Tulcea: Pacienţii care au nevoie de hemodializă, îngrijiţi într-un centru privat
Toţi pacienţii din judeţul Tulcea care au nevoie de hemodializă beneficiază de servicii de îngrijire medicală într-un centru privat începând din această lună, după ce contractul de furnizare de servicii încheiat între Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a fost suspendat.
Această suspendare a fost decisă pe data de 5 mai, după ce conducerea SJU a notificat Direcţia de Sănătate Publică cu privire la faptul că noul sediu destinat pacienţilor care au nevoie de hemodializă nu are încă autorizaţie sanitară de funcţionare.
"Pentru noi este foarte important faptul că pacienţii pot beneficia de hemodializă în condiţii corespunzătoare şi că centrul privat are capacitatea de a prelua cele 53 de persoane care au nevoie de aceste îngrijiri", a declarat, pentru AGERPRES, directoarea CJAS, Eugenia Vasile.
Costul unei şedinţe de hemodializă este de 641 de lei, iar un pacient are nevoie de terapie o dată la trei zile.
Spaţiul utilizat în SJU până la începutul acestei luni pentru hemodializă a intrat în reparaţii, aşa încât conducerea unităţii a amenajat un alt loc.
SJU a intrat în anul 2021 într-un amplu proces de modernizare, valoarea totală a lucrărilor de reparaţii care se execută fiind de peste 43 de milioane de euro. Lucrările sunt finanţate din fonduri europene. AGERPRES/(AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare
Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe
Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină
Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar
CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi








