Opt centre pilot pentru îngrijiri paliative, înfiinţate în România; Rafila: 15% din necesar, acoperit în prezent

Opt centre pilot pentru îngrijiri la domiciliu au fost înfiinţate la nivel naţional, în cadrul unui proiect care vizează dezvoltarea îngrijirilor paliative, finanţat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Proiectul s-a derulat în perioada 2020-2023 şi a beneficiat de un buget de 25 de milioane de lei. Cele opt centre pilot sunt în Spitalul Clinic Judeţean Mureş, Spitalul Municipal Vatra Dornei, Spitalul "Buna Vestire" Galaţi, Spitalul Municipal Turda, Spitalul "Pius Brînzeu" Timişoara, Spitalul Municipal Băileşti, Spitalul Municipal Curtea de Argeş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Personalul medical din aceste centre va deservi pacienţi cu boli cronice progresive. Personalul din cele opt centre deţine atestat sau instruire specifică domeniul în paliaţiei şi include: un medic şi un asistent medical pentru ambulatoriu, doi medici şi patru asistenţi medicali pentru echipe de teren, un psiholog, un fizio/kinetoterapeut, un asistent social, un preot. Fiecare centru a fost dotat cu un autovehicul, cu mobilier medical şi de birou, echipament IT, dispozitive medicale, medicamente.
De asemenea, în cadrul aceluiaşi proiect au fost elaborate Planul Naţional de dezvoltare graduală a îngrijirilor la domiciliu şi Programul Naţional de dezvoltare a serviciilor de îngrijiri paliative în unităţi sanitare, ambulatoriu şi la domiciliu. Totodată, au fost instruite peste 800 de cadre medicale şi 100 de manageri din spitale publice de la nivel naţional, pentru acordarea îngrijirilor medicale paliative şi la domiciliu.
Prezent marţi la conferinţa prilejuită de finalizarea proiectului, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că în prezent nevoile de îngrijiri paliative sunt satisfăcute "doar într-o proporţie de, probabil, 15%". El a menţionat că de acest tip de îngrijire au nevoie pacienţii cu boli cronice, oferind exemplul persoanelor bolnave de cancer, dar şi al celor cu boli neurologice sau autoimune.
"Noi am făcut un pas important, cred eu, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care este şi ea parte a acestui proiect, în sensul că paturile care fac obiectul grijilor paliative nu mai fac parte din numărul total de paturi aprobat în România şi cred că acesta este un lucru foarte important, pentru că dă multora posibilitatea să dezvolte astfel de proiecte. Avem foarte multe cereri la Ministerul Sănătăţii, la Direcţia de structuri sanitare, inclusiv din partea unor culte religioase, care dezvoltă astfel de centre în toată ţara. Noi îi încurajăm să o facă. Sigur că, dincolo de dezvoltarea centrelor, e o problemă legată de cei care lucrează în aceste centre, care trebuie să fie pregătiţi, şi din punct de vedere profesional, şi din punct de vedere psihologic şi din multe alte puncte de vedere, pentru că pacientul aflat într-o stare critică, terminală, de multe ori are nevoie de o abordare care să îi uşureze suferinţa, nu numai din punct de vedere medical, ci şi din punct de vedere uman", a spus Rafila.
Ministrul a menţionat că în cadrul proiectului au fost instruite aproximativ 800 de persoane şi şi-a exprimat convingerea că vor trebuie organizate şi pe viitor astfel de sesiuni de pregătire. Potrivit lui Rafila, proiectul "pune bazele dezvoltării" sistemului de îngrijiri paliative şi de îngrijiri la domiciliu.
"Acest tip de îngrijiri, la domiciliu, oferă un acces la servicii medicale de care mulţi oameni au nevoie şi care e un model foarte bine dezvoltat în Uniunea Europeană. Şi în România luase la un moment dat avânt, dar a fost un incident acum câţiva ani, când unii au confundat îngrijirile la domiciliu cu nevoia de a câştiga bani fără muncă. E clar că putem să progresăm. Cred că se fac progrese, eu simt că se întâmplă multe lucruri, nu numai în zona investiţională, în zona resurselor umane, a organizării sistemului de sănătate, fie că discutăm de oncologie, de paliaţie, de îngrijiri la domiciliu. De curând am aprobat un document tehnic legat de planul de îngrijiri paliative din România şi proiectul care se încheie acum a contribuit mult la elaborarea acestui document programatic", a spus ministrul.
Ministrul şi-a exprimat speranţa ca Programul Naţional de Îngrijiri Paliative, sub conducerea CNAS, să fie activ din anul 2024.
"Este clar că anul 2024 trebuie să fie anul de început al acestui program, pentru că nu avem timp să aşteptăm. Şi asta este o declaraţie responsabilă, nu demagogică, cum am auzit de foarte multe ori, în ultima vreme", a spus Rafila.
Partenerii Ministrului Sănătăţii în proiect au fost: CNAS, Fundaţia Hospice Casa Speranţei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate. AGERPRES/(A - autor: Irineal Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spitalul 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu': Ion Iliescu - în continuare la terapie intensivă; conștient, stabil cardiac
Ion Iliescu, fost președinte al României, rămâne internat la terapie intensivă, este conștient, stabil cardiac, respiră spontan, dar cu necesar de oxigen suplimentar, a anunțat joi dimineața Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu'. 'Pacientul este conștient, stabil cardiac, respiră spontan, dar cu necesar de oxigen suplim
DSP: Grădinița din Sectorul 2 unde au fost cazuri de toxiinfecție alimentară nu are cabinet medical și izolator
Grădinița din Sectorul 2 unde au fost înregistrate mai multe cazuri de toxiinfecție alimentară la copii nu avea cabinet medical și izolator, nici personal medical pentru efectuarea triajului epidemiologic, iar meniurile nu erau vizate de personal medical și nu se efectua ancheta alimentară, afirmă reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) a Municipiulu
Constanța: Prima angiografie diagnostică cerebrală, realizată la Spitalul Județean după investiții în aparatură medicală
O premieră medicală pentru Constanța a avut loc miercuri, la Spitalul Județean ''Sf. Apostol Andrei'', aici fiind realizată prima angiografie diagnostică cerebrală în urma investițiilor în aparatură și echipamente făcute la unitatea spitalicească, au anunțat reprezentanții administrației județene. Potrivit Consiliul
Institutul Clinic Fundeni - precizări în cazul lui Mihai Leu: Se menține starea generală gravă
Fostul campion mondial de box Mihai Leu se află în continuare în stare generală gravă la Terapie Intensivă, la Institutul Clinic Fundeni, a informat miercuri unitatea medicală, într-un comunicat. 'Pacientul Mihai Leu este în continuare internat pe secția de Terapie Intensivă, se menține starea generală gravă, evoluț
ISUBIF: 12 copii și un adult de la o grădiniță din București, internați după ce au prezentat simptome de toxiinfecție alimentară
Echipajele de intervenție au acordat primul ajutor pentru 12 copii și un adult de la o grădiniță din strada Sfântul Ștefan, Sectorul 2, care prezentau stare de rău, cu simptome de toxiinfecție alimentară. Potrivit ISUBIF, copiii, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, au fost transportați la Spitalele 'Victor Gomoiu', &
Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a înregistrat peste 4.200 de solicitări în 72 de ore
Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a intervenit în ultimele trei zile la 4.235 de solicitări, dintre acestea 424 în loc public, a declarat marți pentru AGERPRES managerul instituției, Alis Grasu. 'În ultimele 72 de ore, de duminică dimineață de la ora 7:00 până marți dimineață la ora 7:00, Serviciul de Ambulanță
Mihai Leu - în continuare în stare generală gravă, intubat
Fostul campion mondial de box Mihai Leu se află în continuare în stare gravă la Terapie Intensivă, la Institutul Clinic Fundeni, fiind intubat și sedat cu evoluție staționară, a informat marți unitatea medicală într-un comunicat. 'Pacientul Mihai Leu este în continuare internat pe secția de Terapie Intensivă, stare
Noul ministru al Sănătății și-a preluat mandatul
Noul ministrul al Sănătății, Alexandru Rogobete, și-a preluat marți mandatul. El a declarat că venitul pacienților nu va scădea odată cu eliminarea scutirii CASS pentru concediile medicale. 'În momentul de față atunci când un pacient este în concediu medical venitul lui la finalul lunii este mai mare dec&ac
Mihai Leu - în stare gravă la Terapie Intensivă, la Institutul Clinic Fundeni
Fostul campion mondial de box Mihai Leu se află în stare gravă la Terapie Intensivă, la Institutul Clinic Fundeni, a declarat luni pentru AGERPRES profesorul doctor Irinel Popescu. Potrivit medicului, prognosticul este unul rezervat. 'Este în stare gravă în Terapie intensivă la Spitalul Fundeni', a spus medicul. AGERPRE
Prahova: Peste 5.000 de pacienți, pe listele de transplant în România
Peste 5.000 de pacienți sunt înscriși pe listele de transplant în țara noastră, a declarat, luni, la Ploiești, președintele Asociației Transplantaților din România (ATR), Gheorghe Tache. 'La noi în țară sunt peste 5.000 de pacienți înscriși pe listă, dar acea listă nu oglindește adevărata dimensiune a nevoii de transplant pent
Spitalul 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu': Ion Iliescu - în continuare la terapie intensivă
Ion Iliescu, fost președinte al României, rămâne internat la terapie intensivă, a anunțat luni dimineața Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu'. 'Pacientul este conștient, stabil cardiovascular, în continuare cu necesar de asistare minimă respiratorie și necesar de oxigen. Se menține internarea în secția de t
Ministrul Alexandru Rafila l-a vizitat la spital pe Ion Iliescu: Am apreciat modul profesionist în care e îngrijit
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a vizitat pe Ion Iliescu la Spitalul ''Agrippa Ionescu'', unde fostul președinte este internat, încurajându-l pe acesta și apreciind ''modul profesionist'' în care este îngrijit, transmite, vineri, Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, vizi
Spitalul ''Agrippa Ionescu'': Ion Iliescu este conștient, stabil
Fostul președinte Ion Iliescu este conștient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie, informează, vineri, Spitalul Clinic de Urgență ''Prof. Dr. Agrippa Ionescu''. Acesta este internat în continuare la terapie intensivă. ''Pacientul este conștient, stabil cardiac, cu asistare minimă respira
Bihor: Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix va fi reabilitat integral, cu fonduri europene de 64 de milioane de lei
Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix va fi reabilitat integral, extins și modernizat printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de 64,7 milioane de lei, a informat, vineri, managerul instituției, dr. Ramona Suciu. ''Această investiție nu este doar despre ziduri sau aparatură, ci despre oameni. Despre fiecar
Secția de chirurgie cardiovasculară a SUUB, renovată; Dr. Badiu: Este la fel ca în orice spital din lume
Renovarea Secției de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Universitar de Urgență (SUUB) a fost finalizată, aceasta fiind, în prezent, la nivelul oricărui spital din lume, a afirmat șeful secției, conf. dr. Cătălin Badiu. 'Secția de chirurgie cardiovasculară a luat naștere în urmă cu aproape 10 ani, când am pornit de la un număr foarte m