Huşanu (Sanitas) declară că greva ar putea fi declanşată în februarie, chiar dacă vor fi deblocate posturile din sistem
Preşedintele filialei SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, declară că vor continua demersurile pentru declanşarea grevei, chiar dacă vor fi deblocate posturile din sistemul de sănătate, deoarece o altă revendicare importantă o reprezintă creşterile salariale.
"În luna noiembrie, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a luat hotărârea de a începe mişcări de protest, mergând până la o grevă generală, preconizată undeva la începutul lunii februarie. În acest moment suntem în procedura de strângere de semnături. Până pe 18 ar trebui să avem un număr suficient de semnături strânse, astfel încât eventuala grevă să nu fie declarată ilegală, iar acest lucru, cu deblocarea cu posturilor, este încă una dintre revendicările noastre, pe lângă creşteri de venituri pentru toate categoriile profesionale, de la infirmieri, personal TESA, asistente medicale până la medici", a spus Huşanu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul ASSMB.
El a estimat că în această săptămână va fi rezolvată problema deblocării posturilor, dar a subliniat că acest lucru "este insuficient", deoarece posturile nu vor fi atractive din punct de vedere al salarizării.
"La Gomoiu, la un spital de pediatrie, cu un spor de numai 12%, nu cred că cineva vine pe un salariu de asistent medical de 3.000-4.000 de lei. Şi anul trecut, când au fost deblocate, ştiu că nu a fost adresabilitate la spitalul Gomoiu sau la alte spitale unde sporurile sunt mici. Există o diferenţă foarte mare, încă de patru ani de zile, între sporurile dintre unităţile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi cele din subordinea autorităţilor locale - o diferenţă de până la 30% în defavoarea spitalelor Ministerului Sănătăţii", a spus liderul SANITAS.
El a menţionat că în perioada grevei profesorilor a avut o întâlnire cu fostul premier Nicolae Ciucă, dar şi cu actualul premier, Marcel Ciolacu. La momentul respectiv, guvernanţii au promis că sănătatea va fi tratată "ca prioritate naţională" şi că în toamnă vor fi reluate discuţiile cu privire la creşterea de venituri, dar şi că vor fi deblocate posturile.
"La acel moment, noi am crezut şi nu am vrut să introducem ţara în colaps, pentru că erau toţi oamenii în stradă, era o presiune foarte mare şi am spus că suntem rezonabili şi mergem pe încredere, astfel încât în toamnă să avem discuţiile pe aceste două teme. Vedem că nu s-a întâmplat nimic. Mai mult, au dat o creştere de salariu de numai 5%, pentru care - eu sper să fie o eroare - nu s-a asigurat încă finanţarea. Aşa că unii manageri spun că în luna februarie, când ar trebui să fie în plată acea mărire de 5%, nu vor avea bani în contractele cu Casa de Asigurări, să asigure acea mărire. Deci, dacă nu se va reglementa finanţarea, să vină pe transferuri, nici măcar bani pentru cei 5% nu vor fi", a apus Viorel Huşanu.
Potrivit acestuia, în cazul în care pe data de 18 ianuarie se va constata că există destule semnături din partea membrilor SANITAS va fi declanşată greva, pentru a solicita măriri de venituri.
"Noi în luna februarie vom demara aceste mişcări de protest, pentru că dacă intrăm în ultimele şase luni, înainte de alegerile principale, guvernul nu mai poate acorda măriri de venituri", a spus el.
Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), Radu Gănescu, a precizat că la ora actuală fiecare spital public se confruntă cu probleme în ce priveşte personalul medical, dar şi TESA. El a mai spus că prin închiderea camerei de gardă nu se va asigura accesul pacienţilor la servicii medicale.
"Orice deficit de personal într-un sistem public de sănătate afectează calitatea îngrijirii şi afectează accesul la servicii medicale. Dacă vedem aglomerări în urgenţă, dacă vedem faptul că în perioada de sărbători ambulanţele nu mai fac faţă, dacă vedem că spitalele sunt încărcate, mai ales în zonele orăşeneşti sau spitalele universitare, atunci trebuie să înţelegem că această afectare a personalului duce la o calitate slabă a serviciilor medicale şi duce la un acces deficitar. Dacă pacientul care stă la 100 de kilometri de Bucureşti nu are unde să se ducă şi are nevoie de servicii medicale, e clar că va veni aici. Şi nu vorbim de unul, vorbim de sute. Vedem ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate. Trebuie deblocate aceste locuri şi deciziile din sistemul de sănătate trebuie luate în sistemul de sănătate, nu în cadrul altor ministere, care nu eu legătură cu politicile de sănătate", a arătat Gănescu, în cadrul unei declaraţii acordate presei. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat










