CAS Prahova - cel mai mare buget din istoria instituţiei pentru plata concediilor medicale
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Prahova a obţinut, în urma rectificării bugetare, cel mai mare buget din istoria instituţiei pentru plata cererilor de indemnizaţii pe concedii medicale, a declarat, miercuri, directorul general Cătălin Măguleanu.
El a arătat că angajaţii verifică "non stop" aceste cereri şi face un apel către entităţile publice şi private să nu mai trimită adrese pentru urgentarea plăţii.
"În urma rectificării bugetare, am obţinut cel mai mare buget din istoria CAS Prahova cu privire la plata cererilor de indemnizaţii pe concedii medicale, aproape de trei ori bugetul anului 2019 sau bugetul anului 2019-2020 şi o parte din anul 2021, adică un buget de 214 milioane de lei cu posibilitatea de suplimentare în luna noiembrie la solicitarea Casei de Asigurări. (...) Suplimentarea pe care am primit-o în urma rectificării bugetare este de 85 de milioane de lei. Noi am solicitat 100, dar există posibilitatea creşterii acestei sume. Din această sumă, luna aceasta am plătit aproape 30 de milioane de lei, au fost verificări foarte multe. (...) În luna aprilie aveam un sold de peste 100 milioane de lei şi foarte multe adrese din partea angajatorilor, atât entităţi publice, cât şi entităţi private", a spus Măguleanu.
El a precizat că la acest moment sunt peste 16.000 de cereri în aşteptare.
"Este o povară mare pe colegii mei de la concedii medicale care verifică non stop. Avem peste 16.000 de cereri în aşteptare. (...) Ce rugăminte am eu foarte mult la mediul de afaceri, cât şi la instituţiile publice - să nu ne mai trimită adrese pentru urgentare, pentru că, din păcate, noi trebuie să răspundem conform legii la aceste adrese şi ne ia din activitatea noastră curentă prin care suntem obligaţi să scoatem foarte multe cereri la verificare", a subliniat directorul CAS Prahova.
Referindu-se la deficitul de medici din judeţ, Cătălin Măguleanu a afirmat că acesta este "foarte mare", atât în specialităţile medicale, cât şi în medicina primară.
Astfel, la medicina de familie există un deficit de circa 40 de medici, cu această problemă confruntându-se şi spitalele. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cseke Attila: Ministerul Sănătății - rată de absorbție a fondurilor europene din PNRR de 91%
Ministerul Sănătății atinge o rată de absorbție de 91% a fondurilor europene din PNRR, a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, care a menționat că rezultatul reflectă accelerarea investițiilor în infrastructura spitalicească, modernizarea ambulatoriilor, dotatea cu echipamente și digitalizarea sistemului medical din România. 'Am pre
Ministerul Sănătății: Noi plăți către beneficiarii proiectelor finanțate prin PNRR efectuate în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a informat vineri că, în această săptămână, au fost efectuate noi plăți în valoare 132.772.068,96 lei către beneficiarii proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru investiții în digitalizare, infrastructură și dotarea unităților medicale. Potrivit ministerului, investițiile v
Tulcea: Unii marinari de pe nava scufundată primesc în continuare îngrijiri medicale
Trei din persoanele salvate de pe nava comercială scufundată în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României, rămân internate în Spitalul Județean de Urgență din Tulcea, în timp ce celelalte cinci, care au fost transportate la spitalul din municipiul Constanța, au fost externate. Nava ''Progr
Ministerul Sănătății simplifică normele pentru aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul de ordin pentru modificarea Normelor privind aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale. 'Așa cum am anunțat ieri (n.r. - miercuri), am demarat procesul pentru simplificarea normelor pentru aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale. Am eficientizat circ
Managerul SCJU Bistrița: Sperăm să închidem astăzi recepția lucrărilor pe ultima componentă din proiectul PNRR
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița, Paul Szekely, a declarat joi, pentru AGERPRES, că recepția lucrărilor pe cea din urmă componentă din proiectul cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) s-ar putea finaliza în cursul acestei zile, astfel încât să fie respectate termenele impuse de Comisia Europeană.
