Dr. Suciu: Construirea noului Institut al Inimii Târgu Mureş ar putea intra în selecţia pentru PNRR
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT), dr. Horaţiu Suciu, liderul PNL Târgu Mureş, a declarat, luni, că proiectul de construire a noului Institut al Inimii ar putea intra în selecţia pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), însă e nevoie de aprobarea finanţării studiului de fezabilitate de către Consiliul Judeţean Mureş.
"Institutul Inimii va fi o unitate de sănătate de excelenţă. (...) Practic, licitaţia pentru studiul de fezabilitate a fost finalizată, am amânat semnarea contractului cu firma care a câştigat pentru că această semnare este condiţionată de existenţa banilor, a sursei de finanţare a studiului de fezabilitate. Consiliul Judeţean a luat decizia de a susţine financiar această cheltuială cu studiul de fezabilitate. Aşteptăm acum, în această şedinţă de joi (a CJ Mureş - n.r.) ca acest lucru să se întâmple şi din acel moment avem promisiuni foarte ferme că acest studiu va fi terminat până la sfârşitul lunii noiembrie. (...) În această cursă pentru obţinerea finanţării prin PNRR există 49 de obiective, clădiri de spitale noi, printre care se află şi Institutul Inimii din Târgu Mureş şi vreau să vă informez că din aceste 49 vor fi selectate undeva la 20 până în 22 de proiecte. Practic, suntem într-un concurs în care suntem doi pe un loc", a declarat dr. Horaţiu Suciu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Mureş.
Doctorul Suciu consideră că ar fi păcat ca noul Institut al Inimii să nu se poată alinia la startul unei competiţii pe care are şanse mari să o câştige.
"Dar acum e momentul în care trebuie să ne aşezăm la start şi, în rest, noi temele ni le-am făcut. Fiind instituţie de boli cardiovasculare, care este cauza numărului 1 de mortalitate în ţară, bineînţeles că este un punctaj foarte mare pentru acest tip de unităţi. Costul este undeva sub 100.000.000 de euro. (...) Este cel mai mare punctaj pentru această categorie de unităţi şi, aşa cum spuneam, avem un punctaj foarte bun. Ideea este să putem să ne aliniem la start pentru acest concurs în care trebuie să câştige Târgu Mureş. (...) Este o listă cu 49 de obiective care şi-au manifestat intenţia şi sunt în diverse stadii, unele au studii de fezabilitate, altele nu au. Ideea este că noi trebuie să obţinem această finanţare şi suntem optimişti că acest lucru se va întâmpla", a arătat Horaţiu Suciu.
Liderul PNL Mureş, Ciprian Dobre, a arătat că joi urmează să aibă loc şedinţa CJ Mureş şi că speră ca finanţarea studiului de fezabilitate pentru noul institut al inimii să apară pe ordinea de zi.
"Joi vom avea şedinţă şi la Consiliul Judeţean unde chiar dacă încă pe ordinea de zi nu a apărut, eu sper să apară şi finanţarea pentru studiul de fezabilitate al noului Institut al Inimii şi, în situaţia în care va apărea şi acest punct pe ordinea de zi, vom avea o discuţie, vom avea cu siguranţă, dacă nu o conferinţă de presă, o comunicare. Şi acest lucru îl spun pentru că am avut asigurări, împreună cu profesor Horaţiu Suciu, şi de la executivul Consiliului Judeţean şi de la ceilalţi consilieri ai altor partide, în legătură cu susţinerea pentru întocmirea studiului de fezabilitate a noii unităţi medicale de excelenţă", a precizat Dobre.
În cadrul conferinţei de presă a fost prezentat şi proiectul noului pod peste râul Mureş care va fi susţinut de consilierii locali ai PNL în cadrul Consiliului Local Târgu Mureş.
La conferinţa presă susţinută de preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre, şi preşedintele PNL Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu, au mai participat prim-vicepreşedintele PNL Mureş şi prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, vicepreşedintele PNL Mureş şi viceprimar al municipiului Târgu Mureş, Alexandru György şi consilierul local Horea Şarlea, vicepreşedinte al PNL Mureş. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
VIDEO Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene
Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare
Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe
Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină
Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru






