Păun: Trebuie recunoscută şi valorizată contribuţia industriei farmaceutice pentru sănătatea populaţiei
Consilierul prezidenţial Diana Păun a afirmat, marţi, că trebuie recunoscută şi valorizată contribuţia industriei farmaceutice pentru sănătatea populaţiei, având în vedere participarea acesteia alături de autorităţi la dezbaterile privind elaborarea unor noi legi.
"Cred că ar trebui să recunoaştem şi să valorizăm contribuţia industriei farma pentru sănătatea populaţiei, pentru că industria farma a fost alături de autorităţi la toate dezbaterile care au iniţiat legi, de la ordine de ministru până la legi organice, în beneficiul populaţiei. (...) Participarea activă a industriei farma la inovare a făcut ca în pandemie să avem rapid atât vaccinuri, cât şi medicamente atât de utile pentru tratamentul pacienţilor COVID şi cred că este cel mai bun model de exemplu la nivel internaţional de colaborare între autorităţi şi industria farma atunci când vorbim despre vaccinuri şi medicamente care sunt atât de utile mai ales că ele au venit repede, s-au dovedit eficiente şi, în ciuda discuţiilor existente, trebuie să recunoaştem că dacă vaccinarea nu exista am fi trecut mult mai greu peste pandemie", a afirmat Diana Păun la Conferinţa "Industria farmaceutică, partener strategic al statului în sănătate".
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a subliniat, la rândul său, importanţa educaţiei pentru sănătate, dar şi a prevenţiei.
"Alocarea bugetară într-o ţară înseamnă previziunea pentru sistemul medical, dar previziunea este dată şi de nivelul de boală, de starea de boală a unei naţiuni. Noi discutăm despre o ţară în care unul din patru sunt hipertensivi, unul din patru sunt diabetici, obezi, nu numai cu probleme foarte serioase, dar, în primul rând, cu probleme de prevenţie foarte serioase. (...) Avem două mari lucruri de făcut din punctul meu de vede: unu - educaţia pentru sănătate, doi prevenţie şi accentul pe prevenţie va fi cel care ne va da gura de oxigen de care avem nevoie", a subliniat preşedintele CNAS. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Centrul Regional de Genetică Medicală are un nou sistem de secvențiere ADN pentru diagnostic modern
Centrul Regional de Genetică Medicală Bihor, care funcționează în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, și-a extins capacitatea de diagnostic prin achiziția și implementarea sistemului Spectrum Compact CE System, un secvențiator Sanger de ultimă generație dedicat analizelor de ADN și investigațiilor de biologie moleculară, a informat, marți, conducerea
Tulcea: Caravană pentru depistarea precoce a tuberculozei - peste 200 de persoane au beneficiat de consultații gratuite
Peste 200 de persoane din patru orașe și comune din județul Tulcea au beneficiat de consultații gratuite în cadrul proiectului ''Screening TB - Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă'', populația din alte 17 unități administrativ-teritoriale fiind așteptată să-și verifice starea de sănătate în
Vrancea: Pagube importante la blocul operator, arhivă și stocuri de materiale medicale ale Spitalului Județean, în urma inundațiilor (GALERIE FOTO)
Inundațiile produse în urma ploilor abundente din ultimele zile au provocat pagube semnificative la Spitalul Județean de Urgență ''Sf. Pantelimon'' Focșani, fiind afectate spații esențiale ale unității medicale, a informat, marți, Prefectura. Potrivit sursei citate, au fost afectate inclusiv blocul operator, arhiva, spălă
Cluj: Peste 23 de milioane de lei din fonduri europene pentru modernizări la Spitalul de Boli Infecțioase
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca va beneficia de peste 23 de milioane de lei din fonduri europene pentru modernizarea și dotarea ambulatoriului unității medicale. 'Consiliul Județean Cluj și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat contractul de finanțare pentru 'Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Sp
Harghita: Membrii Sanitas, în grevă japoneză în spitalele și unitățile DGASPC; protestează împotriva proiectului legii salarizării
Membrii Sanitas din județul Harghita au intrat marți în grevă japoneză, alăturându-se acțiunilor de protest organizate la nivel național împotriva proiectului noii legi a salarizării. Președinta Sanitas Harghita, Nyulas Emma, a declarat pentru AGERPRES că protestul se desfășoară în toate spitalele și unitățile de asistență socială din j
Sindicaliștii de la Sanitas, în grevă japoneză
Sindicaliștii de la Sanitas au intrat de marți în grevă japoneză, nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării. 'A început greva japoneză. Angajații din sănătate și asistență socială merg la muncă. Îngrijesc, operează, salvează vieți. Și poartă banderola Sanitas - pentru că dreptatea nu vine de la sine. Greva japoneză a început
Buzău: Grevă japoneză a farmaciștilor din spital, nemulțumiți de legea salarizării
Farmaciștii din Spitalul Județean Buzău, membri ai Sindicatul Promedica Farmaciști, organizație afiliată Federației Sanitas, au declanșat marți greva japoneză, ca formă de protest față de menținerea inechităților salariale din noul proiect al legii salarizării unitare. Farmaciștii vor purta însemne specifice protestului pe durata programului de lucru, fă
Președinta CMR susține necesitatea unei legi a profesiei medicale
Președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a reiterat luni necesitatea adoptării unei legi a profesiei medicale. 'O să mă întrebați ce se poate schimba. Ceea ce am spus de la începutul acestui mandat, și anume o lege a profesiei medicale. Necesitatea unei legi a profesiei medicale am adus-o în ate
Campanie a Crucii Roșii de conștientizare a nevoii permanente de sânge în România
Crucea Roșie Română împreună cu Institutul Național de Transfuzie Sanguină lansează o campanie națională de informare și conștientizare dedicată promovării donării voluntare și regulate de sânge. Campania 'Faci bine, te simți bine. DONEAZÃ! Sânge pentru viață' a pornit de la o realitate esențială: nevoia de sânge es
Harghita: Pacienții din Valea Rece internați cu simptome de toxiinfecție alimentară rămân sub supravegehere medicală
Cele șapte persoane internate duminică noaptea la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc cu simptome de toxiinfecție alimentară sunt în continuare sub supraveghere medicală în Secția de Boli Infecțioase, fiind în formă clinică medie. Potrivit informațiilor transmise la solicitarea AGERPRES de Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc,
Societatea Medicilor Rezidenți: Moartea colegului de la Floreasca, semnal de alarmă al unui sistem care îi abandonează pe rezidenți
Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți a transmis, duminică, un mesaj de condoleanțe familiei medicului rezident de la Spitalul Floreasca, decedat sâmbătă, subliniind că acest caz nu este singular și reprezintă semnalul de alarmă al unui sistem care ''își epuizează și își abandonează tinerii medici''.
Iași: Victimele exploziei de la Sinești, internate la Chirurgie Plastică în stare gravă, cu arsuri pe o treime din corp
Cei doi soți răniți duminică dimineața, în urma exploziei unei butelii în locuința lor din comuna ieșeană Sinești, au fost internați în secția de terapie intensivă a Clinicii de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului ''Sf. Spiridon'', fiind intubați și cu arsuri pe o treime din corp, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de căt
Bihor: Focarul colectiv de Salmonella, la o școală din Oradea, nu a fost determinat de alimente, transmite DSP
Focarul colectiv de Salmonella, înregistrat în luna mai la 29 de copii și un cadru didactic într-o școală din Oradea, nu a avut cauze alimentare, a transmis Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor, care a finalizat ancheta epidemiologică. ''Ipoteza transmiterii Salmonellei exclude alimentul, dar include elemente de m
Horațiu Suciu: Spitalele noi cer finanțare specială; risc de incapacitate de plată din prima lună
Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, doctorul Horațiu Suciu, a atras atenția, vineri, că noile spitale moderne vor necesita o finanțare suplimentară, afirmând că, în lipsa unor formule noi de plată, unitățile respective, cum este și noul Institut al Inimii, vor
Ministerul Sănătății a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru accelerarea proiectelor finanțate prin PNRR
Ministerul Sănătății a efectuat, în perioada 2-5 iunie, o nouă tranșă de plăți în valoare de aproximativ 19,7 milioane de lei, destinată accelerării proiectelor de infrastructură medicală finanțate prin PNRR. Potrivit MS, fondurile vor susține modernizarea și dotarea cabinetelor de medicină de familie, reducerea infecțiilor nosocomiale în spi












