Col. dr. Dan Dobre (MApN): Dorim să aducem plusvaloare sistemului medical militar şi de sănătate românesc
Proiectul de OUG aflat în dezbatere publică conform căruia asistenţa medicală operaţională se asigură de formaţiunile medicale de tratament şi de evacuare medicală specifice, înfiinţate şi organizate în acest scop de către Ministerul Apărării Naţionale, este rezultatul unei activităţi "destul de lungi, de laborioase" şi doreşte să aducă plusvaloare sistemului medical militar şi sistemului de sănătate din România, a precizat pentru AGERPRES col. dr. Dan Dobre, director adjunct Direcţia Medicală a MApN.
"În momentul în care am pornit acest demers am luat în calcul toate aspectele, adică nu este un demers pe care să-l fi început ieri şi să-l finalizăm astăzi. Este vorba despre rezultatul unei activităţi destul de lungi, de laborioase, în care noi am parcurs diverse etape de instruire, de expunere în cadrul exerciţiilor şi nu numai alături de colegii noştri din sistemul de sănătate civil şi alături de partenerii noştri. Şi acesta vine de fapt ca o sumă a experienţelor noastre. E adevărat că noi ne pregăteam pentru acest demers de la sfârşitul anului 2019, când am considerat noi că avem suficiente lucruri de transpus în domeniul legislativ, numai că a apărut pandemia şi acolo am intervenit, noi spunem cu succes, lumea este liberă să ne judece ce am făcut bine şi ce am făcut mai puţin bine", a explicat col. dr. Dan Dobre.
Oficialul MApN a subliniat importanţa acestui proiect mai ales în contexul parteneriatelor internaţionale ale ţării noastre.
"Ceea ce este foarte important este faptul că ne dorim foarte tare - şi este practic o obligaţie - să fim cât mai interoperabili cu partenerii noştri pentru că noi avem deja destul de mulţi militari străini pe teritoriul României, sunt alţii care vin pentru exerciţii şi atunci e o dorinţă generală şi e şi un confort pentru ţara respectivă, care îşi trimite militarii în România, să ştie că o bucată din sistemul de susţinere - şi aici facem referire la sistemul medical militar - este în măsură să asigure un nivel de acces medical al militarilor respectivi cât mai aproape de standardele din ţara lui şi atunci noi ne dorim să progresăm, să ne dezvoltăm şi să fim cât mai buni şi să aducem plusvaloare sistemului de sănătate din România, să nu-l ţinem numai pentru noi. Normal că suntem dornici să împărtăşim această experienţă pe care o vom căpăta împreună cu colegii noştri din sistemul de sănătate civil", a argumentat Dan Dobre.
El a menţionat că spitalele militare vor rămâne spitale publice, adăugând că proiectul aflat acum în transparenţă decizională este un demers logic al unei experienţe deja acumulate.
"Aşa cum spitalele militare sunt spitale publice, vor rămâne în continuare spitale publice, colegii noştri vor căpăta în cel mai scurt timp abilităţi în domenii de nişă care nu sunt foarte bine dezvoltate în sistemul de sănătate din România şi am vrea prin dezvoltarea lor să aducem plus valoare sistemului medical militar şi sistemului de sănătate din România, pentru că Armata României face parte din poporul român. Noi suntem România. Noi considerăm că este un demers logic ca urmare a experienţei pe care noi am acumulat-o şi care trebuia transpusă într-o normă juridică de nivel cât mai mare pentru a ne susţine cât mai bine activitatea ulterioară", a transmis col. dr. Dan Dobre.
Asistenţa medicală operaţională se asigură de formaţiunile medicale de tratament şi de evacuare medicală specifice, înfiinţate şi organizate în acest scop de către Ministerul Apărării Naţionale, prevede un proiect de OUG aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Potrivit proiectului de ordonanţă care completează Legea 95/2005 privind reforma în domeniul sănătăţii, unităţile sanitare cu paturi din subordinea ministerelor şi instituţiilor din sistemul naţional de apărare alocă paturi destinate pentru situaţiile de boală şi accidente cauzate în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, prin ordin al conducătorilor ministerelor şi instituţiilor respective.
"Domeniul asistenţei medicale operaţionale este reprezentat de serviciile de protecţie medicală a forţei armate, de serviciile de evaluare, tratament şi evacuare medicală, de asistenţă medicală de hemotransfuziologie furnizate de personalul medico-sanitar militar şi auxiliar sanitar militar din Ministerul Apărării Naţionale, în scopul prezervării stării de sănătate, protejării şi salvării vieţii personalului militar şi civil propriu, precum şi cel al forţelor participante din cadrul ţărilor partenere, care participă (...) la acţiuni militare pe timpul executării misiunilor, acţiunilor militare şi exerciţiilor naţionale/multinaţionale pe timp de pace, în caz de agresiune armată, la instituirea stării de asediu şi la declararea stării de război", stipulează proiectul.
Asistenţa medicală umanitară presupune asigurarea serviciilor de asistenţă medicală operaţională şi de transport medical şi se acordă de personalul Ministerului Apărării Naţionale în colaborare cu structurile Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Obiectivele asistenţei medicale operaţionale vizează: protecţia medicală a forţei armate; triajul, salvarea şi evacuarea rapidă a bolnavilor şi răniţilor; stabilirea diagnosticului şi efectuarea tratamentului pentru răniţi/bolnavi pe timpul acţiunilor militare; reabilitarea medicală şi recuperarea militarilor şi a civililor răniţi, pe timpul acţiunilor militare.
Personalul medico-sanitar militar este reprezentat de cadre militare active, soldaţi şi gradaţi profesionişti absolvenţi ai unei forme de învăţământ superior sau postliceal, militar sau civil în domeniul medical şi farmaceutic acreditat, cu drept de liberă practică medicală, care deţine competenţe în asistenţa medicală operaţională. Pentru dobândirea competenţelor specifice medicinei operaţionale, personalul medico-sanitar militar şi auxiliar sanitar militar urmează programe de formare profesională în instituţiile de învăţământ şi în centrele de formare specializate aflate în structura Ministerului Apărării Naţionale şi/sau în alte centre de formare autorizate şi acreditate aflate în structura instituţiilor publice naţionale şi internaţionale, mai prevede proiectul.
Competenţele specifice medicinei operaţionale pentru personalul medico-sanitar militar şi auxiliar sanitar militar sunt reglementate, în concordanţă cu standardele NATO, prin ordin comun al ministrului Apărării Naţionale şi al ministrului Sănătăţii. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens










