Managerul Spitalului Târgu Cărbuneşti: Avem o situaţie financiară foarte delicată; probabil o să-mi dau demisia
Managerul Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, Sorin Mehedinţu, a declarat, marţi, că unitatea medicală este "într-o situaţie financiară foarte delicată", spunând, totodată, că "probabil" o să demisioneze din funcţie.
El a afirmat că bugetul este afectat şi din cauza angajărilor făcute în pandemia de COVID-19.
"Suntem într-o situaţie financiară foarte delicată, am folosit un termen nepotrivit ca şi faliment, pentru că totuşi suntem un spital, dar suntem într-o situaţie foarte, foarte delicată din punct de vedere financiar. 99% din bugetul spitalului intră în salarizare, în condiţiile în care nouă ne mai lipsesc 4 miliarde (400.000 de lei noi n.red.) pentru furnizori lună de lună. Asta înseamnă că dăm salariile, rămânem cu patru miliarde, ne mai rămân cam 400 de milioane (40.000 de lei noi n.red.) aşa, mai achităm luna următoare iar şi ne adâncim din ce în ce mai mult. (...) Spitalele înainte erau plătite la ce cheltuiau, acum suntem plătiţi la un contract. Avem 573 de angajaţi, care au scăzut de la 588 de când am preluat eu mandatul, am ajuns la 573 şi tot nu facem faţă (...). Faliment e un termen dur, eram obosit, am ieşit din operaţie... Probabil o să-mi dau demisia. (...) Nu ştiu, o să mă gândesc foarte bine", a afirmat Sorin Mehedinţu.
Directorul executiv al Direcţiei Relaţii Contractuale din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, Daniel-Constantin Şurlea, a declarat, pentru AGERPRES, că spitalul are datorii "destul de mari".
"Într-adevăr, Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti se confruntă cu o situaţie destul de dificilă de ceva timp. Au datorii destul de mari. Nu sunt cauzate de relaţia contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru că noi ne-am onorat toate contractele care le avem închiriate cu ei. Mai mult decât atât, sumele pentru spitalizarea pacienţilor se stabilesc conform unor prevederi legale, deci nu sunt aleatorii, ca să spunem că noi, cei de la Casa de Sănătate, le dăm mai mulţi sau mai puţini bani decât ar trebui. Toate sumele se stabilesc conform unor formule matematice care, să zic aşa, sunt prevăzute prin legislaţie. Ei au contracte cu noi pentru furnizarea de servicii medicale spitaliceşti, pentru furnizarea de servicii medicale clinice în ambulatoriul de specialitate, pentru furnizarea de servicii paraclinice şi pentru furnizarea de servicii de recuperare, reabilitare a sănătăţii", a menţionat Şurlea.
Totodată, acesta a menţionat că spitalul primeşte o sumă importantă de la Casa de Sănătate pentru salariile personalului, în afara de sumele pentru serviciile contractate şi realizate cu pacienţii.
"După cum se ştie, toate creşterile salariale din 2015 până la zi sunt suportate prin transferuri din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, tot de către Casa de Asigurări de Sănătate, că din 2015 personalul medicul sanitar şi auxiliar a tot beneficiat de creşteri salariale. Cele mai mari creşteri au fost în 2018, când au crescut foarte mult salariile medicilor şi ale asistentelor. Deci aceste sume nu se suportă de către spital din serviciile contractate cu CAS şi vin indiferent dacă se realizează sau nu servicii, primesc aceşti bani de la Casa de Sănătate şi vreau să vă spun că banii pe transferuri înseamnă cam peste 60% din fondul de salarii, rămânând ca diferenţa până la 100% să fie, şi nu numai diferenţa, ci cheltuieli cu medicamente, cu materiale sanitare, să fie suportate de către spital din contractele încheiate cu CAS pentru furnizarea de servicii. Totalul sumelor contractate cu CAS lunar şi pe care le primesc cei de la Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti sunt în jur de 5,5 milioane de lei", a evidenţiat Daniel-Constantin Şurlea.
El a spus că la nivelul spitalului ar trebui luate anumite măsuri pentru reducerea costurilor şi a făcut referire şi la schema de personal, amintind că toţi cei angajaţi pe perioada pandemiei COVID-19 au rămas în sistem.
"Acum probabil trebuie şi la nivelul spitalului luate anumite măsuri pentru reducerea costurilor. Personalul e destul de mare. S-au făcut angajări pentru că Spitalul Cărbuneşti a fost spital COVID şi atunci trebuiau să se facă angajări. Legiuitorul a stabilit ulterior că aceia care s-au angajat pe perioadă determinată pe timpul pandemiei pot să rămână în spital şi astfel spitalul a rămas cu schemă de personal destul de încărcată", a mai spus directorul CJAS Gorj.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, apreciază că spitalul din Târgu Cărbuneşti se confruntă cu probleme de management şi trebuie să fie restructurat, astfel încât să devină autosustenabil, pe baza contractului de servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Precizările au fost făcute marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce ministrul a fost întrebat cum vede situaţia spitalului din Târgu Cărbuneşti, al cărui manager declară că 99% din bugetul unităţii medicale este folosit pentru salarii şi că nu şi-ar dori să facă reorganizări.
"Înseamnă că dânsul nu prea are ce să caute ca manager la un spital. Ştiu situaţia de acolo dinainte de apariţia articolului de presă; am analizat-o. Este un spital care face servicii medicale foarte puţine. Au doar 39% gradul de ocupare a paturilor. Şi, în mod evident, dacă nu faci servicii medicale şi plăteşti doar salarii personalului, care este numeros, înseamnă că este o problemă de management, pentru că şi structura spitalului - tipul de servicii pe care le oferă - trebuie adaptate nevoilor acelei comunităţi sau zonei înconjurătoare. De fapt, domnul manager a spus următorul lucru: 'Eu nu mă pricep să conduc un spital'. Asta este realitatea", a precizat Rafila.
El a menţionat că autorităţile care au în subordine astfel de unităţi medicale trebuie să solicite reorganizarea, astfel încât spitalul să poată oferi serviciile de care este nevoie.
"Dacă ai trei sferturi sau două treimi din paturi goale, evident că nu o să ai niciodată bani, decât pentru salarii. Mie mi se pare chiar că are prea mulţi bani. De unde să plătească salarii, dacă el are 40% din paturi ocupate şi 60% goale, pentru că înseamnă că spitalul nu oferă servicii medicale. Spitalele trebuie să ofere servicii medicale. (...) Ar putea să ofere servicii medicale dacă îşi restructurează structura, dacă fac servicii care aduc bani. Nu poţi să ai venituri la spital dacă tu nu faci altceva decât să plăteşti salarii şi aştepţi ca cineva să îţi dea bani. Spitalul trebuie să fie autosustenabil, pe baza contractului de servicii cu Casa de Asigurări. Ei nu fac servicii medicale, despre asta este vorba", a mai spus ministrul Rafila. AGERPRES / (A, AS - autor: Oana Popescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România
Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med
Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029
Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban
Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo
INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese
Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d
Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal
Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an
Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e
Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid
Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det
Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta
Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Spitalul Municipal din Brad intenționează să-și acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înființarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanțare prin Fondul de Modernizare al AFIR. 'Dorim să realizăm un parc fo
Arad: Jumătate dintre paturile pentru copii de la SCJU, ocupate la debutul sezonului de infecții respiratorii
Jumătate dintre paturile pentru copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost ocupate pe fondul infecțiilor respiratorii înregistrate în prima săptămână din octombrie, considerată de autorități perioada de debut a sezonului de viroze, iar la nivel de județ, numărul îmbolnăvirilor este peste media multianuală.







