Mureş: Clinica din Archita, proiect unic în România, realizat prin cooperarea organizaţiilor publice şi private

La iniţiativa Fundaţiei Maria Nobrega, în satul Archita se va înfiinţa o clinică, un proiect unic în România prin faptul că va fi pentru prima oară când organizaţiile publice şi private vor colabora pentru a înfiinţa o unitate medicală rurală.
"Clinica Archita va fi o dezvoltare unică în România, deoarece este pentru prima dată când organizaţiile publice şi private se unesc pentru a înfiinţa o unitate medicală rurală. Clinica Archita este o asociere între Consiliul Judeţean Mureş, Trustul Caritabil Maria Nobrega, Spitalul Didactic Târgu Mureş, Spitalul Lukas pentru bolnavi de Alzheimer din Laslea şi sprijinul Lions Clubs International (România). Are sprijinul unor profesionişti din domeniul medical de seamă profesorii doctor Radu Deac şi doctor Horaţiu Suciu, ambii chirurgi români de prim rang în transplant de inimă şi doctorul Petru Oprean, fondatorul Spitalului Lukas şi specialist în îngrijirea bolii Alzheimer", se arată pe site-ul Fundaţiei Maria Nobrega.
La Clinica Archita se doreşte acordarea unei game largi de servicii medicale, inclusiv îngrijire de prim ajutor de urgenţă, medicină de familie, obstetrică şi ginecologie, oftalmologie, pediatrie, medicină preventivă şi farmacie.
"Clinica va oferi servicii medicale pentru aproximativ 650 de locuitori din satul Archita şi pentru cel puţin 4 sate periferice, cu o populaţie totală de aproximativ 4000. Lions International va oferi facilităţi mobile de oftalmologie şi medicină preventivă pe o listă săptămânală în alte 7 sate, cu un total de 7 sate. populaţie de 7400 de oameni. Clinica va avea personal 2 asistente rezidente şi 2 medici în rotaţie, oferind acoperire 24 de ore, 7 zile pe săptămână. Serviciul va fi gratuit pentru pacienţi", a precizat Fundaţia Maria Nobrega.
Profesorul doctor Radu Deac din partea Academiei de Ştiinţe Medicale, şi doctorul Petru Oprean, fondatorul Spitalului Lukas din Laslea, au menţionat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Archita, că proiectul respectiv, alături de cel al iniţierii unei caravane medicale pentru investigaţii medicale de specialitate, a fost discutat, în urmă cu o zi, cu Regele Charles al III-lea, în timpul recepţiei oferite de suveran la Viscri.
"Am avut privilegiul ca, împreună cu domnul profesor Pietro Laureano (preşedintele Consiliului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor - ICOMOS, n.r.) şi cu domnul dr. Petru Oprean, să schimbăm câteva cuvinte cu Regele Charles al III-lea, a cărui viziune depăşeşte orice frumoasă închipuire pe care am avea-o. Deci, revenind la problema asistenţei medico-sanitare, s-au descoperit, din fericire, la iniţiativa acestui grup, care sperăm să rămână tot mai unit pentru ridicarea satului Archita, s-au descoperit în podul dispensarului vechi mai multe foi de observaţie cu numele şi datele personale ale unor parturiente, femei care au născut în acest dispensar (...) Trecutul ne arată că acest lucru este posibil. Autorităţile ne-au ajutat şi dispensarul care era plin de apă în subteran a fost consolidat, iar în acest moment mai este nevoie doar de finisarea acestuia. Sufletul care organizează şi traduce în fapt este domnul doctor Petru Oprean şi colectivul dânsului", a spus dr. Radu Deac.
În paralel cu noua clinică, prin introducerea sistemului de caravană, a adăugat doctorul Deac, se vor face investigaţii medicale de specialitate, dar se va insista şi pe partea de prevenţie.
