Alexandru Rafila nu crede că Planul Naţional de Control al Cancerului va rămâne pe hârtie
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, nu crede că Planul Naţional de Control al Cancerului va rămâne pe hârtie şi a subliniat că pacienţii care suferă de această maladie trebuie să aibă acces la cele mai bune resurse de diagnostic şi tratament.
"Nu cred că acest plan (...) va rămâne pe hârtie. E opinia mea ca şi profesionist, în primul rând. Este o responsabilitate şi politică, dar şi profesională. Pacienţii de cancer din România trebuie să aibă acces la cele mai bune resurse de diagnostic şi de tratament, inclusiv la prevenţie", a declarat ministrul Rafila, luni, cu prilejul unei conferinţe organizate de "Salvaţi Copiii".
El a punctat că marea majoritate a normelor privind Planul Naţional de Control al Cancerului au fost elaborate.
"Normele nu sunt elaborate de birocraţi, sunt elaborate de profesionişti. Profesioniştii sunt cei care lucrează cu pacienţii oncologici, care cunosc problemele din reţea şi care propun soluţii ce trebuie adoptate ca şi legislaţie, dar ele sunt norme de natură tehnică. De asemenea, trebuie asigurată finanţarea. După cum ştiţi, finanţarea programului de oncologie, inclusiv a prevederilor care urmează să fie implementate prin Planul Naţional de Control al Cancerului este în zona Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Eu aş vrea să găsim soluţii pentru ca sistemul să funcţioneze fără disfuncţionalităţi în aceste luni şi în prima parte a anului viitor, iar la construcţia bugetului pentru anul viitor să există o finanţare care să permită începerea implementării acestor prevederi din plan", a afirmat Alexandru Rafila.
De asemenea, el a atras atenţia asupra nevoii de reţele ierarhizate de asistenţă medicală.
"În unele locuri există, în alte locuri există mai puţin. Avem nevoie de profesionişti care să lucreze în aceste reţele, or această idee că toate lucrurile acestea se pot rezolva în trei luni sau în şase luni cred că nu este realistă", a spus Alexandru Rafila. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua mondială a sănătății mintale/ Mirabela Grădinaru: Să alegem mai multă grijă, înțelegere, curaj de a vorbi
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua mondială a sănătății mintale, în care invită la mai multă grijă, mai multă înțelegere și mai mult curaj de a vorbi despre sănătatea mintală, arătând că nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat pentru că trece printr-o perioadă dificilă.
Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România
Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med
Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029
Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban
Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo
INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese
Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d
Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal
Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an
Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e
Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid
Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det
Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta
Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Spitalul Municipal din Brad intenționează să-și acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înființarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanțare prin Fondul de Modernizare al AFIR. 'Dorim să realizăm un parc fo







