Dâmboviţa: Spitalul Judeţean Târgovişte susţine că nu are legătură cu afişele de angajare medici lipite pe stâlpi în Bucureşti
Iniţiativa de a lipi afişe cu anunţuri de angajare medici pe stâlpi din Bucureşti nu aparţine Spitalului Judeţean Târgovişte şi nu este făcută la sugestia conducerii spitalului, a declarat joi pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgovişte, Diana Bonto.
"Nu ştiu exact cine a lipit acele afişe, dar în mod cert decizia de a le lipi, de a anunţa necesitatea spitalului de a avea medici urgentişti, decizia de a le lipi nu a fost susţinută de spital şi nu la sugestia vreunui membru al conducerii. Un entuziast care, probabil, a vrut să ajute", a precizat Diana Bonto.
Aceasta a adăugat că spitalul din Târgovişte va scoate la concurs în perioada următoare mai multe posturi de medic, dar anunţul va fi făcut, conform procedurii, pe site-urile spitalului şi ministerului.
"Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte va scoate la concurs 41 de posturi de medic în diverse specialităţi şi 35 de posturi de infirmier. În acest moment suntem în curs de procedură de scoatere la concurs a posturilor menţionate. Prin atragerea medicilor şi a personalului auxiliar ne dorim să venim în întâmpinarea problemelor ce privesc activitatea medicală, probleme care sunt cauzate de lipsa personalului. Conducerea face eforturi deosebite pentru a asigura condiţiile necesare unor acte medicale la standarde de calitate şi în siguranţă pentru toţi pacienţii care se adresează unităţii noastre. Posturile disponibile vor fi publicate pe site-ul spitalului şi pe site-ul ministerului, conform procedurii în vigoare privind scoaterea lor, anunţarea acestora şi procedura de examen", a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgovişte, Diana Bonto.
Pe reţele de socializare au apărut imagini cu afişe de angajare medici la Spitalul Judeţean Târgovişte, puse pe stâlpi în Bucureşti. În anunţ scrie: "Căutăm medici specialişti UPU-SMURD / SJU Târgovişte". AGERPRES/(AS-autor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procedurile pentru finanțarea finalizării Centrului de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat vineri, prin memorandum, procedurile pentru asigurarea finanțării necesare finalizării ''Centrului de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, București - spital nou'', destinat Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta''. Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul, fin
Președinte ARPP: Poiectul 'O comunitate pentru sănătatea mintală' dezvoltat la Sibiu și Deva, poate fi extins în țară
Președintele Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP), psihiatrul Ciprian Băcilă, a declarat, joi, la Deva, că proiectul 'O comunitate pentru sănătatea mintală', lansat în octombrie 2025 la Sibiu și dezvoltat ulterior la Deva, poate fi replicat în toată țara, deoarece este un model de prevenție, educație și combatere a stigmati
MS solicită creșterea coeficienților din legea salarizării pentru mai multe categorii profesionale din domeniu
Ministerul Sănătății a precizat joi că, în urma consultărilor tehnice cu privire la proiectul noii legi a salarizării bugetare, a transmis un prim set de propuneri și observații care vizează corectarea unor dezechilibre majore și consolidarea atractivității sistemului public de sănătate. Ministerul spune într-un comunicat de presă că personalul din
Șefa Patronatului Medicilor de Familie Brașov: În doar două-trei localități, primăria oferă sprijin pentru cabinete
Medicii de familie, în special cei tineri, nu își doresc să înființeze cabinete în mediul rural deoarece primăriile continuă să nu le ofere facilități în pofida prevederilor Legii Sănătății, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Ana Șestacova, președintele Patronatului Medicilor de Familie Brașov, care a menționat că la nivelul județului Braș
Sinescu: Constatăm o creștere a numărului de afecțiuni oncologice; au crescut educația în urologie și competența profesională
Statisticile Institutului Clinic Fundeni arată că afecțiunile tumorale ale aparatului urinar reprezintă una dintre principalele categorii de patologii tratate în cadrul clinicii, a declarat prof. acad. Ioanel Sinescu, la Congresul Asociației ROMURO 2026. Potrivit datelor oficiale, în Centrul pentru Uronefrologie și Transplant Renal
