Managerul SCJU Braşov, despre situaţia financiară critică: Fără soluţii, va fi afectată activitatea pe partea de urgenţe
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov se află într-o situaţie "dezastruoasă", cu datorii de peste 40 milioane de lei către furnizori, cel mai grav risc fiind acela că ar putea fi afectată activitatea pe partea de urgenţe, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, managerul unităţii sanitare, Emil Mailat.
În aceste condiţii, dincolo de o eficientizare a cheltuielilor, singura soluţie este renegocierea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate, mai ales în contextul în care, în ultimele luni, spitalul şi-a îmbunătăţit performanţele la toţi indicatorii în baza cărora se face finanţarea. Astfel, Emil Mailat a precizat că a transmis, marţi, un document către CAS Braşov, în care a expus toate problemele spitalului.
Conform managerului SCJU Braşov, spitalul are datorii atât la furnizorii de materiale sanitare şi de medicamente, cât şi la cel de hrană, astfel că există posibilitatea ca pacienţii să fie nevoiţi, dacă nu se găsesc cât mai repede soluţii, să îşi cumpere unele medicamente şi eventual să vină cu propria mâncare.
Din suma globală de 41 milioane de lei, mai mult de jumătate - 26 de milioane - reprezintă datorii mai vechi de 60 de zile.
"Dacă nu vom găsi soluţii pe termen scurt, vom avea din nou probleme de aprovizionare. (...) Suntem în situaţia în care furnizorii ne pot spune: nu vă mai trimitem marfă, materiale sanitare, medicamente. Îi ţinem foarte aproape, vorbim cu ei aproape zilnic, le explicăm situaţia. Din discuţiile cu ei, nici ei nu pot să o mai ducă aşa foarte mult şi atunci vor limita furnizarea către spitale - 'cui a plătit îi dau, cui nu, nu'. S-ar putea să se ajungă şi la situaţia să trebuiască să-şi cumpere pacienţii medicamente şi mâncare. Problema nu o văd, însă, atât de mult pe medicamente şi pe hrană. Dacă chiar se întâmplă, o să-i rambursăm pacientului banii pe care i-a cheltuit ulterior. Adevărata problemă va fi pe partea de urgenţe. Dacă îţi vine un pacient cu politraumatisme şi tu nu ai ace, aţă etc. atunci va fi o problemă. Când am oprit pentru trei zile operaţiile programate (la sfârşitul lunii trecute - n.r.), tocmai de aceea am făcut-o, să nu fie afectate urgenţele", a declarat managerul SCJU Braşov.
Potrivit acestuia, renegocierea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate ar putea aduce unităţii sanitare între 300.000 şi 700.000 de lei în plus, bani din care ar putea fi plătite o parte din datorii.
În plus, managerul SCJU a solicitat şefilor de secţii să identifice modalităţile prin care se poate eficientiza activitatea fiecărei secţii şi prin care se pot obţine surse de venit suplimentar, spre exemplu să fie analizate serviciile prestate pe spitalizarea de zi, care nu sunt limitate la decontare, să se eficientizeze activitatea din ambulatoriu şi să se identifice servicii care nu sunt decontate şi pot fi oferite pacienţilor contra cost, dintre acestea făcând parte unele operaţii estetice precum liposucţiile.
Conform managerului general al SCJU Braşov, în 2023, spitalul a avut 32.946 de pacienţi, cu aproape 5.000 mai mulţi faţă de anul anterior.
Numărul pacienţilor înregistraţi în 2023 a fost, însă, mai mic decât cel din anul prepandemic 2019.
"Deşi am avut pacienţi mai puţini, am avut un buget mai mare, cheltuielile au fost mai mari şi asta deoarece, pe lângă inflaţie, au crescut toate costurile, inclusiv cele cu medicamentele şi hrana", a menţionat managerul SCJU Braşov.
La sfârşitul lunii trecute, blocul operator al SCJU Braşov a fost închis pentru trei zile, pacienţii fără urgenţe fiind reprogramaţi la date ulterioare, din cauza demisiei şefului de secţie, pe fondul situaţiei financiare critice în care se află spitalul, cauzată inclusiv de întârzierile în decontarea sumelor pe care ar fi trebuit să le vireze CAS Braşov unităţii sanitare. AGERPRES / (A - autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România
Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med
Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029
Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban
Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo
INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese
Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d
Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal
Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an
Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e
Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid
Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det
Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta
Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Spitalul Municipal din Brad intenționează să-și acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înființarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanțare prin Fondul de Modernizare al AFIR. 'Dorim să realizăm un parc fo
Arad: Jumătate dintre paturile pentru copii de la SCJU, ocupate la debutul sezonului de infecții respiratorii
Jumătate dintre paturile pentru copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost ocupate pe fondul infecțiilor respiratorii înregistrate în prima săptămână din octombrie, considerată de autorități perioada de debut a sezonului de viroze, iar la nivel de județ, numărul îmbolnăvirilor este peste media multianuală.







