Ziua Mondială de Conştientizare a Artritei/Dr. Cătălin Codreanu: Bolile reumatismale - frecvente, cu impact important
Bolile reumatismale sunt frecvente şi au un impact important pentru populaţie, a subliniat, joi, managerul Centrului Clinic de Boli Reumatismale "Dr. Ion Stoia", Cătălin Codreanu, cu ocazia Zilei Mondiale de Conştientizare a Artritei.
El a evidenţiat, într-o conferinţă de presă, importanţa diagnosticării din vreme a acestor boli, pentru a evita consecinţele lor negative. Potrivit specialistului, medicina a progresat suficient de mult cât să ofere pacienţilor soluţii terapeutice atât de bune încât aceste boli aproape să dispară, însă pentru a obţine rezultate trebuie să se facă tratament la timp. "Acesta este probabil mesajul esenţial", a transmis Codreanu.
"Ziua de 12 octombrie este o zi specială pentru comunitatea de persoane care sunt interesate de boli reumatice, este importantă pentru cei care suferă de boli reumatice în primul rând, pentru că este un moment când ne amintim de existenţa acestor suferinţe şi de ceea ce putem face pentru ameliorarea lor. Este o zi care este importantă pentru comunitatea de profesionişti în sănătate, atât reumatologi, cât şi nonreumatologi, acei doctori care încearcă să uşureze soarta pacienţilor cu boli reumatismale", a spus managerul Centrului "Dr. Ion Stoia".
Reumatismul afectează pacienţi de toate vârstele. "Există un mit - avem tendinţa să credem că bolile reumatice sunt asociate cu procesul de îmbătrânire. Nu există nimic mai eronat. Aceste boli afectează persoane tinere, persoane active, copii, adolescenţi, cu consecinţe care ulterior se transmit pe o perioadă foarte lungă de timp", a explicat prof. dr. Cătălin Codreanu.
"Conştientizarea factorilor de risc reprezintă un pilon crucial în lupta cu bolile reumatismale. Cunoaşterea şi înţelegerea modului în care anumite obiceiuri de viaţă, predispoziţia genetică şi alţi factori pot contribui la dezvoltarea bolilor reumatice ne permit să luăm măsuri preventive mai eficiente. Prin educarea populaţiei asupra acestor riscuri şi promovarea unui stil de viaţă sănătos putem să reducem incidenţa acestor afecţiuni şi să îmbunătăţim sănătatea publică. (...) Bolile reumatice nu cunosc graniţe disciplinare, iar abordarea lor necesită expertiză din mai multe domenii medicale. Colaborarea dintre medici, cercetători, asistenţi medicali, fizioterapeuţi, psihologi şi alţi profesionişti din domenii conexe este esenţială pentru a oferi o îngrijire holistică pacienţilor şi pentru a dezvolta soluţii inovatoare", a transmis consilierul prezidenţial Diana Păun, într-o intervenţie video.
Preşedintele Societăţii Române de Reumatologie, prof. dr. Elena Rezuş, a pus accent, la rândul său, pe necesitatea creşterii gradului de conştientizare şi educaţie cu privire la impactul bolilor reumatismale în toate etapele vieţii pacienţilor.
Bolile reumatice şi musculo-scheletice afectează persoane de toate vârstele şi includ peste 200 de afecţiuni, printre care poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, artropatia psoriazică, artroza, fibromialgia şi guta.
În România, peste 600.000 de persoane - 3% din populaţie - suferă de boli reumatice de tip inflamator, acestea afectând într-o măsură importantă populaţia activă, tineri şi chiar copii.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, bolile reumatice şi musculo-scheletice (RMDs) sunt principala cauză de dizabilitate la nivel mondial şi ţin departe de muncă aproximativ un milion de europeni. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: alexandramanaila.ro
Citeşte şi:
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat










