Timiş: Zeci de elevi şi profesori de la Colegiul ''C.D. Loga'' au ajuns intoxicaţi la spital, fără a se cunoaşte cauza
Zeci de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional "C.D. Loga" din Timişoara au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, cu suspiciune de intoxicaţie, fără a se cunoaşte cauzele, în condiţiile în care liceul nu are cantină sau internat.
"Legat de situaţia de la Colegiul C.D.Loga, la această oră pot spune că nu ştim de la ce au apărut simptomele copiilor. Sunt în jur de 30 de copii şi vreo 12 adulţi afectaţi de aceleaşi simptome. O parte sunt internaţi, o parte sunt acasă. Toată noaptea am vorbit la telefon cu reprezentanţi ai ISU şi cu conducerea liceului. Revin cu amănunte imediat ce ştiu mai multe. Potrivit articolului 9, alineat 3) şi 4) litera b) din OME 4183/2022, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, considerând a fi o situaţie obiectivă, o situaţie excepţională, împreună cu conducerea unităţii de învăţământ, la cererea directorului, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii şi anunţând Ministerul Educaţiei, am decis suspendarea cursurilor şcolare pentru ziua de astăzi", arată şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aura Danielescu, miercuri, într-o informare de presă.
Reprezentanţii Spitalului de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara au anunţat că şapte elevi au fost internaţi, iar doi au rămas în urgenţă, marţi. Pe parcursul nopţii şi miercuri dimineaţa, alte 12 persoane, profesori şi elevi, au solicitat ambulanţa prezentând aceleaşi simptome, respectiv dureri abdominale şi scaune diareice. 15 sunt internaţi.
Noaptea trecută, ISU Timiş a dispus deplasarea la locul intervenţiei de la liceu a unui echipaj din care făcea parte şi CBRN, pentru identificarea unei posibile surse de intoxicare. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premieră națională la Institutul Clinic Fundeni: primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică
O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic. Intervenția a fost coordonată
Brain Health School Challenge, provocare pentru elevi lansată de Societatea de Neurologie din România
Societatea de Neurologie din România (SNR) lansează luni, de Ziua Mondială a Educației, ediția din România a proiectului educațional 'Brain Health School Challenge', care îi invită pe elevii din învățământul primar, g
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Blocul Operator al Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Apostol Andrei' Galați a fost dotat cu o stație electrochirurgicală de ultimă generație, care poate fi utilizată pentru îndepărtarea tumorilor canceroase, a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea. 'O nouă șansă pentru bolnavii de cancer. Blocul O
SJU Piatra-Neamț angajează zeci de medici, asistente, infirmiere și brancardieri
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț angajează aproape 100 de medici, asistente, infirmiere și brancardieri, a declarat, pentru AGERPRES, managerul unității sanitare, Alexandru Patrașcu. Angajările se fac prin concurs, în mai multe etape, și vizează secțiile cu deficit de personal. ''În urma discuț
Cătălina Poiană: Grija pentru pacient începe cu formarea viitorilor medici
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, subliniază, la începutul noului an universitar, importanța formării studenților la medicină pentru calitatea actului medical și modul în care vor fi îngrijiți pacienții în viitor. ''Felul în care formăm astăzi studenții - viitorii medici
Colegiul Medicilor din România: Prevenirea incendiilor trebuie să fie o prioritate permanentă
Colegiul Medicilor din România își exprimă solidaritatea cu medicii de la Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov și subliniază că prevenirea și apărarea împotriva incendiilor trebuie să reprezinte o prioritate permanentă în spitale, pentru protejarea pacienților și a personalului medical. 'În spitale, regulile t
Ministerul Sănătății: Pacientă găsită carbonizată, în urma incendiului izbucnit la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov
O pacientă internată în Spitalul de Pneumoftiziologie din municipiul Brașov a fost descoperită carbonizată, după ce ar fi incendiat o saltea dintr-un salon situat la etajul 1 al clădirii, a informat, duminică, Ministerul Sănătății. 'Din primele date, evenimentul s-a soldat cu o victimă găsită carbonizată în salon, despre care s
Iași: Două transplanturi renale la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon', după prelevarea organelor de la un donator în moarte cerebrală
Medicii de la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon' din Iași au realizat, sâmbătă, două transplanturi renale, după ce familia unui pacient aflat în moarte cerebrală și-a dat acordul pentru prelevarea organelor, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Adrian Covic, coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal din cadrul unității medicale
UMF 'Carol Davila' lansează 'Școala din spital' pentru copiii și elevii internați pe termen lung
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' (UMFCD) din București lansează unitatea de învățământ preuniversitar 'Școala din spital', un proiect destinat copiilor și elevilor internați pe perioade îndelungate, care le permite continuarea studiilor pe durata tratamentelor medicale și contribuie la prevenirea riscului de aband
Premieră medicală în România, la Spitalul Floreasca; pacientul - un bărbat de 65 de ani, cu probleme cardiace
O echipă de medici de la clinica de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Clinic de Urgență București, condusă de Horațiu Moldovan, a realizat pentru prima dată în România protezarea ortotopică transcateter a valvei tricuspide la un pacient de 65 de ani care prezenta un risc crescut pentru operația clasică pe cord deschis. Potrivi
CNAS: Cardul de sănătate și Cartea Electronică de Identitate pot fi utilizate în paralel în octombrie; semnarea serviciilor nu este obligatorie
Furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale pot utiliza, în luna octombrie, atât Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS), cât și Cartea Electronică de Identitate (CEI) pentru autentificare și semnarea serviciilor, a informat Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). 'În aceas
(P) Astm sever și BPOC: diagnosticul precoce și monitorizarea continuă previn agravarea bolii
Astmul și BPOC rămân printre cele mai prevalente boli respiratorii cronice, cu un impact major asupra calităț
Ministerul Sănătății recomandă începerea vaccinării antigripale, în special în cazul persoanelor cu risc crescut
Ministerul Sănătății recomandă începerea vaccinării antigripale pentru sezonul rece, în special în cazul persoanelor care prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme severe și complicații ale gripei. Potrivit Ministerului Sănătății, vaccinarea este una dintre cele mai sigure și eficiente metode de protecție împotriva
Profesioniști din 30 de țări, la congresul Colegiului Medicilor Stomatologi București; discuții despre tehnologii, precizie și estetică
Specialiști din peste 30 de țări participă, până sâmbătă, la congresul Colegiului Medicilor Stomatologi București, medici stomatologi și tehnicieni dentari din România și din străinătate luând parte la conferințe, workshopuri hands-on și prezentări de cazuri clinice. 'Pentru mine, acest congres are și o semnificație
INSP: 117 cazuri de infecție cu virusul West Nile; 7 decese
Un număr de 117 cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 105 confirmate și 12 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 30 septembrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 7 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre pe








