Maramureş: SJU va avea prima secţie de chirurgie cardiovasculară
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare va avea, începând din luna noiembrie, un compartiment de chirurgie cardiovasculară, ce va situa spitalul în elita centrelor de chirurgie cardiovasculară din ţară, a anunţat, joi, managerul unităţii medicale, Alexandru Oros.
"Începând de luna viitoare, pacienţii vor putea beneficia atât de tratamentul bolilor cardio-vasculare cât şi de tratamentul urgenţelor cardio-vasculare, la un nivel înalt, evitând listele de aşteptare din centrele universitare. Înfiinţarea compartimentului de chirurgie cardiovasculară în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare va duce la scăderea ratei de morbiditate şi mortalitate cauzată de afecţiunile cardiovasculare şi la creşterea calităţii vieţii pacienţilor din nord vestul ţării", a spus Alexandru Oros.
Acesta a mai subliniat că odată cu deschiderea secţiei de chirurgie cardiovasculară, calitatea actului medical va fi în creştere.
"Înfiinţarea compartimentului de chirurgie cardiovasculară în cadrul SJU este rezultatul unor eforturi Şi demersuri pe care le-am făcut cu gândul la creşterea calităţii actului medical în spitalul nostru. Mulţumesc colegilor mei care s-au implicat şi au muncit pentru realizarea acestui obiectiv, medicilor şi tuturor celor care au sprijinit demersurile noastre de a oferi servicii medicale de înaltă calitate. Sănătatea maramureşenilor şi a tuturor pacienţilor care apelează la serviciile medicale oferite de SJU reprezintă o prioritate şi facem toate demersurile necesare pentru a putea oferi cele mai bune condiţii şi servicii medicale la cele mai înalte standarde", a spus mai precizat, Alexandru Oros.
Deocamdată, pacienţii cu suferinţe cardiace din judeţul Maramureş sunt trataţi sau urmează proceduri medicale în spitale din alte judeţe, cele mai aproapiate fiind Cluj Napoca şi Târgu Mureş. AGERPRES / (AS - autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Investiție de 27 de milioane de lei la SJU Piatra-Neamț pentru pacienții critici cu politraumă
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț beneficiază, prin intermediul Consiliului Județean (CJ) Neamț, de o investiție cu fonduri europene nerambursabile de peste 27 de milioane de lei, destinată pacienților critici cu politraumă. Managerul SJU Piatra-Neamț, Alexandru Patrașcu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că proiectul prevede cons
VIDEO Premieră medicală la Spitalul Clinic de Urgență 'Dimitrie Gerota' - proceduri de chimioterapie intraperitoneală presurizată
O premieră medicală în sistemul public de sănătate din România a avut loc miercuri, la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Dimitrie Gerota', fiind vorba despre proceduri de chimioterapie intraperitoneală presurizată (PIPAC - Pressurized Intraperitoneal Aerosol Chemotherapy), o metodă modernă, minim invazivă, utilizată în tratamentul pacienților di
MAI: Predoiu - discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale; a subliniat scăderea migrației ilegale cu aproximativ 70%
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere miercuri cu o delegație a Băncii Mondiale, în cadrul căreia a evidențiat scăderea migrației ilegale înregistrate la granițele României, de aproximativ 70% față de anii anteriori. Discuțiile au urmărit prezentarea unor elemente preliminare ale documentului &
Colegiul Medicilor Stomatologi lansează o platformă dedicată depistării precoce a cancerului oral
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) lansează platforma OralOncoCheck, prima inițiativă națională dedicată depistării precoce a cancerului oral, informează un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Platforma include informații pentru pacienți și resurse practice pentru medicii stomatologi: ghid de identificare a leziunilor
Timiș: OncoHelp Summer School reunește 400 de specialiști care vor aborda medicina personalizată în cancer
Aproape 400 de medici oncologi, radioterapeuți, urologi, pneumologi, gastroenterologi, imagiști, anatomopatologi și specialiști în îngrijiri paliative se vor reuni la Timișoara, în perioada 19-21 iunie, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Conferinței OncoHelp Summer School, care va avea ca principală temă 'Imunoterapia cancerului, medicina
Galați: A început turnarea fundației Centrului Integrat de Îngrijiri Paliative, construit în cadrul Spitalului Județean
