Peste 1.000 de persoane vor beneficia de controale medicale gratuite în cadrul caravanei ''Sănătatea vine la tine''
Peste 1.000 de persoane din mediul rural vor beneficia în perioada martie - iunie de controale medicale gratuite pentru diabet zaharat, boli cardiovasculare, obezitate şi hepatita B şi C în cadrul caravanei "Sănătatea vine la tine", un proiect al Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR).
Echipe formate din medici specialişti şi rezidenţi, asistente medicale şi elevi la şcoli sanitare postliceale vor merge pe teren pentru a consulta, informa şi educa pacienţii despre riscul complicaţiilor diabetului zaharat, bolilor cardiovasculare, obezităţii şi hepatitelor B şi C.
Potrivit unui comunicat de presă al Alianţei Pacienţilor Cronici din România, caravana aflată la a treia ediţie va ajunge în acest an, în perioada 30 martie - 2 iunie, în localităţi din 6 judeţe: Beştepe - Tulcea, Vârtoapele şi Scurtu Mare - Teleorman, Prundu şi Greaca - Giurgiu, Alunu - Vâlcea, Mozăceni - Argeş şi Tulnici - Vrancea.
Caravana va sosi în fiecare localitate timp de trei zile, în două etape distincte: prima etapă va fi dedicată recoltării de sânge, iar în weekendul următor pacienţii care participă la caravană vor fi consultaţi de medici specialişti.
Aceştia vor beneficia de un control medical complet, iar rezultatele analizelor de sânge efectuate în weekendul anterior vor fi interpretate.
Investigaţiile includ o gamă largă de servicii medicale: consultaţie cardiologică (inclusiv EKG, evaluarea scorului cardiac, măsurarea tensiunii şi a pulsului), consultaţie diabetologică (care include testarea glicemiei instant, testul Michigan, măsurarea circumferinţei abdominale, procentul de grăsime, calculul indicelui de masă corporală), analizele de sânge (cum ar fi profilul lipidic, nivelul total al colesterolului, Ldl, HDL, trigliceridele, glucoza serică, hemoglobina glicozilată şi hemograma) şi teste pentru hepatitele B şi C.
Conform raportului "Health at a Glance: Europe 2023", România are a doua cea mai crescută rată a mortalităţii din cauze tratabile (cauze de deces care pot fi evitate în principal prin intervenţii medicale oportune şi eficiente, inclusiv prevenirea secundară şi tratamentul).
"În mediul rural, mulţi oameni nu au un medic de familie în apropiere, iar costurile transportului până la cel mai apropiat spital pot fi descurajatoare. Asta înseamnă că pentru aceşti oameni prevenţia nu este o opţiune, iar vizitele la medic sunt rare şi adesea întârzie până când problemele de sănătate devin grave. Este important de menţionat că cei care beneficiază de investigaţii medicale gratuite la caravana mobilă ar plăti sume considerabile, de până la 1.300 de lei, pentru aceleaşi servicii la o clinică privată", a declarat Cezar Irimia, preşedintele APCR, citat în comunicat.
Pe lângă controalele medicale, o componentă foarte importantă a campaniei o reprezintă informarea şi educarea pacienţilor. De aceea, pacienţii vor primi materiale informative despre diabet şi bolile cardiovasculare, dar şi despre importanţa prevenţiei pentru o viaţă mai bună. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Harghita: O naștere de cvadrupleți, în premieră la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc
O naștere de cvadrupleți a avut loc, în premieră, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc, bebelușii venind pe lume în data de 21 iulie, a informat joi unitatea medicală, într-o postare pe Facebook.
Arad: Spitalul Județean explică tarifele de parcare de până la 30 lei/oră prin achiziția de echipamente medicale
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (SCJU) a fost nevoit să explice, joi, de ce practică tarife ridicate la parcare, de până la 30 de lei/oră, arătând că banii adunați în ultimii trei ani, respectiv 1,2 milioane de lei, au fost folosiți pentru cumpărarea unui echipament medical esențial și că se dorește descurajarea staționării îndelungat
Cseke Attila, după întrevederea cu sindicaliștii: Avem responsabilitatea să construim un sistem de salarizare mai echitabil
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor sindicale din domeniu privind proiectul noii legi a salarizării din sectorul bugetar, că obiectivul său este să găsească soluții prin care veniturile personalului să nu fie diminuate, în paralel cu reformarea modului de salarizare.
Colegiul Medicilor: Facem apel la toți decidenții politici ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică
Colegiul Medicilor din România face apel către toți decidenții politici, indiferent de partid, ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică a statului român, iar autoritățile să elaboreze o politică de resurse umane fundamentată pe o consultare reală. ''Sistemul de sănătate traversează, în prezent, o altă
Galați: Laboratorul de Anatomie Patologică, dotat cu echipament modern pentru depistarea cancerului
Serviciul de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Ap. Andrei' din Galați a fost dotat cu o masă de macroscopie cu lampă UV, echipament de laborator de ultimă generație care contribuie la depistarea precoce a cancerului și la stabilirea unor tratamente personalizate, a anunțat, miercuri, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fot
SANITAS nu vine la discuțiile de la Ministerul Muncii pe legea salarizării: Ne dorim participarea la consultări cu un Guvern cu puteri depline
Federația SANITAS îi transmite ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, că nu va participa miercuri la discuțiile pe tema legii salarizării. ''În după-amiaza zilei de ieri, 21 iulie, după publicarea deciziei Curții de Apel București, Federația SANITAS a primit o invitație pentru astăzi, 22 iulie 2026, ora 11:30, de la Unitatea
Ministerul Sănătății: Măsuri pentru protejarea sănătății populației din zonele afectate de inundații
Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să ia toate măsurile necesare pentru protejarea sănătății populației din zonele afectate de inundații, în colaborare cu autoritățile locale și inspectoratele pentru situații de urgență. Direcțiile de sănătate publică vor asigura supravegherea epidemiologică, monitorizarea calității apei pot
Federația 'Solidaritatea Sanitară' vrea ca amendamentele propuse să fie preluate de parlamentari
Federația 'Solidaritatea Sanitară' din România (FSSR) solicită Parlamentului să preia ca amendamente propunerile sindicaliștilor de modificare a proiectului legii salarizării, aflat în dezbatere publică din 17 iulie. 'Protestul avertizează. Amendamentele schimbă legea. FSSR solicită Parlamentului să transforme propunerile complete &icir
VIDEO Incendiu petrolier/Constanța: Cei trei marinari răniți, transportați cu o navă multirol la țărm și preluați de ambulanțe
Cele trei victime ale incendiului de pe petrolierul liberian au ajuns în municipiul Tulcea, cu ajutorul navei multirol aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Foto: ISU Tulcea Potrivit ISU Tulcea, persoan
VIDEO Incendiu petrolier/Constanța: Doi dintre marinarii răniți au suferit arsuri pe 10-15% din corp
Doi dintre cei trei marinari răniți în urma incendiului de pe nava sub pavilion liberian, aflată în zona Sulina, au suferit arsuri pe 10-15% din suprafața corporală, iar al treilea avea multiple plăgi și prezenta hemoragie. Foto: ISU Tulcea
Galați: Investiție de 1,6 milioane de euro din fonduri europene pentru modernizarea Spitalului Târgu Bujor
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat, luni, începerea lucrărilor de demolare a vechii clădiri care găzduia Secția de Medicină Internă și Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor, în locul acesteia urmând să fie construit un pavilion medical modern, în cadrul unei investiții cu fonduri europene &icir
Greva de avertisment din Sănătate s-a încheiat; SANITAS: Nu mai acceptăm promisiuni fără acoperire
Greva de avertisment în sistemul public de sănătate organizată luni de Federația SANITAS, pentru două ore, în semn de nemulțumire față de legea salarizării, s-a încheiat. În timpul gr
Iași: Medicii de la Spitalul 'Sf. Spiridon', apel pentru donarea de sânge; stocurile au ajuns la un nivel critic
Coordonatorul UPU-SMURD Iași, doctor Diana Cimpoeșu, atrage atenția că stocurile de sânge au ajuns la un nivel critic în această perioadă de vară și face apel la persoanele sănătoase să doneze pentru a salva vieți. Diana Cimpoeșu atrage atenția că Spitalul 'Sf. Spiridon', unul dintre cele mai mari spitale din țară, consumă zilnic cantități
Grevă de avertisment în Sănătate; principala nemulțumire - legea salarizării
O grevă de avertisment de două ore este organizată luni în sistemul public de sănătate, principala nemulțumire fiind legea salarizării. Protestul are loc între orele 9:00 - 11:00. Potrivit Federației SANITAS, principalele revendicări se referă la salvarea și consolidarea sistemului public de sănătate, prin politici care să păstreze p
Sibiu: Tehnică fără incizii abdominale, folosită în premieră la Spitalul Județean
Medicul ginecolog Marian Codru de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu utilizează, în premieră în cadrul unității medicale, tehnica V-NOTES, o metodă de chirurgie ginecologică minim invazivă care permite efectuarea anumitor intervenții fără incizii abdominale și fără cicatrici vizibile, a anunțat, sâmbătă, spitalul, pe pagina de Faceb