Bihor: Centrul Regional de Genetică Medicală are un nou sistem de secvențiere ADN pentru diagnostic modern
Centrul Regional de Genetică Medicală Bihor, care funcționează în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, și-a extins capacitatea de diagnostic prin achiziția și implementarea sistemului Spectrum Compact CE System, un secvențiator Sanger de ultimă generație dedicat analizelor de ADN și investigațiilor de biologie moleculară, a informat, marți, conducerea
Tulcea: Caravană pentru depistarea precoce a tuberculozei - peste 200 de persoane au beneficiat de consultații gratuite
Peste 200 de persoane din patru orașe și comune din județul Tulcea au beneficiat de consultații gratuite în cadrul proiectului ''Screening TB - Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă'', populația din alte 17 unități administrativ-teritoriale fiind așteptată să-și verifice starea de sănătate în
Vrancea: Pagube importante la blocul operator, arhivă și stocuri de materiale medicale ale Spitalului Județean, în urma inundațiilor (GALERIE FOTO)
Inundațiile produse în urma ploilor abundente din ultimele zile au provocat pagube semnificative la Spitalul Județean de Urgență ''Sf. Pantelimon'' Focșani, fiind afectate spații esențiale ale unității medicale, a informat, marți, Prefectura. Potrivit sursei citate, au fost afectate inclusiv blocul operator, arhiva, spălă
Cluj: Peste 23 de milioane de lei din fonduri europene pentru modernizări la Spitalul de Boli Infecțioase
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca va beneficia de peste 23 de milioane de lei din fonduri europene pentru modernizarea și dotarea ambulatoriului unității medicale. 'Consiliul Județean Cluj și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat contractul de finanțare pentru 'Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Sp
Harghita: Membrii Sanitas, în grevă japoneză în spitalele și unitățile DGASPC; protestează împotriva proiectului legii salarizării
Membrii Sanitas din județul Harghita au intrat marți în grevă japoneză, alăturându-se acțiunilor de protest organizate la nivel național împotriva proiectului noii legi a salarizării. Președinta Sanitas Harghita, Nyulas Emma, a declarat pentru AGERPRES că protestul se desfășoară în toate spitalele și unitățile de asistență socială din j
Sindicaliștii de la Sanitas, în grevă japoneză
Sindicaliștii de la Sanitas au intrat de marți în grevă japoneză, nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării. 'A început greva japoneză. Angajații din sănătate și asistență socială merg la muncă. Îngrijesc, operează, salvează vieți. Și poartă banderola Sanitas - pentru că dreptatea nu vine de la sine. Greva japoneză a început
Buzău: Grevă japoneză a farmaciștilor din spital, nemulțumiți de legea salarizării
Farmaciștii din Spitalul Județean Buzău, membri ai Sindicatul Promedica Farmaciști, organizație afiliată Federației Sanitas, au declanșat marți greva japoneză, ca formă de protest față de menținerea inechităților salariale din noul proiect al legii salarizării unitare. Farmaciștii vor purta însemne specifice protestului pe durata programului de lucru, fă
Președinta CMR susține necesitatea unei legi a profesiei medicale
Președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a reiterat luni necesitatea adoptării unei legi a profesiei medicale. 'O să mă întrebați ce se poate schimba. Ceea ce am spus de la începutul acestui mandat, și anume o lege a profesiei medicale. Necesitatea unei legi a profesiei medicale am adus-o în ate
Campanie a Crucii Roșii de conștientizare a nevoii permanente de sânge în România
Crucea Roșie Română împreună cu Institutul Național de Transfuzie Sanguină lansează o campanie națională de informare și conștientizare dedicată promovării donării voluntare și regulate de sânge. Campania 'Faci bine, te simți bine. DONEAZÃ! Sânge pentru viață' a pornit de la o realitate esențială: nevoia de sânge es
Harghita: Pacienții din Valea Rece internați cu simptome de toxiinfecție alimentară rămân sub supravegehere medicală
Cele șapte persoane internate duminică noaptea la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc cu simptome de toxiinfecție alimentară sunt în continuare sub supraveghere medicală în Secția de Boli Infecțioase, fiind în formă clinică medie. Potrivit informațiilor transmise la solicitarea AGERPRES de Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc,