"Şi iarăşi ceva extrem de important: vrem să implementăm aici urmărirea tardivă. Ne interesează dacă un bolnav a fost tratat chiar cu medicamente, nemaivorbind de operaţii sau lucruri mai complicate, cum arată la 1 an, la 5 ani, la 10 ani. Îi chemăm pe bolnavi să-i întrebăm ce calitate a vieţii au. Acestea sunt concepte de medicină modernă pe care trebuie să le imprimăm tineretului şi asta am făcut ani mulţi, aproape 60 de ani, la Târgu Mureş la Universitate, să învăţăm generaţiile tinere să gândească în acest fel. Nu le-am inventat noi, le-am învăţat de la alţii, dar avem obligaţia să le transmitem acestor tinere generaţii", a precizat dr. Radu Deac.
El a afirmat că, în cazul proiectului Clinicii Archita, îşi va folosi experienţa dobândită inclusiv prin coordonarea proiectului AngioNet "Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare-dezvoltare şi crearea de noi infrastructuri" iniţiat de Academia de Ştiinţe Medicale din România, care s-a încheiat anul trecut.
Proiectul AngioNet, care a beneficiat de o finanţare de aproximativ 25 de milioane de euro, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), a făcut ca medicii din 17 centre de cercetare din ţară să poată depista, prin tehnici moderne de angiografie, boli ale arterelor cerebrale, ale bolilor arterelor inimii, ale arterelor periferice.
"Deci sunt concepte moderne pe care le-am introdus în aceste centre şi se vede rezultatul (...) Am avut obiectivul să diagnosticăm şi să tratăm 1.700 de bolnavi şi la sfârşitul proiectului am tratat 35.000 de bolnavi cu bani europeni. Putem şi aici", a declarat dr. Deac.
Satul Archita este situat la circa 30 de kilometri de Sighişoara, are o populaţie de aproximativ 650 de persoane şi este vizitat săptămânal de un medic de familie, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii precare.
Înainte de 1989, la Archita a existat o clinică, însă a fost lăsată în paragină. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iași: Bebelușul aruncat în toaletă la scurt timp după naștere va ajunge la un asistent maternal din Mureș
Bebelușul aruncat într-o toaletă la scurt timp de la naștere a fost externat, miercuri, din Compartimentul de Neonatologie al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, urmând a fi încredințat unui asistent maternal din Mureș, județul de domiciliu al mamei. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Pașcani, Delia Moloc
Mamograf de ultimă generație pus în funcțiune la Spitalul Municipal Hunedoara
Spitalul Municipal ''Dr. Alexandru Simionescu'' din Hunedoara a pus în funcțiune, miercuri, un mamograf de ultimă generație, despre care autoritățile locale susțin că ar fi cel mai performant din țară. Aparatura a fost achiziționată de Spitalul Municipal cu sprijinul Primăriei Hunedoara, investiția ridicându-se la a
Arad: Spitalul Județean introduce o procedură minim invazivă pentru afecțiuni biliare și pancreatice
O nouă procedură medicală va fi disponibilă la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad și presupune tratamente minim invazive pentru afecțiuni biliare și pancreatice, au anunțat, miercuri, autoritățile județene și reprezentanții unității sanitare. Procedura ERCP (Colangiopancreatografie endoscopică retrogradă) va fi utilizată pentru di
Vrancea: Controlul Ministerului Sănătății la Spitalul Județean a constatat că sesizările Primăriei Focșani nu se confirmă
Un raport al Ministerului Sănătății (MS), realizat în urma unui control la Spitalul Județean de Urgență (SJU) ''Sf. Pantelimon'' Focșani, a concluzionat că niciuna dintre cele șase probleme semnalate într-o petiție trimisă de Primăria municipiului Focșani nu s-a confirmat, a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, preș
Medic (Spitalul Floreasca): Starea salvamontistului atacat de urs - extrem de gravă
Starea salvamontistului atacat de urs duminica trecută pe o stradă din Predeal și care a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București este extrem de gravă, acesta aflându-se în Secția de Terapie Intensivă intubat și ventilat, a declarat miercuri pentru AGERPRES medicul Rodica Ciolacu. Pacientul are leziuni
Psiholog Mădălina Stanca (SJU Târgu Jiu), despre autism: Să integrăm acest diagnostic, să acceptăm
Psihologul Mădălina Stanca, din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, a afirmat, miercuri, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, că această tulburare este 'cea mai frecventă afecțiune cronică a copilăriei zilelor noastre'. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a SJU Târgu Ji
Olt: Cererea de analize la Spitalul Județean de Urgență a crescut cu 40%; rezultatele se transmit prin SMS
Cererea pentru efectuarea de analize medicale la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slatina a crescut cu 40% anul acesta față de anul precedent, potrivit managerului unității, Angela Nicolae, care a menționat că, de o lună, rezultatele analizelor pot fi accesate online folosind un cod transmis prin SMS. Angela Nicolae a declarat miercuri, pentru AGERPR
INSP: Aproape 2.500 de cazuri de rujeolă înregistrate în luna martie
Un număr de 2.459 de cazuri de rujeolă s-au înregistrat în luna martie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică. 'În perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025, în România au fost notificate 32.338 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 26 de decese (5 în Municipiul București, 4 în jud
VIDEO Aplicație de monitorizare și informare medicală a gravidelor și mamelor cu copii până într-un an, lansată la Palatul Parlamentului
Salvați Copiii România (SCR) a lansat, marți, la Palatul Parlamentului, aplicația INFOMama de monitorizare și informare medicală a gravidelor și mamelor cu copii până într-un an, prin care acestea vor fi monitorizate și informate periodic, în condițiile în care patru din cinci decese la copiii sub cinci ani s-au produs în primul an
Mureș: Blocurile alimentare ale Spitalului Clinic Județean vor fi închise pentru igienizare
Managerul Spitalului Clinic Județean (SCJ) Mureș, dr. Ovidiu Gîrbovan, a declarat, marți, că ambele două blocuri alimentare ale unității, care deservesc între 550 și 700 de persoane, în funcție de internări, vor fi închise pentru igienizare, iar masa pentru pacienți ar putea fi preparată într-o cantină școlară.
Timiș: IBCV a operat 241 de copii cu afecțiuni cardiace de la înființarea secției în 2022, dintre care 16 în acest an
Un număr de 241 de copii, cu vârste cuprinse între trei luni și 18 ani, cu diverse patologii cardiace, au fost salvați de medicii secției de Chirurgie cardiovasculară pediatrică din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara de la înființarea acestui compartiment în anul 2022, 16 dintre copii trecând prin intervenții chirurgica
Brașov: Bărbatul atacat de urs la Predeal va fi transferat cu un avion medical la Spitalul Floreasca
Bărbatul atacat de urs, duminică, pe o stradă din Predeal, va fi transferat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, au anunțat, marți, reprezentanții Spitalului Județean Brașov. Pacientul va fi transferat de la Brașov la București pe calea aerului, de pe aeroportul din Ghimbav, a precizat sursa citată. 'Pacien
Vaslui: Fosta secretară adjunctă din Ministerul Sănătății, Georgiana Manole, numită manager interimar al SJU
Georgiana Manole, fost secretar general adjunct în Ministerul Sănătății, a fost numită, luni, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Vaslui, în funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență 'Sfânta Chiriachi'. Licențiată în drept și științe economice, aceasta a deținut mai mult
Galați: Dotări de 4,9 milioane de lei pentru Compartimentul de microbiologie din cadrul Maternității 'Buna Vestire'
Primăria municipiului Galați informează luni că a fost semnat un contract de finanțare cu fonduri europene în valoare de 4,9 milioane de lei pentru dotarea Compartimentului de microbiologie din cadrul Laboratorului de analize medicale al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie 'Buna Vestire' Galați. Potrivit sursei citate, es
Neamț: Au fost finalizate lucrările de igienizare și reabilitare a secției de neurologie din cadrul SJU Piatra-Neamț
Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț a anunțat, luni, că a finalizat lucrările prin care secția de neurologie a fost igienizată și reabilitată complet. Managerul unității sanitare, dr. Cristina Atănăsoaie Iacob, a subliniat că secția oferă acum atât pacienților cât și cadrelor medicale un spațiu modern, sigu