Bucureştenii sunt aşteptaţi să facă spirometrii gratuite în acest weekend
Bucureştenii sunt aşteptaţi să facă spirometrii gratuite în acest weekend în Sun Plaza în cadrul unei campanii derulate de Societatea Română de Pneumologie.
În perioada 18 - 20 noiembrie, SRP reia campaniile de spirometrii gratuite pe care obişnuia să le facă înainte de pandemia de COVID-19.
Societatea vine în sprijinul pacienţilor şi cu site-ul www.casapneumologilor.ro, cu informaţii corecte, validate de medici, dar şi cu o hartă unde poate fi localizat medicul pneumolog cel mai apropiat de pacient.
Se pune la dispoziţie şi un call center la 021 9904, unde în intervalul orar 9,00 - 17,30 se face programări pentru consultaţii la pneumolog.
"Ne dorim ca pacientul să ajungă din timp la medicul specialist deoarece în spatele unei probleme respiratorii se pot ascunde probleme care pot deveni invalidante sau care pot pune viaţa în pericol", a declarat Roxana Maria Nemeş, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, potrivit unui comunicat remis presei.
Persoanele depistate în cadrul campaniei cu modificări ale funcţiei pulmonare vor fi îndrumate către cabinetele de pneumologie, în vederea stabilirii diagnosticului exact şi instituirii unui tratament adecvat.
Programul este: 18 noiembrie în intervalul 16,00 - 22,00, 19 noiembrie între 10,00 - 22,00 şi 20 noiembrie 10,00 - 16,00.
Spirometria este cel mai frecvent test folosit pentru evaluarea funcţiei pulmonare, iar în cazul în care diagnosticul de astm, BPOC sau fibroză există deja poate indica felul în care reacţionează pacientul la tratament.
Tusea care persistă mai multe săptămâni şi expectoraţia sunt probleme de sănătate cu care românii s-au obişnuit, le consideră normale, dar specialiştii atrag atenţia că ele pot ascunde probleme grave de sănătate.
Noiembrie este Luna Sănătăţii Plămânilor, iar alegerea nu este întâmplătoare, deoarece este şi Luna de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar, la care se adaugă şi alte trei date importante: Ziua Mondială a Pneumoniei (12 noiembrie), Ziua Mondială a BPOC (17 noiembrie) şi Ziua Naţională fără Tutun (18 noiembrie).
Potrivit specialiştilor, păstrarea plămânilor sănătoşi include evitarea ţigărilor, a respirării aerului poluat sau a expunerii la substanţe chimice profesionale, menţinerea unui stil de viaţă activ, vaccinarea antipneumococică, antigripală şi anti-COVID, respectarea programărilor medicale şi administrarea corectă a medicamentelor.
Viitorul preşedinte al Societăţii Române de Pneumologie, Florin Mihălţan, care urmează să-şi preia mandatul anul viitor, a evidenţiat că boala pulmonară obstructivă cronică este o afecţiune cu un factor de risc major - fumatul, la care în ultimii ani se adaugă poluarea, dar la care nu trebuie neglijate nici alte contribuţii precum ţigara electronică şi tutunul încălzit.
"Aceste oferte (tutunul şi alte alternative) aduc noi provocări pentru pacientul cu BPOC şi presupun noi strategii şi noi consecinţe", a declarat Mihălţan. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cseke Attila: Ministerul Sănătății - rată de absorbție a fondurilor europene din PNRR de 91%
Ministerul Sănătății atinge o rată de absorbție de 91% a fondurilor europene din PNRR, a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, care a menționat că rezultatul reflectă accelerarea investițiilor în infrastructura spitalicească, modernizarea ambulatoriilor, dotatea cu echipamente și digitalizarea sistemului medical din România. 'Am pre
Ministerul Sănătății: Noi plăți către beneficiarii proiectelor finanțate prin PNRR efectuate în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a informat vineri că, în această săptămână, au fost efectuate noi plăți în valoare 132.772.068,96 lei către beneficiarii proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru investiții în digitalizare, infrastructură și dotarea unităților medicale. Potrivit ministerului, investițiile v
Tulcea: Unii marinari de pe nava scufundată primesc în continuare îngrijiri medicale
Trei din persoanele salvate de pe nava comercială scufundată în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României, rămân internate în Spitalul Județean de Urgență din Tulcea, în timp ce celelalte cinci, care au fost transportate la spitalul din municipiul Constanța, au fost externate. Nava ''Progr
Ministerul Sănătății simplifică normele pentru aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul de ordin pentru modificarea Normelor privind aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale. 'Așa cum am anunțat ieri (n.r. - miercuri), am demarat procesul pentru simplificarea normelor pentru aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale. Am eficientizat circ
Managerul SCJU Bistrița: Sperăm să închidem astăzi recepția lucrărilor pe ultima componentă din proiectul PNRR
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița, Paul Szekely, a declarat joi, pentru AGERPRES, că recepția lucrărilor pe cea din urmă componentă din proiectul cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) s-ar putea finaliza în cursul acestei zile, astfel încât să fie respectate termenele impuse de Comisia Europeană.
Cluj: Emil Boc anunță construirea unui spital de îngijiri paliative, investiție în valoare de 50 de milioane de euro
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat joi, pe rețelele de socializare, că urmează să fie construit în oraș un spital de îngrijiri paliative, printr-o investiție în valoare de 50 de milioane de euro. 'Spital de îngrijiri paliative la Cluj-Napoca, pe Valea Gârbăului, în valoare de 50 milioane de euro. &Ici
INSP: 46 de cazuri de infecție cu virusul West Nile
Un număr de 46 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 38 confirmate și 8 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 25 august, a informat joi Institutul Național de Sănătate Publică. În aceeași perioadă, s-au înregistrat două decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre persoa
Botoșani: Un copil de șase ani a intrat în comă după ce i s-a aplicat un plasture pe o rană
Un copil în vârstă de șase ani a ajuns în comă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) 'Mavromati' din cauza unui plasture cu analgezice puternice, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Ioan Asaftei. Potrivit acestuia, băiețelul s-a rănit, iar sora sa, în vârstă de zece a
Brașov: Salvamont face apel la donarea de sânge: stocurile CTS sunt critice
Stocurile de sânge din Brașov se află la nivel minim sau insuficient pentru toate grupele sanguine, se arată într-un apel la donare lansat de Salvamont Brașov. 'ASV România și Salvamont Brașov fac un apel către întreaga comunitate: dacă sunteți eligibili, vă rugăm să donați sânge. Este un gest simplu de solida
Ministrul interimar al Sănătății a dispus demararea unui audit asupra mecanismului de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a dispus demararea 'de urgență' a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor, inclusiv asupra procedurii de eliberare a autorizației pentru nevoi speciale - ANS. 'Este inadmisibil ca România să nu aibă încă un sistem digita
FABC: Lipsa unor medicamente oncologice sau discontinuitatea în aprovizionare - risc direct pentru viața pacienților
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a transmis o scrisoare deschisă premierului interimar Ilie Bolojan și președintelui CNAS, Horațiu Moldovan, în care atrage atenția că lipsa unor medicamente oncologice sau discontinuitatea în aprovizionarea cu acestea reprezintă un risc direct pentru viața pacienților. Potrivit F
SANITAS respinge ultima variantă a Legii salarizării; problemele de fond au rămas nerezolvate
Federația SANITAS din România a anunțat miercuri că respinge ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar, și afirmă că, ''în ciuda modificărilor'' anunțate, problemele esențiale semnalate de sindicaliști au rămas nerezolvate. Potrivit
Vaslui: Doi bebeluși intoxicați cu nitriți de la începutul anului; DSP avertizează cu privire la calitatea apei potabile
Doi bebeluși din Huși și suburbia Rediu a municipiului Vaslui au fost intoxicați cu nitriți de la începutul acestui an, în urma consumului de apă contaminată, au informat, miercuri, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. Autoritățile sanitare au atras atenția cu p
Colegiul Medicilor din România: Accesul pacienților la tratament trebuie să reprezinte o prioritate
Accesul pacienților la tratament trebuie să reprezinte o prioritate, iar bolnavii nu pot fi puși în situația de a căuta singuri soluții pentru continuarea terapiei de care au nevoie, afirmă reprezentanții Colegiului Medicilor din România (CMR), în contextul discuțiilor privind disponibilitatea unor medicamente, în special pentru pacienții onco
Bolojan estimează că în câteva zile se va rezolve situația medicamentelor care necesită autorizații speciale
Premierul interimar Ilie Bolojan estimează că în câteva zile ar urma să se rezolve problemele legate de aprovizionarea cu medicamente care necesită autorizații speciale, pentru bolnavii oncologici. 'Înțeleg de la Casă - pentru că am căutat să mă interesez, să văd în permanență care sunt problemele - că cea mai mare







