logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Timiş: Peste 80 de medici şi personal medical de la OncoHelp au donat 35 de litri de sânge în acest an

Imagine din galeria Agerpres

Timişoara, 24 ian /Agerpres/ - Optzeci de medici, asistente şi infirmiere din cadrul Asociaţiei OncoHelp din Timişoara au donat peste 35 de litri de sânge, în cadrul unei campanii care s-a derulat de la începutul anului la Spitalul universitar OncoHelp, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Timişoara.

"Majoritatea pacienţilor oncologici au nevoie într-un anumit moment al tratamentului de transfuzii de sânge pentru restabilirea volumului şi a compoziţiei sanguine necesare continuării tratamentului specific. Din păcate, numărul celor care se îndreaptă spre centrele de recoltare este din ce în ce mai mic, statisticile arătând că doar 2% din populaţia ţării donează sânge. De aceea, am decis ca în fiecare an să organizăm cel puţin o campanie internă prin care să contribuim la asigurarea necesarului de sânge a celor aflaţi în suferinţă. Peste 80 de colegi din cadrul asociaţiei au decis să sprijine acest proiect şi s-au prezentat pentru a dona", a declarat, marţi, dr. Valeriu Boruga, managerul Asociaţiei OncoHelp - Centrul de Oncologie OncoHelp.

Anca Buldur, asistent-şef al Secţiei de Oncologie a Asociaţiei, a precizat că o dată se pot dona 450 de ml de sânge, cantitate care pare mică, dar care contează pentru salvarea unei vieţi.

"Ai spune că pare puţin. O pungă. Dar fiecare picătură din acea pungă contribuie la salvarea unei vieţi. Noi luptăm în fiecare zi, în fiecare minut să salvăm vieţi. Şi, nu de puţine ori, nu am putea să administrăm un tratament prin care luptăm împotriva cancerului, dacă nu realizăm acea transfuzie, dacă nu creştem pacientului nostru nivelul hemoglobinei", spune Anca Buldur.

Centrul de Oncologie OncoHelp este un spital universitar dotat cu 165 de paturi, dintre care 131 pentru spitalizare continuă, 29 de paturi pentru spitalizare de zi şi cinci paturi ATI SPA (supraveghere post-anestezie). În cadrul centrului sunt oferite gratuit servicii medicale de oncologie, radioterapie, hematologie, endoscopie digestivă superioară şi inferioară, imagistică medicală (computer tomograf, ecografie medicală şi mamografie). În cadrul unităţii sanitare funcţionează singurul centru de îngrijiri paliative dintr-un spital universitar din vestul ţării. Tot aici, pacienţii beneficiază de cazare şi masă gratuite pe perioada tratamentelor de radioterapie într-o clădire cu 48 paturi, care asigură condiţii hoteliere moderne. AGERPRES/(A, AS - autor: Otilia Halunga, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 03-11-2026 17:22

Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător

Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic

Sanatate 03-11-2026 15:05

Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027

Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.

Sanatate 03-11-2026 14:45

Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ

Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru

Sanatate 03-11-2026 14:02

VIDEO Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații

Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene

Sanatate 03-11-2026 11:03

Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare

Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe

Sanatate 03-11-2026 10:46

Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină

Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare

Sanatate 03-11-2026 09:45

Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)

Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con

Sanatate 03-11-2026 09:34

Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului

Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare

Sanatate 02-11-2026 17:52

Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor

Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul

Sanatate 02-11-2026 15:22

Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site

Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă

Sanatate 02-11-2026 14:03

Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi

Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm

Sanatate 02-11-2026 12:43

Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman

Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru

Sanatate 02-11-2026 12:22

Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'

O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar

Sanatate 02-11-2026 12:09

Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării

Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.

Sanatate 02-11-2026 11:24

Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili

Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar