Iaşi: Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie au salvat viaţa unei femei care avea o tumoră cerebrală de 10 centimetri
O femeie în vârstă de 40 de ani cu o tumoră cerebrală gigant de 10 centimetri a fost salvată de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie în timpul unei operaţii de urgenţă.
Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Lucian Eva, a declarat că femeia a venit la spital deoarece avea dureri de cap insuportabile şi a început să îşi piardă vederea într-un timp foarte scurt.
Investigaţiile medicale au arătat că femeia avea o tumoră cerebrală de mari dimensiuni care îi ameninţa viaţa.
"A fost la medicul oftalmolog şi a schimbat ochelarii din cauza durerilor de cap asociate cu tulburările de vedere şi, de asemenea, avea o pareză a nervului trei. Nu mai putea închide pleoapa corespunzător. S-a adresat clinicii noastre, unde a fost supusă unei investigaţii imagistice şi surpriza a fost descoperirea unei tumori imense, cu un diametru de aproximativ 10 cm, care s-a dovedit a fi, cel puţin pe imagistica efectuată la noi, o tumoare benignă, un meningiom de gradul unu. S-a realizat o embolizare preoperatorie prin intermediul unei tehnici endovasculare, adică s-au închis vasele de sânge care hrăneau acea tumoră, în scopul de a efectua intervenţia chirurgicală în siguranţă, atât pentru pacient în primul rând, cât şi pentru confortul echipei operatorii, deoarece se ştie că aceste tumori pot fi foarte bine vascularizate şi pot provoca sângerări abundente în timpul intervenţiei chirurgicale. Dificultatea a constat în faptul că această tumoră ocupa aproape jumătate din emisfera cerebrală dreaptă. Am analizat în detaliu dacă să scoatem tumora într-o singură intervenţie sau să o îndepărtăm parţial într-un al doilea timp operatoriu, realizând a doua operaţie", a declarat conf. univ. dr. Lucian Eva.
El a explicat că fiind de dimensiuni foarte mari, exista riscul ca plasticitatea creierului să fie afectată şi că acesta să nu-şi revină după îndepărtarea bruscă a tumorii, mai ales că aceasta a crescut pe parcursul unei perioade îndelungate de timp.
"Analizând inclusiv vascularizaţia tumorii pe baza studiilor angiografice efectuate, s-a putut realiza embolizarea vaselor de sânge, asigurându-se un confort intraoperatoriu foarte bun, iar tumora a fost îndepărtată într-o singură intervenţie chirurgicală. Plasticitatea creierului s-a recuperat, iar afectarea a fost minimă. Creierul şi-a revenit la volumul său normal. Pacienta se simte foarte bine în prezent. A realizat că tulburarea de vedere era cauzată de tumoră, deoarece aceasta apăsa asupra centrilor responsabili de vedere, în special asupra lobului occipital. S-a realizat o rezecţie totală a acestei tumori. Urmează să fie supravegheată prin investigaţii imagistice, iar în cazul în care recidivează se va opta pentru o radiochirurgie de tip Gamma Knife", a declarat dr Eva.
Conform acestuia, particularitatea cazului constă în volumul mare al tumorii şi în faptul că manifesta o simptomatologie redusă. Adică prezenta doar un deficit de vedere, care poate fi atribuit şi altor cauze decât cele cerebrale, sau o pareză a nervului oculomotor.
"Această situaţie ne-a pus într-o anumită dificultate deoarece aveam în faţă o pacientă tânără, fără deficite neurologice majore. După intervenţia chirurgicală, indiferent de tipul acesteia era absolut necesar ca pacienta să nu prezinte niciun deficit. Lucrul acesta s-a şi întâmplat, datorită echipei multidisciplinare de profesionişti care au analizat cu atenţie cazul şi au reuşit să asigure pacientului un act medical fără complicaţii, asigurându-i astfel o calitate cât mai bună a vieţii", a precizat , managerul Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iaşi. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar
CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci










