Bistriţa-Năsăud: Mâncarea servită la înmormântarea şi botezul terminate cu toxiinfecţii alimentare a fost livrată de aceeaşi firmă
Mâncarea servită la două evenimente organizate duminică în localităţi rurale din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma cărora 25 de persoane s-au ales cu toxiinfecţii alimentare, a fost pregătită şi livrată de acelaşi restaurant din municipiul Bistriţa, a cărui funcţionare a fost oprită temporar în urma controalelor efectuate de Protecţia Consumatorului şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).
Informaţia a fost confirmată miercuri, pentru AGERPRES, de către şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu.
În cursul zilelor de luni şi marţi, 17 persoane, dintre care zece copii, care au participat duminică, 9 iulie, la un botez organizat la căminul cultural din Ragla, au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară, iar marţi seara a fost nevoie de intervenţia echipajelor medicale pentru alte opt persoane, care au participat, tot duminică, la o înmormântare în localitatea Susenii Bârgăului.
"La spital au ajuns opt persoane, doi copii şi restul adulţi. Nu s-a internat nimeni, toţi au primit tratament, au fost evaluaţi şi sunt acasă. Înmormântarea a avut loc tot duminică şi cu aceeaşi firmă", a declarat Anca Andriţoiu.
La fel ca în cazul de la Ragla, evenimentul de la Susenii Bârgăului a fost organizat în căminul cultural, în ambele situaţii neexistând autorizaţii pentru ca aceste cămine să găzduiască evenimente de servire a mesei.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari, a transmis, miercuri, că Unitatea de Primiri Urgenţe este asaltată în aceste zile de cazuri de toxiinfecţie alimentară, pe lângă cele de la Ragla şi Susenii Bârgăului fiind înregistrat şi cel al unei familii din cartierul Sigmir al municipiului Bistriţa, care duminică ar fi participat la un parastas în localitate.
Inspectorii DSVSA au revenit, miercuri dimineaţă, la sediul restaurantului din Bistriţa implicat în aceste cazuri, pentru a recolta noi probe şi a dispune măsurile ce se impun. AGERPRES/(A, AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/Sănătate: Banii urmează pacientul, finanțarea urmează performanța, decizia urmează nevoia reală de sănătate
Banii urmează pacientul, finanțarea urmează performanța, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate - sunt principii ale programului de guvernare în domeniul sănătății, depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat Siegfried Mureșan, program care precizează că finanțarea spitalelor se va face pe serviciile medicale efectiv furnizate, pe baza unui pac
Beatrice Mahler: Expunerea cronică la hidrogen sulfurat - impact fiziologic și psihologic
Poluarea nu înseamnă doar un miros neplăcut sau o atmosferă apăsătoare, ci declanșează mecanisme biologice complexe care cresc riscul unor afecțiuni grave pulmonare, cardiovasculare și neuroendocrine, a atras atenția vineri medicul pneumolog Beatrice Mahler, cu ocazia Zilei Mondiale a Plămânului (25 septembrie). 'Poluarea nu înseamnă doar
Miruță: Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux, ci o obligație a statului față de oameni
Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux, ci o obligație firească a statului față de oameni, a declarat vineri ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a participat la inaugurarea noului Pavilion Chirurgical Politraumă al Spitalului Militar din Sibiu. ''Am avut onoarea de a fi astăzi la Sibiu, la inaugur
Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate va fi oprită temporar
Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS) va fi indisponibilă începând de vineri de la ora 22:00 până luni la ora 02:00, a informat Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Potrivit unei informări publicate pe site-ul CNAS, întreruperea este programată pentru efectuarea unor servicii de operaționalizare.
INSP: 111 cazuri de infecție cu virusul West Nile; 5 decese
Un număr de 111 cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 99 confirmate și 12 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 23 septembrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 5 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre persoane vârst
CORECTURĂ Ministerul Sănătății a elaborat un proiect privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă
În știrea cu titlul ''Ministerul Sănătății reglementează medicina alternativă - astrologie medicală, Feng Shui, terapie holografică, tratamente cu lumină'', difuzată vineri, la ora 13:16, pe fluxurile București și Sănătate şi pe site-ul www.agerpres.ro, titlul se va citi corect: ''Ministerul Săn
Timiș: Lipsurile evidente în finanțarea unor spitale sunt pentru că nu avem un guvern stabil, afirmă dr Săndesc
Managerul Spitalului Județean Timișoara, prof. dr. Dorel Săndesc, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că unele spitale din țară au lipsuri evidente în îngrijirea pacienților cu boli grave și a urgențelor, în condițiile în care fondurile alocate pe aceste domenii majore sunt deficitare, iar rezolvarea poate veni după instalarea unui guvern stab
Tulcea: Sindicaliștii din Ambulanță solicită respectarea legislației specifice domeniului
Negocierile pentru încheierea unui nou Contract colectiv de muncă (CCM) în Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Tulcea au fost prelungite cu 15 zile, în urma discuțiilor apărute recent între conducerea unității și sindicaliști, după un control făcut luna trecută de Inspectoratul Teritorial de Muncă ale cărui rezultate sunt contestate de sindicaliști.
Ministerul Sănătății: Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost reluată și finalizată
Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost reluată și finalizată, după anularea primei proceduri din motive independente de voința instituției, a informat joi Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, în prezent, se află în derulare etapa de semnare a contractului pentru achiziția a 100.000 de doze de vaccin BCG. MS precizeaz
Luna de Conștientizare a Cancerelor Ginecologice/ FABC: Femeile adulte trebuie incluse în prevenție
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a subliniat joi importanța includerii femeilor adulte în prevenția cancerelor ginecologice prin vaccinarea anti-HPV, în special a celor cu vârste între 19 și 45 de ani. În septembrie se marchează Luna de Conștientizare a Cancerelor Ginecologice. 'În Rom&ac
Miercurea-Ciuc: Peste 800 de kilograme de medicamente expirate au fost aduse de populație la Spitalul Județean de Urgență
Peste 800 de kilograme de medicamente expirate sau neutilizate provenite de la populație au fost colectate în acest an, până în prezent, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc, cantitatea fiind mai mare decât în 2025. Potrivit informațiilor transmise la solicitarea AGERPRES de Compartimentul Rela
Ministerul Sănătății: Concursul național de admitere în Rezidențiat, pe 15 noiembrie; înscrierile, până pe 20 octombrie
Concursul național de admitere în Rezidențiat 2026 va avea loc pe 15 noiembrie, iar înscrierile încep la data de 7 octombrie și se încheie pe 20 octombrie, a anunțat miercuri Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, dosarele de înscriere se depun la sediile direcțiilor de sănătate publică, conform condițiilor
Sector 1: Mamografii gratuite la Complexul Caraiman
Femeile de peste 40 de ani din Sectorul 1 se pot înscrie în campania de screening pentru cancerul de sân de la Complexul Multifuncțional Caraiman. Investigațiile încep pe 1 octombrie, programările sunt deja deschise și se fac în limita celor 400 de locuri disponibile. Potrivit unui comunicat al Prim
Iași: Specialiștii Institutului ''Socola'' atrag atenția că modificările cognitive pot schimba stilul de viață
Specialiștii Institutului de Psihiatrie ''Socola'' Iași atrag atenția că identificarea la timp a modificărilor cognitive oferă șansa unor schimbări de stil de viață, motiv pentru care nu trebuie să ezite să se prezinte la un consult de specialitate, mai ales că 42,6 % dintre cei care au luat parte la ''Campania de testare a memoriei''
Peste 1.400 de absolvenți ai Facultății de Medicină de la UMF 'Carol Davila' depun Jurământul lui Hipocrate pe Arena Naţională
Peste 1.400 de absolvenți ai promoției 2020 - 2026 ai Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București depun miercuri, pe Arena Națională, Jurământul lui Hipocrate. Ceremonia începe la ora 14:00. 'După anii de studiu și formare, o nouă generați








