A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi, care va ţine o evidenţă a acestora
Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi, care va cuprinde date precum numărul arsurilor înregistrate la copii şi adulţi, locurile unde sunt tratate şi etiologia acestora, a declarat prof. dr. Dan Mircea Enescu, reprezentant al acestei clinici.
Dan Mircea Enescu a spus, marţi, cu prilejul unei conferinţe de presă, că în Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi vor fi înregistraţi pacienţii cu arsuri grave, astfel încât medicii de specialitate să aibă acces la dosarul şi istoricul acestora.
Totodată, el a atras atenţia că este nevoie de aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru implementarea Registrului Naţional Unic al Pacienţilor Arşi şi că sunt prea puţine locuri la nivel naţional pentru tratarea persoanelor arse.
În altă ordine de idei, Dan Mircea Enescu a anunţat că se lucrează la o nouă bancă de piele care trebuie să fie naţională sau regională. Potrivit lui Dan Mircea Enescu, ar fi de ajuns o bancă de ţesuturi, care să aibă piele în componenţa sa.
Pe de altă parte, el a anunţat că a coordonat o campanie de conştientizare privind arsurile la copii, care a fost derulată de Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului "Grigore Alexandrescu".
Dan Mircea Enescu a punctat că, anual, în România, peste 10.000 de copii suferă arsuri care necesită asistenţă medicală de urgenţă, potrivit estimărilor medicilor de la această clinică. De asemenea, el a menţionat că aproximativ 100 de copii şi tineri ajung în fiecare an în situaţii critice, care necesită luni sau chiar ani de internare, pentru tratament şi recuperare.
El a spus că în cadrul campaniei au fost create şi distribuite materiale precum broşuri, flyere, o carte de benzi desenate educative, o revistă pentru adolescenţi, poveşti audio, un documentar, precum şi tutoriale video de prim-ajutor pentru a-i ajuta pe părinţi să îşi protejeze copiii de arsuri sau să intervină în eventualitatea unei arsuri şi că acestea pot fi consultate şi descărcate gratuit de pe site-ul oficial al campaniei, www.stop-arsuri.ro. De asemenea, Dan Mircea Enescu a menţionat că vor fi trimise cărţi unui număr de 3.000 de medici de familie şi că o campanie se derulează şi pe reţelele de socializare.
Dan Mircea Enescu a anunţat că peste 700 de familii defavorizate au beneficiat gratuit de truse de prim ajutor în caz de arsură şi de instruire din partea personalului medical cu privire la acordarea primului ajutor, iar peste 100 de copii cu arsuri grave au primit gratuit echipamente compresive, unguente şi tratament pentru reducerea cicatricilor.
El a afirmat că în 20 de localităţi din mediul rural s-au desfăşurat activităţi de prevenţie, că au fost susţinute cursuri de prim ajutor în şcoli din ţară, iar 3.000 de medici de familie din zone cu acces redus la instruire au fost informaţi privind abordarea corectă a arsurilor.
Dan Mircea Enescu a punctat că activităţile s-au derulat în cadrul unui proiect derulat de Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului "Grigore Alexandrescu", în colaborare cu Academia de Ştiinţe Medicale şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,










