Rafila: Memorandumurile pentru concursurile privind posturile vacante din sănătate ar putea fi aprobate săptămâna viitoare
Memorandumurile iniţiate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării privind scoaterea la concurs a posturilor vacante din sănătate ar putea fi aprobate săptămâna viitoare, a anunţat, joi, ministrul Alexandru Rafila.
"Anul trecut au fost luate o serie de măsuri care au limitat angajările în sectorul public, nu neapărat în sănătate. Există două categorii de spitale: spitale care se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, pentru care noi am făcut memorandumuri pentru scoaterea posturilor la concurs - am făcut anul trecut trei memorandumuri, unul dintre ele a fost aprobat şi au fost scoase circa 1.500 - 2.000 de posturi la concurs şi spitale din subordinea autorităţilor locale. Spitalul 'Gomoiu' ţine de Primăria Capitalei, iar memorandumul ţine de Ministerul Dezvoltării. Şi Ministerul Dezvoltării a adoptat un astfel de memorandum în cursul anului trecut, dar care nu a fost avizat de Ministerul Finanţelor, iar în momentul de faţă, prin implicarea premierului Ciolacu, cred că se vor rezolva aceste probleme", a afirmat Rafila, la B1TV.
Potrivit acestuia, atât Ministerul Sănătăţii, cât şi cel al Dezvoltării au reevaluat toate posturile care sunt libere în spitale.
"Aceste memorandumuri cred că vor fi aprobate săptămâna viitoare şi este foarte bine că este aşa pentru că scoaterea acestor posturi la concurs coincide şi cu acordarea titlului de medic specialist pentru numeroşi medici tineri care au terminat rezidenţiatul", a transmis ministrul.
El a subliniat că prin memorandum fiecare unitate sanitară ar putea să organizeze concurs pentru ocuparea posturilor vacante de medic sau de asistent medical.
"Prin memorandum aceste posturi se deblochează în sensul că ele pot fi scoase la concurs, fiecare unitate sanitară poate să organizeze concurs pentru ocuparea posturilor vacante de medic sau de asistent medical, dacă şi acest lucru va face parte din memorandum. Asta înseamnă că, în următoarea lună şi în continuare, probabil până în luna martie, toate unităţile medicale spitaliceşti pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante în funcţie de necesarul lor. (...) Bănuiesc că memorandumurile iniţiate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării vor fi avizate şi de către Ministerul de Finanţe ca toate unităţile spitaliceşti să poată să organizeze concursuri", a spus Alexandru Rafila.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că o prioritate a Guvernului la acest început de an este rezolvarea rapidă a problemei medicilor rezidenţi care au promovat examenul de specialitate la sfârşitul anului trecut.
"Chiar dacă avem în faţă un an electoral deosebit de important, mi-aş dori să nu promitem nimic din cee ce nu putem să îndeplinim. Trebuie să continuăm să punem România şi românii pe primul loc în toate deciziile noastre. (...) Pe de altă parte, tot ca o prioritate în acest început de an vreau să rezolvăm rapid problema medicilor rezidenţi care au promovat examenul de specialitate la sfârşitul anului trecut. Sunt aproximativ 4.500 de medici în care statul român a investit sute de milioane de euro şi trebuie să ne asigurăm că îi păstrăm în ţară. De aceea, în perioada imediat următoare, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării trebuie să actualizeze listele cu posturi vacante şi să vină în Guvern cu noi memorandumuri de scoatere la concurs a acestora. Rog, de asemenea, şi Ministerul Finanţelor să coopereze pentru ca acest lucru să se întâmple rapid", a spus Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
Managerul Spitalului Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu", Maria Enescu, a atras atenţia asupra situaţiei dificile de la Camera de gardă a unităţii medicale, în condiţiile care lipsa de personal este "foarte mare", iar asistentele sunt epuizate.
Enescu a precizat, miercuri, pentru AGERPRES, că şefii de secţie au transmis un memoriu prin care au cerut închiderea Camerei de gardă, dar se caută soluţii pentru evitarea acestei situaţii, în contextul în care există mulţi copiii bolnavi de gripă sau rujeolă.
"Da, există riscul (închiderii Camerei de gardă), pentru că nu ne-au deblocat posturile. Noi am făcut eforturi şi am acoperit Camera de gardă, deocamdată, dar asta nu o să ţină la nesfârşit, pentru că personalul este epuizat. Trebuie să facem din nou memorandum, ca să deblocheze posturile. Dar, situaţia aceasta nu se întâlneşte doar în spitalul nostru, ci în toate spitalele care aparţin de Primărie. Şefii de secţie au făcut un memoriu către manager ca să închidem Camera de gardă, dar vă daţi seama că în perioada asta de pandemie, cu rujeola şi cu gripele sezoniere, era crimă să o închidem. Fetele fac eforturi şi vin la ture în plus, dar nu o să putem la nesfârşit să facem chestiunea aceasta, pentru că şi ele sunt epuizate. Lipsa de personal este foarte mare", a explicat Maria Enescu.
Ea a menţionat că la nivelul spitalului există numărul necesar de medici, dar din schema de personal lipsesc peste 70 de asistente. AGERPRES/(A, AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat










