Harghita: Doar 2.131 de tablete de iod au fost eliberate din farmacii
Un număr de 2.131 de tablete de iod au fost eliberate de farmaciile din Harghita până acum, acestea fiind prescrise de medicii de familie pentru 1.283 de persoane.
Directoarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita, dr Tar Gyongyi, a declarat, pentru AGERPRES, că în lunile iulie şi august au fost eliberate 941 de tablete, iar în luna septembrie 1.190 de tablete, ajungându-se la un total de 2.131 de tablete eliberate.
Sursa citată a mai arătat că în farmaciile din judeţ mai sunt aproximativ 140.000 de tablete şi alte peste 300.000 în depozitul Direcţiei de Sănătate Publică.
Dr Tar a opinat că interesul scăzut pentru ridicarea pastilelor din farmacii se datorează faptului că atitudinea preventivă nu caracterizează populaţia.
"Din păcate, aceste cifre îmi confirmă că la noi nu se pune accent pe prevenţie. Deci, atitudinea preventivă, din păcate, nu ne caracterizează (...) Din păcate, e mult de învăţat, deci noi nu avem cultura sănătăţii şi cultura prevenţiei, ne lipseşte. Adică, anii pe care i-am pierdut neavând educaţie sanitară, neavând legea vaccinării, încă (...) Pe plan naţional e o problemă, de cinci ani, legea vaccinării stagnează în Parlament", a afirmat şefa DSP Harghita.
Aceasta a mai spus că medicii de familie din judeţ sunt implicaţi în a-i ajuta pe pacienţi, unii, mai ales în mediul rural, încercând chiar să faciliteze relaţia cu farmaciile, în satele unde nu există astfel de unităţi. AGERPRES/ (A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare
Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42
Senat: Toate investigațiile pentru pacienții cu boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice, renale, diabet - decontate
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că persoanele diagnosticate cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau cronice renale vor beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare, dintre cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, conform indicației medicului specialist.
Cluj: Institutul Oncologic a ajuns la 100 de operații robotice
Institutul Oncologic 'Prof. dr. Ion Chiricuță' din Cluj-Napoca (IOCN) anunță că a atins nivelul de 100 de operații robotice. 'Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiricuță' Cluj-Napoca marchează astăzi un moment important în dezvoltarea chirurgiei oncologice moderne: realizarea celei de-a 100-a intervenții chirurgical
Hunedoara: Modernizarea laboratorului de microbiologie al SJU Deva s-a încheiat; poate prelucra 4.000 de probe anual
Lucrările de modernizare a infrastructurii Laboratorului de microbiologie de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva s-au încheiat, proiectul, în valoare totală de 5,02 milioane lei, fiind realizat Programul Sănătate finanțat de Uniunea Europeană, a anunțat luni Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. Prin această investiție, laborat
Brăila: Operații minim invazive pentru afecțiuni articulare, cu un nou artroscop achiziționat de Spitalul Județean
Pacienții cu afecțiuni ale genunchiului, umărului, gleznei sau cotului vor putea beneficia, începând de marți, de intervenții chirurgicale minim invazive la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, după ce unitatea medicală a achiziționat un artroscop performant, o masă de operație modernă și două seturi de motoare chirurgicale pentru ortopedie, inform
Societatea Națională de Medicina Familiei îndeamnă populația să se vaccineze: 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui'
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) îndeamnă populația să contacteze medicul de familie și să programeze o consultație pentru vaccinul gripal. 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui. Cu acest mesaj, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) transmite astăzi un apel către populație, copii și adulți, tineri și v&
Ziua mondială a sănătății mintale/ Mirabela Grădinaru: Să alegem mai multă grijă, înțelegere, curaj de a vorbi
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua mondială a sănătății mintale, în care invită la mai multă grijă, mai multă înțelegere și mai mult curaj de a vorbi despre sănătatea mintală, arătând că nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat pentru că trece printr-o perioadă dificilă.
Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România
Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med
Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029
Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban
Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo
INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese
Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d
Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal
Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an









