logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Alexandru Rafila: Procedura de atribuire a construcţiei noului Institut al Inimii din Târgu Mureş este contestată

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a confirmat, luni, că a fost contestată procedura de atribuire a proiectării şi execuţiei noului Institut al Inimii din Târgu Mureş, pentru care s-a obţinut o finanţare de aproape 105 milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

"Este adevărat, această procedură de atribuire este contestată în momentul de faţă. Ştiţi bine că avem o instituţie specializată, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, aşteptăm un punct de vedere de acolo. De fapt, aşteaptă cei de aici, de la Institutul Inimi. Am avut o discuţie prealabilă şi cu doamna director Ciorba şi cu domnul profesor Horaţiu Suciu. Suntem la fel de preocupaţi ca şi dvs. dar nu putem să excedem cadrul legal. Dacă acest contract se finalizează în prima jumătate sau se semnează în prima jumătate a acestui an, sunt convins că vom găsi soluţii pentru ca el să se realizeze în timp, în termenul impus de obligaţiile care şi le-a asumat România în cadrul PNRR", a declarat Alexandru Rafila.

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu, a precizat că procedura de atribuire a fost contestată de două din cele patru firme care au participat la licitaţie şi speră să existe o soluţie cât mai repede cu putinţă.

"Aşteptăm cât de repede o soluţie. Contestaţia a fost depusă în ultima zi. Evident că ne încurcă, PNRR-ul este de asemenea natură încât există un deadline. Perspectiva asta nu ne încurcă pe noi strict ca şi activitate medicală, noi ne facem în continuare de activitatea, se fac intervenţii. Toată problema este că proiectul e finanţat prin PNRR şi ştim cu toţii că la mijlocul anului 2026 trebuie date în funcţiune toate investiţiile. Suntem exact la limită. Ideea este să se stabilească câştigătorul cât mai repede cu putinţă. Problema e că ar trebui să se judece cu celeritate aceste contestaţii când este vorba de PNRR, unde există un termene limită. Atribuirea a fost făcută cu supervizarea Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice, fiecare pas pe care l-am făcut a fost supervizat şi aprobat - la fiecare pas ni se dădea ok-ul din punct de vedere al legalităţii să mergem mai departe", a declarat presei dr. Horaţiu Suciu.

Doctorul crede că aceste contestaţii sunt depuse întrucât firmele nu sunt dispuse să piardă un contract de aproape 105 milioane de euro, dar a subliniat că IUBCvT Târgu Mureş aşteaptă să se poată semna contractul cât mai repede cu putinţă. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 54

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 09-10-2026 14:42

Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România

Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med

Sanatate 09-10-2026 14:31

Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029

Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban

Sanatate 09-10-2026 13:14

Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână

Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo

Sanatate 09-10-2026 11:57

INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese

Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p

Sanatate 08-10-2026 16:34

Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică

Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d

Sanatate 08-10-2026 14:22

Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal

Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.

Sanatate 08-10-2026 13:11

Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie

Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P

Sanatate 08-10-2026 12:09

Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an

Sanatate 07-10-2026 22:12

Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare

Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e

Sanatate 07-10-2026 19:18

Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid

Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det

Sanatate 07-10-2026 16:38

Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta

Sanatate 07-10-2026 15:56

Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate

Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități

Sanatate 07-10-2026 12:26

Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern

Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me

Sanatate 07-10-2026 11:24

Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică

Spitalul Municipal din Brad intenționează să-și acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înființarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanțare prin Fondul de Modernizare al AFIR. 'Dorim să realizăm un parc fo

Sanatate 07-10-2026 10:20

Arad: Jumătate dintre paturile pentru copii de la SCJU, ocupate la debutul sezonului de infecții respiratorii

Jumătate dintre paturile pentru copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost ocupate pe fondul infecțiilor respiratorii înregistrate în prima săptămână din octombrie, considerată de autorități perioada de debut a sezonului de viroze, iar la nivel de județ, numărul îmbolnăvirilor este peste media multianuală.