Dr. Florin Bîrsăşteanu: Imagistica, ramura cea mai tehnologizată a medicinei; România, departe de normalitatea europeană
Imagistica medicală din România urmează trendul celei mondiale, însă este destul de departe de normalitatea europeană, a declarat, joi, profesor doctor Florin Bîrsăşteanu, şeful disciplinei de Radiologie şi Imagistică Medicală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, la Conferinţa Naţională "Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI" de la Târgu Mureş.
"Imagistica medicală din România, urmând trendul imagisticii medicale mondiale, se îndreaptă spre o zonă hipertehnologizată, iar conferinţa noastră de astăzi, 'Tehnologie şi E-Health-ul în medicina secolului XXI', cred că este o manifestare bine-venită, care în toate domeniile medicale adună lucrări despre noile tendinţe pe care le are tehnologia în sănătate. În tot acest context, imagistica, cred eu, este cea mai tehnologizată ramură a medicinei moderne, poate cea mai dinamică din acest punct de vedere (...) Din păcate, şi în acest domeniu suntem încă destul de departe de normalitatea europeană, suntem la multe ori mai puţine instalaţii, la multe ori mai puţine investigaţii, sigur că toate acestea se pot reflecta în calitatea şi fiabilitatea, în sensibilitatea diagnostică a sistemului nostru de sănătate", a declarat profesor doctor Florin Bîrsăşteanu.
Profesorul timişorean a arătat că este optimist în privinţa achiziţiilor viitoare de tehnică medicală şi că această primă conferinţă naţională despre tehnologia & IHealth în medicina secolului XXI ar putea fi un punct de pornire.
"Suntem optimişti, sperăm ca şi această conferinţă, sperăm ca şi noi, cei care suntem implicaţi să putem să ne facem vocea auzită de către decidenţii politici, decidenţii din sănătate, în aşa fel încât să dăm o şansă cât mai concretă pacienţilor noştri (...) Iar dacă ar fi să definim o direcţie 'încotro', e clar că se îndreaptă spre achiziţii din ce în ce mai rapide, înspre o imagistică ce trece de la nivelul structural la nivelul următor, la nivel molecular, la nivel biochimic, la nivel funcţional mai ales - rezonanţa magnetică funcţională - sunt practic cuceriri tehnice care pot să ajute la diagnosticarea unor boli inimaginabil de profund, lucru care nu se putea gândi acum 10-15 ani. Suntem într-o dinamică fantastică. Constat cu satisfacţie că în ultimii ani, zeci de ani, PIB-ul României a crescut constant şi alocarea resurselor spre sistemul de sănătate a crescut şi ea, sigur, încă suntem departe de media europeană", a susţinut doctorul.
Bîrsăşteanu a precizat că românilor le place întotdeauna să tindă spre media europeană şi că e "păcat că nu ne place să tindem spre vârful european, pentru că de fapt este vorba despre sănătatea noastră aici".
"Şi dacă avem o populaţie sănătoasă, avem toate premisele să ne dezvoltăm armonios în toate celelalte domenii. Spre exemplu, în Timişoara avem o unitate de radiologie intervenţională care se ocupă foarte constant de strok, adică accidentul vascular cerebral care poate fi tratat în primele 5-8 ore de la producere. Dacă sistemul de sănătate are capabilitatea să pună în acord toate aceste pârghii tehnologice şi funcţionale, structurale, pacienţii noştri au şansa să se reabiliteze. Peste 90-95% din funcţiile lor neurologice pot fi reabilitate dacă se intervine cu radiologia intervenţională, cu tehnologia din radiologie. Avem foarte puţine instalaţii faţă de ceea ce ar trebui să fie, raportat la 100.000 locuitori, avem o distribuţie absolut neunitară şi neomogenă de-a lungul şi de-a latul ţării în sistemul de sănătate", a afirmat dr. Bîrsăşteanu.
Potrivit acestuia, există trei direcţii majore în care trebuie lucrat şi de care trebuie să ţină seama decidenţii: trebuie crescut numărul de investigaţii CT, RMN şi PET-CT, trebuie crescut numărul de instalaţii şi pentru aceasta se impune creşterea alocaţiilor din buget pentru sistemul de sănătate.
"În secolul XXI viteza a crescut enorm în imagistică şi aţi văzut că practic sunt sisteme care pot explora un segment foarte uzitat, creierul, în mai puţin de 2-3 minute. Să ai un diagnostic foarte complet şi sofisticat în 2-3 minute, cu tehnologiile pe care le avem la dispoziţie, înseamnă că secolul următor va fi inimaginabil de rapid. Interesul statului ar trebui să fie foarte concret şi alocaţia din PIB pentru sănătate ar trebui să crească. Un număr mai mare de instalaţii, un număr mai mare de investigaţii dă şansa sistemului să şi diagnosticheze foarte complet şi foarte exact un număr de patologii. Având un diagnostic cât mai rapid şi cât mai corect, avem şi şansa unor terapii cât mai ieftine, paradoxal, cât mai ieftine, terapii ţintite care să nu bâjbâie prin sistem, ca să spun aşa. Cred că viitorul nu sună rău, trebuie doar să fim foarte atenţi la acest aspect: un număr mai mare de instalaţii, un număr mai mare de investigaţii şi, de ce nu, sigur, un număr mai mare de radiologi, de medici care să interpreteze, deşi inteligenţa artificială vine să ne sprijine şi să ne cearnă volumul acesta imens de informaţii pe care ni-l pune la dispoziţie tehnologia", a accentuat profesor doctor Florin Bîrsăşteanu. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru










