Institutul "Marius Nasta": Creştere majoră a cazurilor de tuberculoză în anul 2022 faţă de anul precedent
Datele statistice provizorii ale Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei, prezentate vineri într-o conferinţă de presă la Institutul "Marius Nasta", indică o creştere "majoră" în 2022 faţă de anul anterior, fiind înregistrate 8.824 de cazuri faţă de 7.618 cazuri în 2021.
Potrivit unui comunicat transmis presei, incidenţa înregistrată în 2022 a ajuns la 46,1 cazuri la suta de mii de locuitori, de la 39,7 cazuri la suta de mii de locuitori în anul precedent.
"Ziua de 24 martie marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei. La nivel global, tuberculoza rămâne una dintre cele mai mari provocări endemice, cu 1,6 milioane de decese înregistrate în 2021. În România, datele statistice provizorii ale Programului Naţionale de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei indică o creştere majoră în 2022 faţă de anul anterior. Astfel, au fost înregistrate 8.824 de cazuri în 2022 faţă de 7.618 cazuri în anul 2021", se arată în comunicat.
Aceste date reflectă "noua realitate" cauzată de impactul pandemiei COVID-19, care a ţinut departe de spitale bolnavii suferinzi de alte probleme de sănătate în afara infecţiei cu SARS-CoV-2, inclusiv tuberculoză.
Dacă numărul judeţelor cu incidenţă mare a rămas comparabil în ultimii doi ani, numărul judeţelor cu incidenţă medie (galben) între 37,1 şi 59 de cazuri la suta de mii de locuitori a crescut de la 12 în anul 2021 la 19 în anul 2022.
Potrivit datelor prezentate vineri, cel mai mare număr de cazuri de tuberculoză au fost diagnosticate în judeţele: Iaşi - 476 cazuri, Dolj - 430 cazuri, Bacău - 327 cazuri şi Botoşani - 327 cazuri.
Totodată, 327 de copii au fost diagnosticaţi cu tuberculoză în anul 2022, cu o incidenţă de 10,7 la 100.000 copii, sub nivelul celei din 2019, care a fost de 12,7.
În acest context, Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" a dezvoltat o colaborare cu Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti, Centrul de Analiză Integrată şi Management Teritorial şi Centrul de Inovaţie şi E-Health al Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' pentru a analiza impactul pandemiei COVID-19 asupra diagnosticării tuberculozei.
Analiza datelor evidenţiază o scădere abruptă a cazurilor diagnosticate în 2020, cu peste 30%, în condiţiile în care media de scădere a incidenţei cazurilor de tuberculoză anterior pandemiei a fost în România de 5,7%. Cercetarea demonstrează că, în judeţele în care personalul medical a fost implicat aproape total în limitarea efectelor pandemiei, diagnosticarea tuberculozei a scăzut aproape la jumătate. Efectul prezenţei caravanelor Screening TB în zonele cu incidenţa cea mai mare din România (Botoşani, Vaslui, Iaşi, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa) în perioada de debut a pandemiei a dus la creşterea gradului de diagnostic al tuberculozei.
"În anul 2022 e prima oară când se observă tendinţa de creştere a cazurilor depistate după pandemia care a avut un impact masiv asupra gradului de depistare. Acest amănunt impune o concentrare atentă asupra depistării precoce, a screeningului cazurilor de tuberculoză, dar şi măsuri care să vizeze creşterea aderenţei la tratament, concomitent cu intervenţii de reducerea a stigmei specifice acestei patologii. Analizând situaţia din Bucureşti, unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a fost cea mai mare din România, un beneficiu în lupta împotriva tuberculozei l-a constituit debutul proiectului pilot al Ministerului Sănătăţii, de tratare în ambulatoriu a pacientului cu tuberculoză. A fost uşurat astfel accesul la tratament şi diagnostic a pacienţilor din zona Bucureşti - Ilfov", se mai arată în comunicat.
Doar în judeţul Timiş, diagnosticarea tuberculozei a păstrat ritmul din anii pre-pandemici.
Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" derulează, în prezent, cel mai mare program de screening activ al tuberculozei în România.
"Proiectul se află în ultimul an de implementare, până în acest moment intrând în screening 79.418 persoane din 33 de judeţe (datele parţiale de la începutul lunii ianuarie). Proiectul vizează populaţia din zonele rurale cu acces dificil sau deficitar la servicii medicale, persoane fără adăpost şi consumatori de droguri injectabile din marile aglomeraţii urbane şi persoane private de libertate. Incidenţa depistată de caravanele mobile Screening TB în aceste zone vulnerabile este de 258,7 cazuri la suta de mii de locuitori, de 5,6 ori mai mare decât incidenţa calculată la nivel naţional", se precizează în comunicat.
Reţeaua de pneumologie a beneficiat în 2022 de investiţii în aparatură şi reactivi pentru diagnosticul tuberculozei prin finanţări primite în cadrul a două proiecte.
Astfel, proiectul ROU-T-MoH "Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România", finanţat de Fondul Global de luptă împotriva HIV, Tuberculozei şi Malariei, a dotat cu echipamente şi medicamente reţeaua TB cu 35 de aparate GeneXpert de ultimă generaţie, 5 aparate moderne de radiologie mobilă, peste 40.000 de teste rapide de diagnostic al TB sensibile şi multidrog rezistente. De asemenea, a fost dotat şi laboratorul Institutului Naţional de Sănătate Publică cu aparate de diagnostic genetic - RT-PCR şi aparat de secvenţiere genom viral, dar şi Laboratorul Naţional de referinţă al Institutului "Marius Nasta" a fost dotat cu echipamente moderne pentru diagnosticul molecular al TB.
Proiectul "Consolidarea controlului tuberculozei în România prin implementarea Strategiei WHO END TB 2016-2020", finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 (Norvegia, Islanda, Liechtenstein), derulat de Institutul "Marius Nasta", coordonat de Ministerului Sănătăţii, a completat dotările cu: 17 echipamente Genexpert, 9 aparate MGIT de cultură în mediul lichid, 8 echipamente de depistare a tuberculozei latente şi 80 de echipamente de nebulizare pentru controlul infecţiei TB şi 30 echipamente pentru testarea eficienţei nebulizării. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
INSP: Diagnosticată şi tratată la timp, tuberculoza poate fi vindecată
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene
Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare
Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe
Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină
Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar






