Braşov: Spitalul Militar a oficializat colaborarea cu UniTBv şi devine clinic; următorul pas - mai multe linii de gardă
Spitalul Militar de Urgenţă "Regina Maria" din Braşov devine un spital clinic, unde vor fi instruiţi studenţii medicinişti de la Universitatea Transilvania Braşov (UniTBv), demersurile în acest sens fiind parte din planul de dezvoltare al unităţii sanitare pe următorii ani, care vizează inclusiv deschiderea mai multor noi linii de gardă.
Comandantul Spitalului Militar din Braşov, colonelul dr. Alexandru Keresztes, a explicat pentru AGERPRES că, în acest fel, se instituţionalizează, practic, colaborarea deja existentă de câţiva ani cu UniTBv, iar un prim pas a fost desemnarea Secţiei de ATI a unităţii sanitare ca secţie clinică, şeful disciplinei de ATI din cadrul Facultăţii de Medicină din UniTBv, dr. Adrian Bărăgan, făcând parte din echipa de medici a spitalului de peste doi ani.
Totodată, col. dr. Alexandru Keresztes a precizat că demersurile către Ministerele Educaţiei şi cel al Sănătăţii au fost parcurse, existând şi un aviz favorabil al ministrului Apărării Naţionale.
"Practic, mai aşteptăm doar Ordinul de ministru", a declarat Keresztes, precizând că în organigrama ministerului numele unităţii sanitare a fost deja schimbat.
Conform Legii Sănătăţii, spitalul clinic este o bază de instruire practică şi teoretică a studenţilor şi a medicilor rezidenţi, iar prin transformarea spitalului se fac paşi importanţi în ce priveşte câştigarea unei resurse de specialişti, a subliniat el.
"Este o deschidere pentru că ne permite, pe de o parte, atragerea de cadre didactice universitare care pot veni să profeseze alături de echipa spitalului nostru (...), pe de alta, tinerii medici rezidenţi vor putea deveni, ulterior, colegi de-ai noştri şi nu numai colegi civili, ci şi ca medici militari, deoarece Institutul Medico-Militar al MApN şcolarizează studenţi la Universităţile de Medicină "Carol Davila" din Bucureşti şi cea de la Târgu Mureş şi care vin şi efectuează anual practica de vară la noi, dar şi medici militari rezidenţi care ne sunt repartizaţi anual, având post în spitalul nostru", a spus şeful Spitalului Militar Braşov.
Conform acestuia, odată cu dezvoltarea resursei umane, vor creşte şi serviciile oferite de spital, ceea ce ar putea să favorizeze trecerea lui într-o categorie superioară, cu sume mai mari decontate per pacient, deci şi cu finanţare mai consistentă.
"Evident că, odată cu dezvoltarea resursei umane ne dorim şi creşterea serviciilor medicale, nu doar calitativă, cât şi cantitativă şi aceasta, fireşte, ar trebui să aducă şi resurse financiare mai consistente, iar pe viitor, ne dorim să trecem într-o categorie superioară de spital, ceea ce înseamnă o finanţare mai consistentă", a afirmat managerul Spitalului Militar "Regina Maria".
El a amintit că aceşti paşi fac parte dintr-un plan de dezvoltare mai complex, ale cărui efecte ar urma să se vadă în aproximativ doi ani.
"Beneficiem de o finanţare pe partea de infrastructură pentru o clădire nouă, de politraumă, pentru medicină operaţională. Unul dintre atributele de bază ale spitalului este de a asigura asistenţa medicală reală pentru categoriile de militari din patru judeţe arondate spitalului, fie vorbim de cadre militare active, în rezervă sau în retragere, elevi, studenţi, văduve, veterani de război, dar şi pentru categoriile de militari străini care sunt cantonate în arealul nostru. Fiind un spital public, avem un contract de furnizare de servicii medicale cu Casa OPSNAJ, care ne permite furnizarea de servicii medicale pentru toate categoriile de militari ai sistemului de apărare, dar şi altor pacienţi civili. Acest lucru l-am avut în vedere atunci când am dorit să dezvoltăm infrastructura spitalului", a subliniat col. dr. Keresztes.
Noua clădire de politraumă, care are finanţarea aprobată prin PNRR, cu o valoare de 135 milioane de lei, ar urma să aducă la acelaşi loc compartimentul de urgenţă, laboratorul, farmacia, ATI-ul şi toate specialităţile chirurgicale, în prezent repartizate în două pavilioane, pentru a se putea avea "un concept de uniformitate şi un mod de reacţie extrem de rapidă pentru pacienţii critici".
"În paralel, avem în derulare o investiţie în Pavilionul B - lucrări care se vor întinde pe 12 luni - unde, la final, ne dorim să avem saloane cu două-trei paturi, grup sanitar propriu şi toate facilităţile necesare vremurilor pe care le trăim. Totodată, avem un program de achiziţii, tot pe PNRR, pentru aparatura necesară combaterii infecţiilor nosocomiale, de 5,3 milioane de lei şi aşteptăm (să fie aprobat - n.r.) un al treilea proiect, de digitalizare, de aproximativ un milion de euro", a menţionat col. dr. Alexandru Keresztes. AGERPRES/(AS-autor: Diana Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România
Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med
Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029
Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban
Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo
INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese
Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d
Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal
Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an
Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e
Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid
Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det
Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta
Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Spitalul Municipal din Brad intenționează să-și acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înființarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanțare prin Fondul de Modernizare al AFIR. 'Dorim să realizăm un parc fo
Arad: Jumătate dintre paturile pentru copii de la SCJU, ocupate la debutul sezonului de infecții respiratorii
Jumătate dintre paturile pentru copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost ocupate pe fondul infecțiilor respiratorii înregistrate în prima săptămână din octombrie, considerată de autorități perioada de debut a sezonului de viroze, iar la nivel de județ, numărul îmbolnăvirilor este peste media multianuală.







