Constantin-Ionescu Tîrgovişte: Bunăstarea şi abundenţa conduc la obezitate; obezitatea este soră bună cu diabetul

Academicianul Constantin-Ionescu Tîrgovişte, preşedintele Asociaţiei Medicale Române, membru titular al Academiei Române, a declarat, miercuri, în debutul Conferinţei Naţionale "Interdisciplinaritate şi cercetare în diabet, nutriţie şi boli metabolice", de la Târgu Mureş, că bunăstarea şi abundenţa care caracterizează şi societatea modernă conduc la obezitate, iar obezitatea este soră bună cu diabetul.
Academicianul Constantin-Ionescu Tîrgovişte, care este şi preşedinte fondator al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a dat exemplul locuitorilor insulei Nauru, care, înaintea descoperirii şi exploatării fosfaţilor erau scheletici, iar la câţiva ani mai târziu, erau obezi în majoritate.
"Bunăstarea şi abundenţa care caracterizează şi societatea modernă conduc la obezitate. Obezitatea este soră bună cu diabetul. Iată cum a evoluat de-a lungul timpului şi predicţiile, după cum vedeţi, sunt cele care îngrijorează pentru că diabetul este o problemă mare, din ce în ce mai mare şi mai costisitoare. (...) Este o problemă de sănătate publică care trebuie să ne preocupe. (...) Multitudinea de complicaţii care se asociază cu diabetul sunt pediatro-diabetologie, socio-diabetologie, cardio-diabetologie, neuro-diabetologie. Uitaţi-vă câte 'hologii' se asociază cu această boală, care este o boală insinuoasă. E cunoscută din vechime, de acum 3.000 de ani, dar secretele acestei boli au continuat şi continuă până în zilele noastre. (...) Prevenţia totdeauna e mai bună decât tratamentul", a declarat academicianul Constantin-Ionescu Tîrgovişte.
O statistică prezentată de academician indică faptul că prevalenţa diabetului zaharat este în creştere la nivel mondial şi că, dacă în anul 2021 existau 537 de milioane de persoane cu această afecţiune, în anul 2030 se estimează ca numărul acesta să crească la 600 de milioane, iar în 2045, la 783 de milioane.
În cadrul conferinţei, Constantin-Ionescu Tîrgovişte a evocat două personalităţi medicale ale României, Nicolae A. Kretzulescu - medic, diplomat şi politician liberal român, membru fondator al Academiei Române, cel de-al doilea prim-ministru al României, şi George Emil Palade, laureat al premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină, în 1974, biolog, medic şi om de ştiinţă de origine română, specialist, al cărui nume îl poartă Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş.
Asociaţia Medicală Română şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş organizează, în perioada 28-30 septembrie, Conferinţa Naţională "Interdisciplinaritate şi cercetare în diabet, nutriţie şi boli metabolice", eveniment ştiinţific sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale şi a Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Evenimentul ştiinţific de la Târgu Mureş reuneşte specialişti, personalităţi marcante din domeniile diabet, nutriţie, boli metabolice într-o abordare interdisciplinară a celor mai actuale teme.
AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Alianța Națională pentru Prevenirea, Depistarea și Tratamentul Hipertensiunii Arteriale în România - lansată la Palatul Parlamentului
Societatea Română de Cardiologie și Fundația Română a Inimii au lansat, marți, la Palatul Parlamentului, Alianța Națională pentru Prevenirea, Depistarea și Tratamentul Hipertensiunii Arteriale în România. Președintele Societății Române de Cardiologie, Ovidiu Chioncel, a declarat că prin această alianță națională se dorește respons
Clujul va avea un centru de chirurgie minim invazivă de 15,5 milioane de euro
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a anunțat marți, într-o conferință de presă, că în municipiul Cluj-Napoca va fi construit un centru integrat de chirurgie minim invazivă, în valoare de 15,5 milioane de euro. 'Am câștigat un proiect important, de 15,5 milioane de euro, care vizează extinderea și modernizarea Am
Președintele CNAS: Măsurile de eficientizare a cheltuielilor, prezentate până la finalul lunii - medicamente, concedii medicale, spitalizări
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a declarat marți că până la sfârșitul lunii iunie trebuie să vină în fața noului guvern cu o serie de măsuri de eficientizare a cheltuielilor în sănătate, estimând că ar fi nevoie de un buget de 100 de miliarde de lei. Conform legii, spune el, Casa Naț
Dâmbovița: Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Spitalul Județean Târgoviște, dotată cu echipamente medicale
Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Spitalul Județean Târgoviște a fost dotată cu echipamente medicale printr-un program de modernizare derulat de Asociația 'Cristi Vasiliu' (ACV) România prin Fondul Puls Intensiv. 'ACV România anunță finalizarea primei etape a proiectului de modernizare a secției de Terapie Intensivă No
Nouă spitale din București și Serviciul de Ambulanță vor asigura asistența medicală de urgență de Rusalii
Nouă spitale de adulți și copii și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov vor asigura asistența medicală de urgență în zilele de 8 și 9 iunie, de Rusalii, a informat Direcția de Sănătate Publică București. Potrivit unui comunicat transmis de DSP, cele nouă unități medicale sunt: * Spitalul Clinic de Urgență Bucureș
România găzduiește, în premieră, un program internațional de top în domeniul transplantului de organe
România găzduiește, în premieră, în aceste zile, programul internațional de top în domeniul transplantului de organe ''Transplant Procurement Management'', a informat, marți, Agenția Națională de Transplant. ''România face un pas major în domeniul transplantului de organe: pentru prim
INSP: 125 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în creștere cu 108,3%
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat marți că, în perioada 26 mai - 1 iunie, au fost înregistrate 125 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creștere cu 108,3% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 43 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o p
Iași: Rinichii unei persoane aflată în moarte cerebrală au salvat viețile a două persoane în stare critică
Medicii de la Spitalul 'Dr.C.I. Parhon' din Iași au efectuat două noi intervenții de transplant renal de la o persoană aflată în moarte cerebrală, după ce familia acestuia a trecut peste propria durere și a decis să salveze alte vieți. Purtătorul de cuvânt al Spitalului 'Dr.C.I.Parhon', conf.univ.dr Ionuț Nisto
Mureș: Fetiță de 14 ani, beneficiara celui de-al treilea transplant de cord efectuat în ultimele zile la IUBCvT
O fetiță de 14 ani din Teleorman este beneficiara celui de-al treilea transplant de cord efectuat în ultimele zile la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, inima fiind prelevată de la un băiat de 15 ani din județul Iași, victima unui traumatism cerebral. 'În cursul zilei
Mihălțan: Produsele din tutun și nicotină, promovate sub forma unor gadgeturi inofensive - riscuri grave
Produsele din tutun și nicotină, promovate 'adesea' sub forma unor gadgeturi 'inofensive', ascund riscuri 'grave' asupra sănătății copiilor, a declarat, sâmbătă, președintele Societății Române de Pneumologie, Florin Mihălțan, cu prilejul
Mahler: Mecanismele care induc dependența de tutun se creează prin asocierea cu anumite obiceiuri, locuri, persoane
Mecanismele care induc dependența de tutun se creează în creier prin asocierea cu anumite obiceiuri, anumite locuri, chiar anumite persoane, a declarat, sâmbătă, medicul pneumolog Beatrice Mahler cu prilejul Zilei Mondiale Fără Tutun.
Eveniment dedicat susținerii persoanelor cu hemofilie, în Parcul Izvor
Asociația Română de Hemofilie va organiza sâmbătă, în alveola Parcului Izvor, evenimentul 'Hemofilia Bike - Astăzi pedalezi pentru mine - Mâine pedalăm împreună', o inițiativă dedicată susținerii persoanelor care trăiesc cu tulburări de sângerare. Potrivit unui comunicat de presă al Asociației Rom&ac
Șefa UPU-SMURD Brașov: Nu avem protocoale cu spitalele din județ; este o lacună legislativă
Șefa UPU-SMURD Brașov, dr. Cristina Vecerdi, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că există un vid legislativ care afectează bugetul acestei structuri medicale de la Spitalul Județean Brașov prin faptul că personalul medical tratează pacienți de la alte spitale cu costuri pe care, de multe ori, nu le poate deconta. Mai mult, po
Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor - apel pentru susținerea antreprenorilor printr-o politică fiscală 'responsabilă și eficientă'
Antreprenorii români din domeniul farmaceutic au făcut vineri un apel către viitorul Guvern pentru o politică fiscal-bugetară 'responsabilă, care nu împovărează' și mai mult bunii plătitori de taxe, precizând că susțin menținerea cotei unice de impozitare și a nivelului actual al TVA. 'Orice mărire de taxe va afecta profund capaci
Alba: Zeci de copii, inclusiv băieți, vaccinați anti-HPV în primele cinci luni din 2025
Aproape 240 de persoane, printre care și 80 de copii între 11 și 14 ani, s-au vaccinat anti-HPV în acest an în județul Alba, printre acestea regăsindu-se și 35 de băieți, potrivit informațiilor transmise, vineri, la solicitarea AGERPRES, de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. 'De la începutul anului, sunt 236 de persoane