Premieră naţională, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ''M.S. Curie''
Prima operaţie de implant auditiv de trunchi cerebral din România a fost efectuată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M.S. Curie" din Bucureşti.
"Un copil de patru ani a fost supus unei operaţii efectuate în premieră de medicii din România. Pacientul a primit un implant auditiv de trunchi cerebral care îi va da şansa de a se bucura de sunete. (...) Copilul operat astăzi fusese diagnosticat cu aplazie cohleară bilaterală şi surditate neurosenzorială profundă bilaterală, fără posibilitate de reabilitare a funcţiei auditive prin implant cohlear. După operaţie, pentru pacient urmează perioada de recuperare, cu perspectiva unei vieţi din care sunetele vor face parte", informează un comunicat remis marţi presei de unitatea sanitară.
Operaţia a fost efectuată cu succes de chirurgul ORL pediatric Dan Cristian Gheorghe, împreună cu Sorin Târnoveanu, medic neurochirurg pediatric, în cadrul clincii de specialitate a Spitalului "M.S. Curie".
Potrivit sursei citate, la operaţie a asistat prof. dr. Wolf-Peter Sollmann de la Staedtisches Klinikum Braunschweig GmbH, cel mai important specialist european din acest domeniu al neurochirurgiei.
Prof. dr. Sollmann a efectuat în 1992 primul implant auditiv multicanal de trunchi cerebral din Europa, iar între 1992 şi 2015 a realizat 129 de operaţii de implant auditiv de trunchi cerebral în 30 de centre medicale din Europa şi Asia.
Implantul auditiv de trunchi cerebral ocoleşte cohleea şi stimulează direct aria auditivă cerebrală.
Operaţia de implant auditiv de trunchi cerebral se efectuează în cazul în care pacientul nu are nerv auditiv sau suferă de aplazie de cohlee, iar implantul cohlear cu inserţia unui electrod în cohlee nu poate fi utilizat. Implantul auditiv de trunchi cerebral stimulează direct aria cerebrală auditivă, transmiţând impulsurile electrice venite din procesorul de sunet. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
VIDEO Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene
Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare
Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe
Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină
Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar






