logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Suceava: Directorul Spitalului Judeţean a dispus reinstruirea anti-mită a angajaţilor, după arestarea şefei Secţiei de Oncologie

Imagine din galeria Agerpres

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Alexandru Calancea, a declarat, joi, că tot personalul unităţii medicale va fi reinstruit pentru standardul anti-mită, după ce săptămâna trecută a fost arestată şefa Secţiei de Oncologie, care este cercetată penal după ce ar fi fost prinsă în flagrant în timp ce ar fi pretins şi primit mită de la pacienţii suferinzi de cancer.

Calancea a spus că spitalele nu au la dispoziţie prea multe instrumente pentru a preveni actele de corupţie, dar că acele puţine pe care le au la îndemână vor fi valorificate la maximum astfel încât aceste fapte să nu se repete.

"Am demarat reinstruirea personalului medical pentru standardul anti-mită care este implementat la nivelul spitalului din 2019 prin directorii medical şi de îngrijiri, şefii de secţie. Tot personalul va fi reinstruit", a spus Calancea.

El a subliniat că SJU Suceava informează fiecare pacient la internare şi fiecare aparţinător că în toate secţiile, compartimentele sau cabinetele de ambulatoriu sunt căsuţe poştale de sugestii şi reclamaţii, dar şi formulare ce se înmânează fiecărui pacient, pentru ca acesta să scrie toate problemele cu care s-a confruntat pe perioada internării.

Totodată, directorul SJU Suceava a spus că va fi afişat în mai multe zone numărul de sugestii şi reclamaţii unde se pot face astfel de sesizări, ce pot fi trimise şi pe adresa de e-mail a secretariatului managerului care este afişată pe site-ul instituţiei.

"Voi intensifica comunicarea cu cadrele medicale, cu toţi angajaţii, astfel încât să înţeleagă fiecare că aceste practici nu sunt agreate de conducerea SJU Suceava. Aceste lucruri nu trebuie să ne umbrească obiectivele SJU Suceava, care sunt calitatea actului medical, siguranţa şi satisfacţia pacientului şi angajatului", a spus Calancea.

Totodată, directorul SJU Suceava a precizat că îşi doreşte să se finalizeze cercetarea în cazul medicului oncolog arestat.

"Susţinem activitatea organelor abilitate. Nu vom tolera aceste acte şi să înţelegem că SJU Suceava este în slujba pacienţilor", a spus Calancea.

Şefa Secţiei de oncologie din SJU Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost arestată, vineri, 20 ianuarie, pentru 30 de zile, pentru luare de mită în formă continuată, decizia Tribunalului Suceava fiind contestată, iar în prezent medicul se află în arest la domiciliu.

Parchetul Tribunalului Suceava a propus arestarea preventivă a medicului oncolog reţinut joi seara, 19 ianuarie, după un flagrant de dare/luare de mită.

La aceeaşi dată, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectei, faţă de care vineri s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Aceasta este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Cauza este instrumentată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie Suceava.

Cercetările efectuate până în prezent în cauză au relevat că inculpata, în calitate de medic specialist oncolog la SJU Suceava, în perioada aprilie 2022 - 19 ianuarie 2023, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins şi a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc) de la 64 de persoane, pacienţi sau aparţinătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa anti-cancer ce trebuiau realizate gratuit.

În sarcina inculpatei s-au reţinut 64 de acte materiale ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, dintre care 62 de acte materiale au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv în şapte zile lucrătoare consecutive din luna decembrie 2022.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale. AGERPRES / (AS - autor: Silvia Marcu, Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 141

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 15-11-2026 06:00

Concursul de Rezidențiat are loc duminică; aproape 10.000 de candidați

Concursul Național de Rezidențiat are loc duminică și reunește 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi. La începutul lunii noiembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunța că 7.180 de candidați s-au înscris la Medicină anul acesta, față de 6.956 anul trecut, iar numărul locurilor a crescut de la 4.354 la 4.4

Sanatate 14-11-2026 19:00

Rezidențiat2026/ Aproape 10.000 de candidați înscriși la concurs, din care 3.736 - la UMF 'Carol Davila' București

Aproape zece mii de candidați s-au înscris la concursul de intrare în Rezidențiat, care se va desfășura duminică în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu-Mureș și Timișoara. În București, s-au înscris 3.736 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie,

Sanatate 14-11-2026 18:37

Rogobete: O femeie ce a trecut prin cancerul de sân nu trebuie să ducă mai departe și povara barierelor birocratice

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat sâmbătă că a solicitat angajaților din MS și celor de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate să pregătească modificările necesare, astfel încât femeile diagnosticate cu cancer de sân, pentru care există indicație medicală de mastectomie bilaterală, inclusiv profilactică, să poată beneficia

Sanatate 13-11-2026 17:20

Rogobete: Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2027-2031 propune dezvoltarea Dosarului Electronic de Sănătate

Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2027-2031 intră în transparență decizională și este un document care stabilește obiective concrete, responsabilități, termene și indicatori prin care vor putea fi evaluate rezultatele, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Un pacient care ajunge de la un spital la al

Sanatate 13-11-2026 14:56

Vâlcea: Numărul persoanelor intoxicate cu clor în accidentul chimic de la Chimcomplex a ajuns la cinci; una e internată la ATI

Încă două persoane au ajuns vineri la spital cu simptome ale intoxicației cu clor în urma accidentului chimic produs vineri dimineața pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea, astfel că numărul victimelor a crescut la cinci. Potrivit șefului Unității de Primiri Urgențe Vâlcea, dr. Florin Nicolae, în cazul a p

Sanatate 13-11-2026 14:48

CNAS: Proiectul de modificare a Contractului-cadru, actualizat

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat forma actualizată a proiectului de modificare și completare a Contractului-cadru, care reflectă rezultatele procesului de consultare și negociere desfășurat cu organizațiile profesionale, patronale și sindicale reprezentative din domeniul sănătății, precum și ale dezbaterii publice organizate de CNAS.

Sanatate 13-11-2026 14:34

Rogobete: Bugetul pentru anul viitor - în analiză; sperăm să începem cu același buget cu care închidem anul

Bugetul Ministerului Sănătății pentru anul 2027 nu este încă stabilit, în condițiile în care sunt în desfășurare analize privind execuția bugetară și proiecțiile financiare viitoare, a declarat ministrul Alexandru Rogobete, vineri, la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului 'Alessandrescu - Rusescu', unde a fost prezent

Sanatate 13-11-2026 11:11

Iași: Institutul Socola continuă campania 'Tu alegi între uz și abuz de Internet', dedicată copiilor și adolescenților

Institutul de Psihiatrie 'Socola' Iași anunță că va continua campania de informare și conștientizare 'Tu alegi între uz și abuz de Internet', un demers dedicat prevenirii problemelor de sănătate mintală asociate utilizării excesive și necontrolate a tehnologiei în rândul copiilor și adolescenților. Campania se desfășoară prin

Sanatate 13-11-2026 11:01

Rata nașterilor premature la SUUB a crescut, în timp ce numărul total al nașterilor a scăzut

Spitalul Universitar de Urgență București a înregistrat în ultimii ani o scădere a numărului total de nașteri, de la 2.170 în anul 2020 la 1.385 din ianuarie până în prezent. Potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES, cu prilejul Zilei Mondiale a Prematurității, în anul 2025, în maternitatea SUUB au avut l

Sanatate 12-11-2026 20:07

Controale comune ale Ministerului Sănătății și CNAS în aproximativ 25 de ambulatorii publice și private din țară

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor desfășura controale comune în aproximativ 25 de ambulatorii publice și private din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a semnat ordinele necesare demarării verificărilor. ''Astăzi am semnat ordinele de ministru pentru demararea unor co

Sanatate 12-11-2026 19:59

Tuberculoză: 1,13 milioane de morți în 2025, obiectivele globale rămân îndepărtate (raport OMS)

Tuberculoza a ucis 1,13 milioane de persoane la nivel mondial în 2025, a anunțat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), subliniind că progresele înregistrate în lupta împotriva acestei boli rămân insuficiente pentru atingerea obiectivelor globale, informează AFP. Decesele cauzate de tuberculoză au scăzut cu 4

Sanatate 12-11-2026 17:34

Rogobete: Am aprobat astăzi certificarea a patru noi centre de expertiză pentru boli rare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că a aprobat joi certificarea a patru noi centre de expertiză pentru boli rare, România ajungând astfel la 85 de centre recunoscute oficial la nivel național. ''Bolile rare înseamnă cazuri medicale complexe, care au nevoie de expertiză specializată, echipe multidiscip

Sanatate 12-11-2026 14:36

INSP: 68.467 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 2 - 8 noiembrie

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 2 - 8 noiembrie au fost raportate 68.467 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii, iar o persoană a murit din cauza gripei. ''În săptămâna 262 - 8 noiembrie au fost raportate 68.467 cazuri de infecții respi

Sanatate 12-11-2026 14:10

Neamț: Numărul elevilor de la Liceul ''Vasile Alecsandri'' din Săbăoani transportați la spital a crescut la 22

Numărul elevilor de la Liceul ''Vasile Alecsandri'' din Săbăoani care au fost transportați la spital a crescut la 22, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. De asemenea, un adult, îngrijitor la unitatea școlară, a fost și el transportat la spital. În total, au fost evacuați 2

Sanatate 12-11-2026 11:01

Rogobete: Secția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul 'Marie Curie' își va extinde capacitatea cu 20 de paturi

Secția de terapie intensivă pentru nou-născuți de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Maria Sk³odowska Curie' din București, care este cea mai modernă din țară, își va extinde capacitatea cu 20 de paturi, însă operaționalizarea acestora va fi realizată etapizat, în funcție de personalul medical disponibil, a anunțat, joi, ministrul Sănă