Cardiologul Florin Mitu: În perioada de caniculă, trebuie să fim atenţi la excesul de efort fizic
Cardiologul Florin Mitu afirmă că, în această perioadă caniculară, persoanele hipertensive sau cele cu afecţiuni cardiovasculare trebuie să îşi adapteze medicaţia în funcţie de aceste modificări ale temperaturilor de vară şi recomandă tuturor atenţie sporită la efortul fizic, mai ales în cazul agricultorilor.
"În primul rând, în perioada caniculei trebuie să ştie orice persoană care are afecţiune cardiovasculară sau care are nişte factori de risc să evite orele de vârf în care expunerea solară este foarte mare. Mă refer aici între orele 10,00 - 11,00 şi 16,00 - 17,00, când temperaturile sunt excesiv de ridicate şi riscul de insolaţie este foarte mare. Pe de altă parte, sunt persoane care au diferite comorbidităţi. Mă refer aici la pacienţii cu diabet zaharat, pacienţii cu complicaţii cardiovasculare, accidente vasculare, care au suferit diferite intervenţii cardiace. Aceşti pacienţi trebuie să fie atenţi în special la valorile tensiunii arteriale care trebuie controlate, pentru că în perioada caniculei şi prin vasodilataţie putem avea variaţii tensionale, atât creşteri, dar şi scăderi de tensiune arterială", a declarat, pentru AGERPRES, prof.univ.dr. Florin Mitu, şeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului de Recuperare din Iaşi.
Conform acestuia, hidratarea are un rol major. În această perioadă, este recomandat consumul a 2 - 4 litri de apă sau ceai.
"Hidratarea trebuie adecvată în funcţie de profilul pacientului, pentru că fiecare bolnav are anumite recomandări. Uneori însă trebuie limitată această hidratare. Spre exemplu, la pacientul cu insuficienţă cardiacă gravă, decompensat, aportul excesiv de lichide poate să accentueze simptomele. Deci această hidratare trebuie puţin diferenţiată în funcţie de bolile pe care le are fiecare bolnav în parte. Trebuie să fim atenţi la minerale, la adăugarea în alimentaţie în special de crudităţi care să aducă potasiu, să aducă magneziu, care sunt frecvent deficitare, mai ales la pacienţi cu boli coronariene şi cardiovasculare. Şi atunci această alimentaţie poate să aducă supliment de astfel de electroliţi care sunt necesari inclusiv pentru fibra miocardică, deci pentru funcţionarea normală a inimii", a explicat medicul.
Cardiologul ne recomandă tuturor ca în perioada caniculară să fim atenţi la efortul fizic. Medicul atrage atenţia şi în cazul agricultorilor.
"Trebuie să fim atenţi la excesul de efort fizic. Excesul de efort fizic, pe lângă faptul că se consumă multe calorii, prin vasodilataţie poate să ducă la scăderi tensionale, la tahicardie, la subfrecvenţe cardiace ale pulsului. Astfel, în aceste ore de vârf trebuie evitat efortul fizic excesiv, mai ales în exterior. Deci trebuie să fim atenţi şi la activitatea fizică excesivă care prin transpiraţie, prin vasodilataţie poate să ducă chiar la accidente coronariene. Şi au fost astfel de situaţii. Pacienţii care aveau diferite stenoze coronariene, prin efort fizic excesiv, au făcut un infarct miocardic sau alte evenimente cerebrovasculare", afirmă dr. Florin Mitu.
Acesta avertizează că în astfel de situaţii toată medicaţia trebuie supravegheată de un specialist. De asemenea, recomandă celor cu diferite patologii ca în perioada caniculei să ceară şi sfatul medicului pentru a afla dacă trebuie adaptată medicaţia, în funcţie de situaţie.
"Să nu uităm că sunt persoane care pot să aibă diferite simptome, gen ameţeli, palpitaţii, dureri toracice, care nu trebuie trecute cu vederea. Trebuie anunţat întotdeauna medicul curant pentru a vedea dacă este pe o problemă cardiovasculară adăugată sau pe anumite elemente care ţin de expunerea excesivă la căldură", a subliniat dr. Mitu.
În general, susţine acesta, persoanele fragile trebuie să fie foarte atente în această perioadă şi să evite expunerea la temperaturile ridicate, să folosească, dacă se poate, încăperi mai răcoroase, aerisire adecvată şi hidratarea care este destul de importantă, însă cu limitele ei.
În această perioadă, nu doar cei cu patologii cardiorespiratorii sunt afectaţi de caniculă, ci şi cei care au diabet.
"Pacienţii cu diabet să fie atenţi şi la crizele de hipoglicemie care pot să apară fie datorită deficitelor din alimentaţie, dar şi unor eforturi fizice excesive. Aceste transpiraţii care apar la pacienţii cu diabet pot fi simptomele unei crize de hipoglicemie", a precizat prof.univ.dr. Florin Mitu, şeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului de Recuperare din Iaşi. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităților sanitare și a anunțat că autoritățile încearcă să aloce până săptămâna viitoare fondurile necesare pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, în special asupra unităților de primiri urgențe (UPU) și serviciilor
Hunedoara: Doi dintre minerii protestatari de la Vulcan au ajuns la Urgență
Doi dintre minerii care protestează, miercuri, în subteranul Minei Vulcan, din Valea Jiului, au primit îngrijiri medicale la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al spitalului municipal din Vulcan, după ce au solicitat sprijinul echipajelor de pe ambulanțe. ''Pe parcursul zilei de 21 octombrie, în compartimentul de
VIDEO Rogobete îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a redus bugetul sănătății cu 4,7 miliarde de lei
Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a acuzat miercuri pe fostul premier Ilie Bolojan că reducerea deficitului bugetar ''cu orice preț'' a dus sistemul sanitar într-o situație de criză financiară, el susținând că bugetul aprobat pentru Ministerul Sănătății în 2026 este cu aproximativ 4,7 miliarde de lei mai mic decâ
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' cere Guvernului să construiască legea salarizării împreună cu angajații din sănătate
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' din România (FSSR) cere noului Guvern să înceapă cât mai rapid elaborarea legii salarizării în sectorul public, cu participarea angajaților din sănătate, și avertizează că veniturile salariale reale au scăzut deja cu peste 16%. ''Avem un Guvern, avem un progra
Sibiu/Endocrinolog: Scăderea în înălțime și durerile bruște de spate, semne de alarmă pentru osteoporoză
Scăderea în înălțime, durerile de spate apărute brusc și fracturile produse în urma unor traumatisme minore sunt semne de alarmă pentru osteoporoză, o boală care poate evolua fără simptome evidente, a avertizat, marți, medicul specialist endocrinolog Loredana Camelia Boicean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. 'Printr
Ministrul interimar al Sănătății anunță o absorbție de 97% a fondurilor nerambursabile din PNRR și finalizarea a 3.121 de contracte
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, în perioada în care a asigurat conducerea interimară a instituției, au fost finalizate 3.121 de contracte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit acestuia, gradul de absorbție a ajuns la 97% în cazul fondurilor nerambursabile și la 100% pentru com
Ministerul Sănătății: 18 persoane rănite în accidentul de la Buftea, transportate la spitale din București; două au decedat
Un număr de 18 persoane rănite în urma accidentului care a avut loc marți dimineața la Buftea au fost preluate de echipajele de urgență și transportate la unități medicale din Capitală, a informat Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, două persoane au decedat în urma
Rogobete: Îmi doresc ca până la finalul acestui an să reușim să extindem proiectul de vaccinare în farmacii
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că își dorește ca, până la finalul acestui an, vaccinarea împotriva HPV să fie disponibilă și în farmacii, prin extinderea unui model similar celui aplicat în proiectul-pilot de vaccinare antigripală. 'Așa cum bine cunoașteți,
Rogobete: În prima săptămână îmi doresc să închidem urgențele care amenință sistemul de sănătate
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că prima măsură pe care intenționează să o adopte săptămâna viitoare, în cazul învestirii Guvernului, vizează asigurarea finanțării pentru serviciile de urgență și pentru zonele critice din sistemul sanitar. 'Prima măsură pe care sper că s
Bistrița-Năsăud: Agresorul de 13 ani de la școala din Bistrița, transferat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca
Băiatul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie in
Sibiu/ Chirurg plastician: Rănile trebuie spălate cu apă și săpun, nu cu betadină sau apă oxigenată
Spălarea rănilor cu apă și săpun ajută la îndepărtarea microorganismelor și favorizează vindecarea, în timp ce utilizarea betadinei sau a apei oxigenate poate afecta țesuturile, explică chirurgul plastician George Mărginean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, într-un material publicat luni pe pagina de
ISU Bistrița-Năsăud: Profesoara și elevul atacați cu cuțitul în școala din Bistrița - duși la spital
Profesoara și elevul atacați, luni dimineața, cu un cuțit de către un alt elev în Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, în urma evenimentului produs în municipiul Bist
Constanța: Nouă victime transportate la spital, după accidentul din satul Lumina
Nouă dintre cele 10 persoane aflate în microbuzul și mașina implicate, luni dimineața, în accidentul rutier produs pe drumul național 22, în apropiere de satul constănțean Lumina, au fost tra
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car