Cluj: Emil Boc anunță construirea unui spital de îngijiri paliative, investiție în valoare de 50 de milioane de euro
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat joi, pe rețelele de socializare, că urmează să fie construit în oraș un spital de îngrijiri paliative, printr-o investiție în valoare de 50 de milioane de euro. 'Spital de îngrijiri paliative la Cluj-Napoca, pe Valea Gârbăului, în valoare de 50 milioane de euro. &Ici
INSP: 46 de cazuri de infecție cu virusul West Nile
Un număr de 46 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 38 confirmate și 8 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 25 august, a informat joi Institutul Național de Sănătate Publică. În aceeași perioadă, s-au înregistrat două decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre persoa
Botoșani: Un copil de șase ani a intrat în comă după ce i s-a aplicat un plasture pe o rană
Un copil în vârstă de șase ani a ajuns în comă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) 'Mavromati' din cauza unui plasture cu analgezice puternice, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Ioan Asaftei. Potrivit acestuia, băiețelul s-a rănit, iar sora sa, în vârstă de zece a
Brașov: Salvamont face apel la donarea de sânge: stocurile CTS sunt critice
Stocurile de sânge din Brașov se află la nivel minim sau insuficient pentru toate grupele sanguine, se arată într-un apel la donare lansat de Salvamont Brașov. 'ASV România și Salvamont Brașov fac un apel către întreaga comunitate: dacă sunteți eligibili, vă rugăm să donați sânge. Este un gest simplu de solida
Ministrul interimar al Sănătății a dispus demararea unui audit asupra mecanismului de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a dispus demararea 'de urgență' a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor, inclusiv asupra procedurii de eliberare a autorizației pentru nevoi speciale - ANS. 'Este inadmisibil ca România să nu aibă încă un sistem digita
FABC: Lipsa unor medicamente oncologice sau discontinuitatea în aprovizionare - risc direct pentru viața pacienților
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a transmis o scrisoare deschisă premierului interimar Ilie Bolojan și președintelui CNAS, Horațiu Moldovan, în care atrage atenția că lipsa unor medicamente oncologice sau discontinuitatea în aprovizionarea cu acestea reprezintă un risc direct pentru viața pacienților. Potrivit F
SANITAS respinge ultima variantă a Legii salarizării; problemele de fond au rămas nerezolvate
Federația SANITAS din România a anunțat miercuri că respinge ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar, și afirmă că, ''în ciuda modificărilor'' anunțate, problemele esențiale semnalate de sindicaliști au rămas nerezolvate. Potrivit
Vaslui: Doi bebeluși intoxicați cu nitriți de la începutul anului; DSP avertizează cu privire la calitatea apei potabile
Doi bebeluși din Huși și suburbia Rediu a municipiului Vaslui au fost intoxicați cu nitriți de la începutul acestui an, în urma consumului de apă contaminată, au informat, miercuri, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. Autoritățile sanitare au atras atenția cu p
Colegiul Medicilor din România: Accesul pacienților la tratament trebuie să reprezinte o prioritate
Accesul pacienților la tratament trebuie să reprezinte o prioritate, iar bolnavii nu pot fi puși în situația de a căuta singuri soluții pentru continuarea terapiei de care au nevoie, afirmă reprezentanții Colegiului Medicilor din România (CMR), în contextul discuțiilor privind disponibilitatea unor medicamente, în special pentru pacienții onco
Bolojan estimează că în câteva zile se va rezolve situația medicamentelor care necesită autorizații speciale
Premierul interimar Ilie Bolojan estimează că în câteva zile ar urma să se rezolve problemele legate de aprovizionarea cu medicamente care necesită autorizații speciale, pentru bolnavii oncologici. 'Înțeleg de la Casă - pentru că am căutat să mă interesez, să văd în permanență care sunt problemele - că cea mai mare







