logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mureş: Opiniile a 65 de doctori din România despre medicina post-pandemie, într-o carte lansată la UMFST

Image

O carte apărută la Editura Academiei Române cuprinzând opiniile a 65 de doctori din ţară despre medicina post-pandemie, a fost lansată, vineri, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Târgu Mureş.

Volumul a fost coordonat de academicianul Constantin Ionescu-Târgovişte, preşedintele Asociaţiei Medicale Române, şi de Grigore Iuga, directorul de relaţii publice al Asociaţiei Medicale Române.

"Acest volum este realizat în urma opiniilor exprimate de 65 de specialişti în medicina românească, personalităţi cunoscute în lumea medicală, cu privire la situaţia medicinei în perioada pandemiei şi după această perioadă. Am primit peste 60 de opinii ale specialiştilor din domeniul sănătăţii, care au venit din partea specialiştilor de la toate centrele universitare din ţară. În volum sunt opinii ce reprezintă majoritatea specialităţilor. Avem autori la început de carieră, dar şi venerabili profesori (...) Sistemele de sănătate din majoritatea ţărilor de pe toate continentele ale globului pământesc au fost suprinse de valul pandemic de SARS-CoV-2 la începutul anului 2020. La mijlocul anului 2021, pe măsură ce apăreau semne că evoluţia pandemică va putea fi încetinită prin vaccinare şi crearea de imunitate de grup, am lansat către mai multe personalităţi din lumea medicală românească întrebarea: 'Cum credeţi că va arăta medicina românească după pandemie?'", a declarat reprezentantul Asociaţiei Medicale Române, Grigore Iuga.

Din cadrul centrului universitar Târgu Mureş şi-au exprimat opiniile rectorul UMFST, profesor doctor Leonard Azamfirei, şeful Clinicii de Ortopedie Traumatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), profesor doctor Tiberiu Băţagă şi şefa Clinicii ATI a SCJU, profesor doctor Sanda Maria Copotoiu.

"Această carte e un pic diferită, COVID-19 a durat doi ani şi un pic, dar se va scrie despre această perioadă cel puţin 20 de ani, dacă nu mai mult decât atât, pentru că însăşi dinamica pandemiei a fost destul de neobişnuită. Dinamica cunoştinţelor despre COVID-19 a fost una similară dezvoltării cunoaşterii la nivel de societate. Cunoaşteţi ce se credea la început şi care adevăruri au rămas (... ) Schimbările nu au apărut dintr-o rea intenţie sau dintr-o răstălmăcire a adevărului de atunci, pur şi simplu s-au adunat date noi despre ceva despre care la început nu se ştia foarte bine. Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, am găsi cu siguranţă lucruri bune care s-au întâmplat în timpul pandemiei şi lucruri pe care le-am face într-un mod diferit (...) Această carte pune laolaltă oameni din toate specialităţile care au avut de-a face, direct sau indirect, cu pandemia, experienţa unora, informaţia altora - unii au avut şi informaţii şi experienţă - cu acoperire la nivel naţional din toate centrele medicale naţionale importante. Cartea are un singur fir roşu, este despre COVID-19. O publicaţie care apare sub egida Academiei Române are girul calităţii, din acest context am răspuns fără ezitare ideii acestei cărţi", a declarat profesor doctor Leonard Azamfirei, în timpul lansării.

Totodată, dr Tiberiu Băţagă a arătat că nimeni nu a fost pregătit pentru o astfel de pandemie şi că se impune o regândire a infrastructurii medicale, astfel încât sistemul sanitar să fie pregătit în cazul unor evenimente majore.

"A fost o perioadă foarte ciudată în care COVID-19 a fost prioritizat, alte afecţiuni nu au mai existat. Şi probabil au fost şi lucruri bune şi mai puţin bune în această perioadă din care trebuie să învăţăm. Care este următorul pas? Să fim pregătiţi pentru astfel de evenimente, nu numai pentru COVID-19, dar ar putea şi să apară orice fel de alte evenimente şi trebuie să fim pregătiţi cu infrastructura spitalelor. Şi SCJU Târgu Mureş este unul foarte important pentru sistemul de urgenţă şi trebuie să ne gândim foarte serios la extinderea infrastructurii, astfel încât, în cazul unei astfel de solicitări, să poată să facă faţă. Eu mi-aş dori să nu trecem prin astfel de momente şi să ne desfăşurăm activitatea în condiţii de normalitate, dar, din păcate, probabil că vom mai avea şi astfel de provocări în viitorul apropiat. Citind articole de la mai mulţi colegi, o diversitate de opinii, adunate la un loc, am realizat că acestea constituie o parte din strategia pe care o poate face România în acest moment", a afirmat dr Băţagă.

El a precizat că UMFST Târgu Mureş s-a implicat activ în combaterea virusului, amenajând o secţie exterioară COVID-19 în curtea universităţii, care a fost utilă SCJU Târgu Mureş.

"Iată că universitatea s-a implicat direct, fără niciun fel de reţineri în rezolvarea acestor probleme. Pentru că, din păcate, nimeni nu a fost pregătit pentru un astfel de moment şi sperăm de acum înainte să găsim soluţii mai viabile. Nu am găsit zone în care să facem circuite separate pentru aceşti pacienţi", a subliniat dr Băţagă.

Prima prezentare a cărţii "Cum credeţi că va arăta medicina românească după pandemie?" a avut loc, în luna noiembrie, la Academia Română, aceasta fiind prima lansare în oraşele din ţară. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 119

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 03-11-2026 17:22

Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător

Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic

Sanatate 03-11-2026 15:05

Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027

Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.

Sanatate 03-11-2026 14:45

Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ

Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru

Sanatate 03-11-2026 14:02

VIDEO Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații

Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene

Sanatate 03-11-2026 11:03

Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare

Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe

Sanatate 03-11-2026 10:46

Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină

Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare

Sanatate 03-11-2026 09:45

Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)

Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con

Sanatate 03-11-2026 09:34

Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului

Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare

Sanatate 02-11-2026 17:52

Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor

Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul

Sanatate 02-11-2026 15:22

Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site

Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă

Sanatate 02-11-2026 14:03

Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi

Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm

Sanatate 02-11-2026 12:43

Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman

Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru

Sanatate 02-11-2026 12:22

Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'

O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar

Sanatate 02-11-2026 12:09

Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării

Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.

Sanatate 02-11-2026 11:24

Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili

Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar