Harghita: Primele intervenţii de ureteroscopie flexibilă laser, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc
Primele intervenţii de ureteroscopie flexibilă laser au fost efectuate, joi, la secţia de Urologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc, pacienţii cu litiază renală din Harghita putând să beneficieze, de acum înainte, de acest tratament minim invaziv.
Şeful secţiei de Urologie a SJU Miercurea Ciuc, dr. Albert Claudiu, a declarat într-o conferinţă de presă, că s-a trecut pragul unei realizări foarte importante, fiind pentru prima dată când această procedură se efectuează în judeţ.
"Pot să vă spun că astăzi (joi - n.red.) am trecut de pragul unei realizări foarte importante din punctul meu de vedere, în sensul că, alături de invitaţii speciali care, după părerea mea, sunt în lista de top a ureteroscopiei flexibile din ţară, am reuşit să fim promotorii locali a unei proceduri care până acum nu s-a efectuat la noi în judeţ. Este vorba de ureteroscopia flexibilă, este o metodă minim invazivă, adică putem rezolva aproape orice tip de calcul, fără a mai tăia pacientul, pe căi naturale, cu un instrument foarte subţire şi lung cu care intrăm inclusiv în bazinet şi calicele renale. Cu ajutorul laserului putem să fragmentăm, să extragem, sau ulterior să fie eliminaţi calculii spontan. Eu zic că este o mare realizare, mai ales pentru noi, pentru urologia locală şi sunt convins că, totul, până la urmă, se va transpune într-o chestie medicală pozitivă în zonă", a declarat dr Albert Claudiu.
Acesta a spus că de primele două intervenţii, despre care a spus că au fost reuşite, au beneficiat o femeie şi un bărbat, de vârste tinere, urmând să mai fie efectuate, joi şi vineri, aproximativ 10 astfel de manevre minim invazive.
Alături de cadrele medicale de la secţia Urologie a SJU Miercurea Ciuc, s-a aflat dr Răzvan Mulţescu, de la Spitalul "Sf Ioan" din Bucureşti, despre care dr Albert Claudiu a spus că este "un ureteroscopist foarte, foarte talentat şi experimentat".
Dr Răzvan Mulţescu a apreciat oportunitatea de a se afla alături de colegii săi din Miercurea-Ciuc la acest început de drum şi a vorbit despre importanţa acestei metode, care permite pacienţilor o recuperare rapidă.
"Mă bucur să fiu alături de colegii mei la acest început de drum în ceea ce priveşte ureteroscopia flexebilă. E o metodă care este foarte apropiată sufletului meu, inclusiv teza mea de doctorat a fost despre această metodă care acum a ajuns la maturitate şi care, iată, începe să fie practicată în tot mai multe locuri din ţară. Este un lucru important, pentru că oferă şi pacienţilor de aici posibilitatea de a li se rezolva calculii renali printr-o metodă foarte elegantă, foarte puţin invazivă, care permite o convalescenţă scurtă şi o reintegrare foarte rapidă a pacientului şi în familie şi în societate şi profesională. Sunt nişte seminţe care vin pe un teren fertil, colegii mei au deja o experienţă foarte bună în metodele acestea endourologice şi ceea ce au început să facă astăzi este o extensie utilă şi firească care vine peste această experienţă foarte bună. Sunt foarte bucuros să fim împreună, să operăm împreună şi să schimbăm idei şi să învăţăm unii de la ceilalţi cum putem să le oferim pacienţilor noştri o îngrijire mai bună şi nişte intervenţii chirugicale cât mai eficiente şi cât mai sigure", a declarat dr Răzvan Mulţescu.
Alături de echipa de urologi care efectuează aceste intervenţii se va afla şi dr Mihai Vârlan, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, care are, la rândul său, experienţă în acest domeniu.
Şeful Secţiei de Urologie a SJU Miercurea-Ciuc, dr Albert Claudiu, a mai precizat că intervenţiile de ureteroscopie flexibilă laser sunt posibile datorită achiziţionării aparaturii necesare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita şi a conducerii spitalului.
Potrivit sursei citate, această manevră permite tratarea aproape sută la sută a litiazei renale, o patologie foarte frecventă în zonă, iar marele beneficiu este spitalizarea foarte scurtă, pacienţii putând pleca acasă a doua zi după intervenţie. "Avem pacienţi destul de mulţi, marea majoritate a pacienţilor sunt litiazici şi eu cred că în jur de 300-400 de pacienţi trec pe an prin secţia noastră", a spus dr Albert Claudiu.
La rândul său, managerul interimar al SJU Miercurea-Ciuc, dr Adrian Dobrică, a punctat faptul că este vorba despre o metodă deosebit de utilă, aplicabilă la un număr foarte mare de bolnavi, în contextul în care foarte multe persoane suferă de litiază renală şi ureterală. El a arătat că momentul este foarte important şi pentru spital, pentru că se lărgeşte paleta intervenţiilor de urologie.
"Pentru spital este foarte important, pentru că se lărgeşte paleta intervenţiilor de urologie, deci e un pas înainte făcut de Secţia de Urologie, care-şi diversifică mult activitatea şi este un câştig pentru toată lumea. (...) Este bine că s-a introdus această metodă şi că, practic, toţi urologii pe care îi avem în spital pot să o practice. Sigur că spitalul va trebui să ţină pasul cu consumabilele şi cu tot ce este nevoie", a arătat dr Dobrică.
La conferinţa de presă a participat, în sistem online, şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, care a apreciat faptul că activitatea Spitalului Judeţean se dezvoltă exponenţial şi că există foarte multe exemple de bune practici în tratamentul bolnavilor din regiune. El şi-a arătat, în continuare, sprijinul pentru susţinerea activităţii de cercetare şi pentru perfecţionarea cadrelor medicale. AGERPRES / (A, AS, autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Spitalul Județean de Urgență M-Ciuc/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
VIDEO Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene
Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare
Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe
Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină
Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm






