aduce







