Nutriţionist: 80% dintre regimurile de scădere în greutate pornite la început de an eşuează până la mijlocul lunii februarie

Nutriţionistul Adina Rusu consideră că există un fenomen supranumit "efectul noului început", care sugerează că luna ianuarie poate fi oportună pentru schimbări şi pentru stabilirea unor noi obiective, întrucât poate acţiona asemenea unui "reper temporal" şi ne poate aduce o reînnoire a motivaţiei pentru atingerea ţintelor stabilite.
Pe de altă parte, susţine Adina Rusu, în ceea ce priveşte alimentaţia, cercetările arată că 80% dintre regimurile pentru scăderea în greutate pornite la început de an eşuează până la mijlocul lunii februarie.
"Motivele pentru acest eşec pornesc de la lipsa unui plan concret, de la dietele prea restrictive şi de la oboseala cauzată de acestea. Există însă alţi factori care ne pot influenţa abilitatea de a atinge obiectivele stabilite pentru noul an. Astfel, conform studiilor realizate în acest sens, secretul ar sta, mai curând, în stabilirea unui plan pentru dobândirea unor obiceiuri noi, decât în eliminarea unor obiceiuri proaste. Cu alte cuvinte, e mult mai uşor să adăugăm un comportament nou decât să scăpăm brusc de unul vechi", a declarat pentru AGERPRES Adina Rusu.
Mai mult decât atât, afirmă aceasta, oricât de admirabilă ar fi decizia noastră de a ne corecta alimentaţia, nu este indicat să facem toate schimbările deodată, de pe o zi pe alta.
"Schimbările bruşte pot duce rapid la 'oboseala de dietă' şi la revenirea la obiceiurile alimentare proaste. Este, astfel, indicat ca, la început, să ne concentrăm pe schimbări mici, deoarece, în timp, acestea vor face o diferenţă foarte mare şi corectarea alimentaţiei se va realiza treptat, fără a ne obosi", a arătat Adina Rusu.
Foto: (c) Daniela Malache / AGERPRES
Aceasta a menţionat totodată că o primă schimbare pe care o pot face cei care şi-au propus să mănânce mai sănătos în noul an ar putea fi creşterea consumului zilnic de legume, fie că vorbim despre legume preparate termic sau crude.
"Ideal ar fi ca, pe cât se poate, legumele să facă parte din meniul stabilit pentru fiecare masă, cu o pondere mai mare la prânz şi la cină, când cel puţin jumătate din farfurie ar trebui să fie ocupată de legume non-amidonoase. Printre numeroasele beneficii pe care le aduc, legumele vor contribui la creşterea saţietăţii, la îmbunătăţirea tranzitului intestinal, la hidratare şi vor aduce şi un plus de vitamine, minerale şi alţi compuşi bioactivi, cum ar fi antioxidanţii", a explicat Adina Rusu.
Nutriţionistul-dietetician atrage atenţia că, întrucât gusturile şi preferinţele alimentare se modifică odată cu înaintarea în vârstă, este indicat să încercăm meniuri cât mai variate şi să introducem în reţetele preparate chiar şi legumele care nu erau agreate în copilărie.
"Creativitatea este esenţială atunci când preparăm legumele şi, fie că optăm pentru variantele sotate, la cuptor sau grill, condimentarea acestora sau adăugarea unor ingrediente pentru gust, cum ar fi parmezanul, contribuie la un plus de savoare şi ne îndepărtează de ideea de regim drastic, lipsit de gust. De asemenea, introducerea în meniul zilnic a 1-2 fructe aduce organismului o doză bună de fitonutrienţi şi poate ajuta la scăderea consumului de zahăr din dulciurile rafinate. Astfel, dacă dorinţa noastră la început de an este să reducem aportul de dulciuri, fructele pot fi un aliat, zahărul din 1-2 fructe nefiind un exces pentru organism", a explicat nutriţionistul Adina Rusu.
Ea a spus că un alt aspect important pe care trebuie să îl avem în vedere este planificarea cumpărăturilor înainte de a merge la magazin, realizarea unei liste cu alimente pe care dorim să le achiziţionăm şi respectarea acesteia.
"Pentru a realiza corect şi eficient această listă, foarte utilă ar fi planificarea din timp a meniului cel puţin pentru câteva zile, fiind recomandat să nu ne axăm pe meniuri foarte complicate, ci pe reţete cât mai simple, care să includă atât legume, cât şi surse de proteine de bună calitate, sărace în grăsimi. Astfel, carnea de pasăre, peştele, oul, fasolea şi soia sunt surse excelente de proteine, fiind recomandată reducerea consumului de brânzeturi şi carne grasă şi de produse procesate din carne. O altă schimbare simplă cu beneficii mari pentru alimentaţia de început de an poate fi înlocuirea glucidelor rafinate cu cereale integrale şi optarea, de exemplu, pentru pâine graham şi paste integrale, compoziţia acestora aducând beneficii pentru realizarea digestiei, pentru reglarea glicemiei şi pentru saţietate", a subliniat Adina Rusu.
Şi nu în ultimul rând, spune aceasta, pentru a putea urmări progresul făcut spre atingerea ţelurilor propuse, se recomandă completarea unui jurnal alimentar, acesta fiind o unealtă excelentă pentru corectarea obiceiurilor alimentare, cu condiţia ca, după o perioadă de câteva zile, să se realizeze o reevaluare a alimentelor consumate, în scopul conştientizării atât a progresului, cât şi a greşelilor făcute. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Arad: Medicii atrag atenția că a început sezonul căpușelor și mulți se prezintă la spital după ce au fost înțepați
Medicii arădeni atrag atenția că sezonul căpușelor a început iar multe persoane înțepate în ultimele zile s-au prezentat la unitățile de primire a urgențelor pentru extragerea insectelor de sub piele și administrarea unui tratament preventiv. Doar la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad s-au prezentat în această săptămâ
INSP: 47.191 de cazuri de infecții respiratorii, în perioada 14 - 20 aprilie
Un număr de 47.191 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 14 - 20 aprilie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În această perioadă, nu a fost comunicat niciun deces din cauza gripei. Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest s
Medic epidemiolog DSP Vrancea: Copilul nevaccinat reprezintă un risc pentru sine și cei din jur
Județul Vrancea se confruntă cu una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare la nivel național, iar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea atrag atenția că un copil nevaccinat poate reprezenta un pericol atât pentru sine, cât și pentru persoanele vulnerabile din jurul său. 'În contextul unei creșteri
Alba: Fetiță spitalizată după ce a fost spălată pe cap cu o soluție care i-ar fi provocat reacții adverse
O fetiță de 11 ani, din Alba Iulia, a leșinat după ce a fost spălată pe cap de către mama sa cu o soluție care i-ar fi provocat reacții adverse, în cauză fiind efectuate cercetări de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. 'La data de 23 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției
Iași: Sute de pacienți au ajuns zilnic la UPU, în perioada sărbătorilor pascale
La Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului 'Sf Spiridon' Iași peste 300 de persoane au solicitat, zilnic, asistență medicală specializată, în perioada sărbătorilor pascale. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, dr Diana Cimpoeșu, a declarat, miercuri, că adresabilitatea cea mai mare a fost înregistrată în a treia zi de Pa
Proiect: ANT va plăti cotizația pentru interconectarea cu instituții și organizații internaționale de schimb de organe
Agenția Națională de Transplant va plăti o taxă de 1.000 de euro pentru realizarea interconectării cu instituții similare internaționale și/sau cu organizații internaționale de schimb de organe, în anul 2025, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern pus în consultare de Ministerul Sănătății. 'Cotizația pentru realizarea i
Iași: Bărbat mușcat de viperă, în zona Voronețului, tratat la SCJU Suceava
Un bărbat din județul Iași, care se afla în vacanță în zona Voronețului, a fost adus la Spitalul Clinic Județean de Urgențe din Suceava, după ce a fost mușcat de o viperă. Potrivit medicilor, bărbatul are o mușcătură de viperă la un deget. 'Pacientul avea stare generală mediocră. A fost evaluat de medicul urgentist și apoi chirur
Serviciul de Ambulanță București - Ilfov: Aproape 5.000 de solicitări în ultimele patru zile
Serviciul de Ambulanță București - Ilfov a înregistrat în ultimele patru zile un număr de 4.880 de solicitări, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SABIF, Alis Grasu. Dintre cele aproape 5.000 de solicitări, 3.396 au reprezentat urgențe de Cod Roșu și Cod Galben. Un număr de 700 de solicitări au fost pentru problem
Gorj: Aproximativ 470 de persoane au ajuns la Urgențe, în Târgu Jiu, în perioada Sărbătorilor Pascale
Aproximativ 470 de persoane cu diverse afecțiuni s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Târgu Jiu în perioada Sărbătorilor Pascale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu, printre afecțiunile pacienților s-au numărat cele dig
INSP: 41 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în scădere cu 34,9%
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat marți că, în perioada 14 - 20 aprilie, au fost înregistrate 41 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 34,9% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 11 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perio
Recomandări ale specialiștilor INSP în contextul sărbătorilor pascale
Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au transmis joi mai multe recomandări în contextul apropiatelor sărbători pascale, printre care evitarea consumului excesiv de alimente și alcool, reintroducerea treptată a alimentelor de origine animală pentru cei care au ținut post, mișcare, dar și consumul zilnic de legume, fructe, cereale integrale și l
Conducerea Spitalului 'Sf. Spiridon': Decesele celor 3 angajați nu au legătură cu activitatea profesională desfășurată din spital
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sfântul Spiridon' din Iași a transmis, joi, că decesele celor trei angajați, respectiv doi rezidenți și un brancardier, au survenit ca urmare a unor afecțiuni medicale și neagă că aceste persoane ar fi suprasolicitare la locul de muncă. 'Referitor la informațiile apărute &icir
INSP: 76.275 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 7 - 13 aprilie
Un număr de 76.275 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 7 - 13 aprilie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În această perioadă, nu a fost comunicat niciun deces din cauza gripei. Numărul persoanelor care au murit din cauza
Iași: Reconstrucție mamară asistată de un robot DaVinci, la IRO; premieră în România și Europa de Est
La Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași a fost făcută prima reconstrucție mamară asistată de robot, această intervenție medicală fiind o premieră în România și Europa de Est. Institutul Regional de Oncologie Iași a anunțat, joi, că în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T.Popa' Ia
Iași: ITM demarează ample controale în spitalele din județ privind SSM
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iași va demara ample controale în toate spitalele din județ pentru a verifica respectarea legii securității și sănătății în muncă. 'Noi, ca Inspectorat Teritorial de Muncă, ne-am propus ca anul acesta să facem controale ample în spitale, controale privind securitatea și sănătatea &i