Lucrările la viitorul Centru Integrat de Îngrijiri Paliative al Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Ap. Andrei' Galați, investiție în valoare de aproape 30 de milioane de lei destinată pacienților cu boli grave și incurabile, au intrat într-o nouă etapă, pe șantier fiind turnată fundația noii unități medicale, a anunțat, marți, președintele C
Medic oftalmolog de la Spitalul Județean din Sibiu: Înotul cu lentile de contact poate duce la infecții severe
Persoanele care poartă lentile de contact ar trebui să evite înotul cu acestea în piscine sau în mare, deoarece riscă să dezvolte infecții oculare severe, inclusiv unele care pot duce la pierderea vederii, avertizează medicul primar oftalmolog Elena Mihai, din cadrul Compartimentului Clinic de Oftalmologie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Si
Constanța: Deficit de 35 de medici de familie în județ, în special în mediul rural; CAS deschide o nouă sesiune de contractare
Un deficit de 35 de medici de familie există în județul Constanța, în special în mediul rural, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) deschizând o a treia sesiune de contractare din acest an pentru asigurarea asistenței medicale primare. CAS Constanța a informat, marți, că a deschis noua sesiune de contractare pentru asist
Bistrița-Năsăud: Un nou accident pe scările rulante ale pasajului subteran din Bistrița; victima, o persoană vârstnică
O femeie de 83 de ani s-a accidentat, marți, pe scările rulante ale pasajului pietonal subteran din municipiul Bistrița, fiind cea de-a patra persoană în vârstă care a suferit un accident folosind aceste scări de la darea lor în folosință, în luna februarie a acestui an. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalul
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Fata de 12 ani, accidentată de o maşină pe trotuar în Mureşenii Bârgăului, a murit
Fata de 12 ani din Mureșenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, care luni a fost lovită de o mașină condusă de un botoșănean, în timp ce se afla pe trotuar, a decedat, marți, la spitalul din Târgu Mureș unde fusese transportată cu un elicopter SMURD. Informația a fost confirmată pentru AGERPRES de purtătorul de cuvânt
Asociația Inima Copiilor a inaugurat noua Secție de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică de la Spitalul 'Marie Curie'
Asociația Inima Copiilor a inaugurat, luni, noua Secție de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică de la Spitalul 'Marie Curie' din Capitală, un proiect care contribuie la creșterea accesului la tratament pentru copiii născuți cu malformații cardiace congenitale. Președintele Asociației Inima Copiilor, Alexandru Popa, a declarat cu prilejul inaugurării că
Horațiu Moldovan (CNAS): Bugetul asigurărilor de sănătate se va prăbuși, piața trebuie să fie decidă prețurile medicamentelor
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a declarat luni că este nevoie de o reformă a modalității de stabilire a prețurilor medicamentelor în România, pentru a asigura un acces mai rapid la inovație și pentru a face sistemul de sănătate sustenabil pe termen mediu. Moldovan a participat la Conferința PRIA '
Iași: Copil de cinci ani, în comă profundă după ce s-a înecat la ștrand
Un copil în vârstă de cinci ani se află internat în stare gravă la Spitalul ''Sf. Maria'' din Iași, după ce, în cursul zilei de duminică, s-a înecat la ștrandul municipal. Potrivit reprezentanților unității medicale, copilul este internat la terapie intensivă în comă grad IV. &
Program de guvernare/ Reforma sistemului de sănătate - prin digitalizare și infrastructură modernizată
Reforma profundă a sistemului de sănătate, bazată pe digitalizare, infrastructură modernizată, prevenție și servicii integrate, cu accent pe echitate, accesibilitate și calitate, pentru a crește speranța de viață și a asigura un sistem sanitar sustenabil și performant sunt priorități ale programului de guvernare al premierului desemnat, Eugen Tomac, care va fi depus
Procedurile pentru finanțarea finalizării Centrului de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat vineri, prin memorandum, procedurile pentru asigurarea finanțării necesare finalizării ''Centrului de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, București - spital nou'', destinat Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta''. Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul, fin











