VIDEO Explozie Dâmboviţa/ Ministrul Rafila anunţă că alţi opt pacienţi vor fi transferaţi în Austria, Germania şi Norvegia
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că alţi opt pacienţi care au fost răniţi în exploziile produse la staţia GPL din Crevedia vor fi transferaţi la spitale din străinătate, respectiv la unităţi medicale din Austria, Germania şi Norvegia.
"Urmează ca în cursul zilei şi la noapte să fie transferaţi alţi şase pacienţi de la Spitalul Floreasca şi doi pacienţi de la Spitalul Bagdasar. Destinaţia acestor pacienţi va fi în Austria (...), în Germania şi unul dintre ei va fi transferat în Norvegia. Vor exista cel puţin două zboruri care să ducă aceşti pacienţi, unele dintre ele cu escală", a spun ministrul, duminică, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, în urma evenimentelor de la Crevedia au rezultat două decese, unul dintre cei care şi-au pierdut viaţa având arsuri pe mai mult de 95% din suprafaţa corpului.
"În total 58 de pacienţi, am avut două decese, unul din decese - un pacient cu o suprafaţă care depăşea 95 la sută suprafaţa arsă din corp. În cursul acestei nopţi şi dimineaţa devreme au fost transferaţi doi pacienţi la Bruxelles, doi pacienţi sunt transferaţi la Milano. Din păcate, unul dintre pacienţii transferaţi la Milano e în stare critică şi cei de acolo fac eforturi ca să îl stabilizeze, e un pacient de 68 de ani, celălalt e un pacient în jur de 48 de ani la care situaţia nu e la fel de dramatică, dar de asemenea este un pacient critic", a adăugat Alexandru Rafila.
Acesta a punctat că aparţinătorii celor transferaţi îi vor putea însoţi în ţara de destinaţie, unde vor avea suport social şi asistenţă consulară, iar cheltuielile de transport şi de cazare vor fi acoperite de Guvernul României pe perioada şederii lor acolo.
El a prezentat şi situaţia pacienţilor internaţi în spitalele după evenimentele din Dâmboviţa.
"La Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca sunt 30 de pacienţi, trei civili şi 27 de pompieri. (...) Sunt cinci pacienţi intubaţi şi ventilaţi mecanic. Toţi aceşti pacienţi au fost toaletaţi din punct de vedere chirurgical, supravegheaţi şi sunt în permanentă evaluare. Pacienţii intubaţi şi ventilaţi mecanic sunt, în principiu, cei care sunt eligibili pentru transferul în străinătate. (...) Cel de-al doilea spital cu un număr important de pacienţi 13, cinci civili şi opt pompieri - Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni. Şi acolo sunt cinci pacienţi intubaţi şi ventilaţi mecanic. De asemenea, fără să fie la fel de critici, sunt patru pacienţi internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă şi Chirurgie Plastică. De asemenea, la Spitalul Universitar Elias, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte - trei pacienţi. Unul dintre ei este transferat în acest moment la Spitalul de Chirurgie Plastică", a mai declarat ministrul Sănătăţii.
Potrivit acestuia, toate spitalele au mobilizat echipele medicale şi a fost instaurat planul alb, care să facă posibilă intervenţia medicală specializată.
"În funcţie de evaluări, aceşti pacienţi vor beneficia de tratament în secţiile pentru pacienţi arşi, (...) evoluţia stării lor de sănătate este monitorizată, există şi posibilitatea suplimentării acestor transferuri la care făceam referire, dar pe măsură ce pacienţii au fost sau sunt transferaţi în spitalele din străinătate, se eliberează şi locuri în spitalele pentru arşi din Bucureşti. Aşa cum ştiţi, ieri am avut şase locuri pentru mari arşi. Aveam circa 60 de paturi de terapie intensivă alocate cu ventilatoare, drept care toţi pacienţii care aveau nevoie de îngrijire de terapie intensivă au primit această acest tip de îngrijire medicală", a explicat ministrul.
Totodată, Rafila a declarat că familiile victimelor primesc suport psihologic la spitalele Floreasca şi Bagdasar Arseni, iar în teren, la Crevedia, se află echipe care oferă asistenţă psihologică şi celor care, chiar dacă nu au avut răniţi, au fost afectaţi de eveniment.
"Dacă este nevoie, suntem pregătiţi să suplimentăm acest personal în funcţie de necesităţile din teren şi putem să operaţionalizăm în timp scurt, dacă este nevoie, o linie de tel verde. Am făcut deja simulări. Această linie va fi operaţională la Ministerul Sănătăţii sau la Ministerul Administraţiei şi Internelor, în funcţie de necesităţi. (...) Abordarea Guvernului României, din punct de vedere medical, cred că a fost cea corectă, a fost fără abordare asumată, responsabilă şi care însă nu s-ar fi putut pune în practică fără contribuţia medicilor, asistenţilor medicali, personalului medical auxiliar care şi-au făcut datoria şi aşa cum vă spuneam, vreau să le mulţumesc mod în mod deosebit", a mai spus ministrul Sănătăţii. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Constantin, editor: George Onea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua mondială a sănătății mintale/ Mirabela Grădinaru: Să alegem mai multă grijă, înțelegere, curaj de a vorbi
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua mondială a sănătății mintale, în care invită la mai multă grijă, mai multă înțelegere și mai mult curaj de a vorbi despre sănătatea mintală, arătând că nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat pentru că trece printr-o perioadă dificilă.
Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România
Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med
Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029
Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban
Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo
INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese
Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d
Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal
Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an
Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e
Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid
Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det
Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta
Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Spitalul Municipal din Brad intenționează să-și acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înființarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanțare prin Fondul de Modernizare al AFIR. 'Dorim să realizăm un parc fo







