logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iaşi: Număr record de pacienţi la UPU de la Spitalul ''Sf. Spiridon'', în 24 de ore

Imagine din galeria Agerpres

Un număr de 350 de persoane s-au prezentat, în doar 24 de ore, la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon" Iaşi, mai mult de 50 fiind cazuri care ar fi trebuit să se prezinte la medicul de familie sau la specialiştii din ambulatoriu ori din spitale.

Coordonatorul UPU de la Spitalul "Sf.Spiridon", Diana Cimpoeşu, a declarat, miercuri, că acesta este un record de prezentări la Urgenţe.

"În ultimele 24 de ore, 350 de pacienţi au ajuns la UPU. Este un record pentru acest an. Au fost pacienţi cu patologie cardiovasculară, metabolică, neurologică, decompensate pe fondul efortului fizic făcut la căldură şi, posibil, al deshidratării", a precizat dr. Diana Cimpoeşu.

Conform acesteia, din cele 350 de cazuri, doar doi bărbaţi au fost afectaţi de caniculă.

"Sunt bărbaţi în vârstă de 73 şi 75 de ani. Ei au făcut insolaţie. Au consumat şi alcool. Au fost trataţi şi hidrataţi, după care unul dintre ei a mers la domiciliu, celălalt a fost dus în ambulatoriul de la Psihiatrie pentru aplicarea unui tratament pentru sevraj", a menţionat medicul.

Cele mai multe cazuri sunt de persoane care au diferite plăgi, înţepături, reacţii alergice.

"Cea mai gravă situaţie este cea a unui pacient în vârstă de 60 de ani, care avea o creştere a tensiunii arteriale şi manifestări respiratorii. Acest pacient a necesitat internare în Clinica de Medicină Internă pentru continuarea investigaţiilor", a explicat dr. Cimpoeşu.

Medicul spune că peste 50 din pacienţii care s-au prezentat în ultimele 24 de ore la UPU ar fi trebuit să se adreseze medicilor de familie sau medicilor specialişti din ambulatoriu sau spital.

"În general sunt pacienţi care ar trebui să se adreseze în primul rând medicului de familie, acesta să le dea trimitere către medicul de specialitate din ambulatoriu. În acelaşi timp, pacienţii cunoscuţi cu boli cronice se pot programa în momentul în care apar modificări ale stării lor de sănătate. Recomandăm pacienţilor cu afecţiuni cronice care au modificări în starea de sănătate să sune în clinicile în care au fost internaţi anterior să îşi facă programare pentru internare de zi sau continuă", a adăugat dr. Diana Cimpoeşu.

Conform evidenţelor UPU, în aceste zile au fost mai mulţi pacienţi care au căzut din cireş sau de pe scară.

"Este o perioadă care în mod tradiţional generează aceste accidente de la înălţime. E vorba în general de pacienţi tineri, fără pierderea stării de conştienţă şi stabili hemodinamic, care prezintă diverse fracturi, entorse, luxaţii, astfel încât numărul de internări în Ortopedie este mare, la fel ca iarna, când este îngheţ sau zăpadă", a precizat dr. Diana Cimpoeşu. AGERPRES/(A-autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 62

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 30-10-2026 19:43

Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului

Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de

Sanatate 30-10-2026 17:18

Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România

Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci

Sanatate 30-10-2026 16:37

CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative

Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă

Sanatate 30-10-2026 13:56

INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic

Sanatate 29-10-2026 17:27

Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.

Sanatate 29-10-2026 17:02

A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)

Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di

Sanatate 29-10-2026 15:18

VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu

Sanatate 29-10-2026 11:53

Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare

Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști

Sanatate 29-10-2026 10:02

Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A

Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo

Sanatate 28-10-2026 18:35

Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință

Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de

Sanatate 28-10-2026 18:12

Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor

Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri

Sanatate 28-10-2026 14:33

Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis

Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat

Sanatate 28-10-2026 11:01

(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor

Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens

Sanatate 27-10-2026 21:04

Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,

Sanatate 27-10-2026 15:58

Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst