Campanie antifumat în şcoli - 28% dintre tinerii de peste 15 ani s-au declarat consumatori de tutun
Prima campanie de informare şi prevenţie pentru elevii care abordează consumul de tutun şi utilizarea dispozitivelor electronice de furnizare a nicotinei va demara în Bucureşti, informează un comunicat de presă al Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta".
În acest sens, a fost semnat la sediul Ministerului Educaţiei un protocol de colaborare, în vederea demarării campaniei "Fumatul nu te face mare!".
Protocolul a fost semnat de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, managerul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Beatrice Mahler, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, Viorel Jinga, prodecanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti, Anca Nedelcu, preşedintele European Network for Smoking and Tobacco Prevention, Florin Mihălţan, directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Simona Pârvu, preşedintele Asociaţiei de Educaţie în Boli Respiratorii, Alina Croitoru, şi preşedintele Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti, Ileana Spătaru.
"Protocolul de colaborare reprezintă un pas important în lupta contra fumatului în rândul adolescenţilor, care provoacă, anual, la nivel global, moartea a aproape 700.000 de persoane. În conformitate cu documentul de colaborare, Ministerul Educaţiei şi semnatarii vor sprijini desfăşurarea, pe perioada anului şcolar 2023-2024, a unor campanii de informare ce au în vedere informarea corectă a adolescenţilor din categoria de vârstă 12-16 ani cu privire la efectele nocive ale consumului de nicotină prin intermediul ţigărilor sau al dispozitivelor electronice pentru fumat", afirmă sursa citată.
Potrivit comunicatului, grupul ţintă a fost ales ca urmare a datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care relevă faptul că, în România, o rată de 28% dintre tinerii cu vârsta de peste 15 ani s-au declarat ca fiind consumatori de tutun.
"I-am asigurat pe partenerii noştri de tot sprijinul Ministerului Educaţiei pentru desfăşurarea acţiunilor de informare cu privire la efectele nocive pe care tutunul şi nicotina le au asupra organismului. Sunt de părere că elevilor trebuie să le fie asigurat accesul, în şcoală, la informaţii complete şi, mai ales, corecte din punct de vedere medical, atunci când vine vorba despre consumul de tutun, informaţii pe care nu le pot primi decât de la specialişti în sănătate. Numărul tinerilor care ajung să consume aceste substanţe toxice este într-o continuă creştere, motiv pentru care este datoria noastră să ne asigurăm că beneficiază de tot sprijinul de care au nevoie pentru a se feri de activităţi care le pot afecta sănătatea", a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată în comunicat.
Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a afirmat că medicii unităţii medicale consideră educaţia antifumat o condiţie esenţială în limitarea aderenţei la acest viciu, de aceea campania "Fumatul nu te face mare!" este un proiect pilot prin care echipe multidisciplinare vor vorbi adolescenţilor despre ce modificări induce fumatul în corp, de la efectele directe ale tutunului la dependenţa de gest, prezentă la toate tipurile de dispozitive.
Proiectul pilot se va desfăşura în Bucureşti şi judeţul Ilfov, urmând a fi extins după analiza feed-backului obţinut de la părinţi şi cadrele didactice. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua mondială a sănătății mintale/ Mirabela Grădinaru: Să alegem mai multă grijă, înțelegere, curaj de a vorbi
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua mondială a sănătății mintale, în care invită la mai multă grijă, mai multă înțelegere și mai mult curaj de a vorbi despre sănătatea mintală, arătând că nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat pentru că trece printr-o perioadă dificilă.
Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România
Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med
Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029
Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban
Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo
INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese
Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d
Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal
Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an
Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e
Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid
Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det
Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta
Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Spitalul Municipal din Brad intenționează să-și acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înființarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanțare prin Fondul de Modernizare al AFIR. 'Dorim să realizăm un parc fo







