Suceava: Dializa peritoneală, accesibilă acum şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă
În premieră, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, s-a realizat o dializă peritoneală, pacienta fiind recent diagnosticată cu boală renală cronică în stadiu terminal, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, dr. Dan Teodorovici.
Potrivit sursei citate, boala cronică de rinichi reprezintă o problemă majoră de sănătate, cu o prevalenţă de peste 10% (la nivel global, o persoană din zece are această boală), dintre bolnavi aproximativ 1% ajungând în stadiul terminal, moment în care este nevoie de introducerea unei terapii de supleere a funcţiei renale (hemodializă, dializă peritoneală sau transplant renal).
Prin comparaţie cu hemodializa, în dializa peritoneală se foloseşte pentru curăţarea toxinelor o membrană biologică, membrana peritoneală. În mod practic, un cateter biocompatibil este plasat chirurgical intraperitoneal cu ajutorul căruia se introduce intraabdominal un lichid steril special ce atrage toxinele sanguine la nivelul peritoneului, fiind ulterior extras şi înlocuit. Asigură o serie de avantaje, putând în final să îmbunătăţească calitatea vieţii pacienţilor la care această metodă poate fi realizată.
Cateterul de dializă peritoneală a fost inserat de către o echipă chirurgicală specializată formată din medicii Petru Velnic şi Lucian Leneschi, ulterior realizându-se pe secţia de Nefrologie instruirea şi iniţierea schimburilor de dializă, evoluţia fiind favorabilă şi lipsită de incidente.
Teodorovici a subliniat că, odată cu introducerea acestei metode de tratament, se poate spune că la SJU Suceava, cu excepţia transplantului renal, se poate asigura managementul adecvat şi integrat al tuturor pacienţilor cu afecţiuni renale.
Totodată, el a precizat că aceste progrese terapeutice şi diagnostice nu s-ar fi putut realiza fără o colaborare în echipă multidisciplinară între secţiile de Nefrologie, Anatomie patologică, Chirurgie Generală, Chirurgie Vasculară, Medicină Nucleară sau Radiologie Intervenţională.
''Preocuparea majoră a conducerii spitalului este diversificarea serviciilor medicale, creşterea continuă a calităţii actului medical, siguranţa şi confortul pacientului, dar şi al cadrelor medicale şi de aceea investiţiile vor fi majore în această direcţie în viitorul apropiat'', a transmis Teodorovici. AGERPRES/(AS-Silvia Marcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Peste 600 de posturi sunt vacante la Spitalul Județean; 190 ar trebui deblocate și ocupate
Peste 600 de posturi sunt vacante la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, care are 1.251 de paturi și un grad mediu de ocupare a acestora de 78%, iar unitatea a cerut încă din aprilie deblocarea angajărilor pe 190 de posturi, cele mai multe pentru asistenți. Conducerea SCJU Arad a transmis luni, la solicitarea AGERPRE
Buzău: Nivel ridicat de burnout în rândul personalului medical din Spitalul Județean, potrivit Sanitas
Zeci de angajați din sistemul sanitar din județul Buzău au fost diagnosticați cu diabet, hepatită și cu afecțiuni pulmonare, cum ar fi tuberculoza, liderii Sanitas evidențiind la nivelul Spitalului Județean de Urgență (SJU) un grad din ce în ce mai ridicat de burnout în rândul personalului. Potrivit Sanitas Buzău, a fost &ici
Cseke Attila - mesaj adresat tinerilor care susțin examenul de admitere la universitățile de medicină și farmacie
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, le-a transmis 'succes' tinerilor care susțin duminică examenul de admitere la universitățile de medicină și farmacie, subliniind că sistemul medical
Admitere la UMF 'Carol Davila'/Duminică - proba scrisă; 6.916 candidați înscriși, 1.947 de locuri
Candidații înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București susțin duminică proba scrisă a concursului de admitere la studiile de licență, pentru facultățile de medicină, medicină dentară și farmacie. În acest an, UMF 'Carol Davila' înregistrează un record absolut de candidați - 6.916 înscri
Sălaj/Cătălina Poiană (CMR): Nu există o 'baghetă magică' pentru deficitul de medici de familie din mediul rural
Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri, la Zalău, că nu există soluții rapide pentru acoperirea deficitului de medici de familie din mediul rural, însă măsurile adoptate în ultimii ani ar putea conduce, pe termen mediu, la întinerirea acestei specialități. 'Nu există o
Sălaj: Colegiul Medicilor cere măsuri pentru reducerea deficitului de personal și recâștigarea încrederii în profesia medicală
Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri, la Zalău, că recâștigarea încrederii în profesia medicală și consolidarea relației dintre medic și pacient reprezintă una dintre prioritățile organizației, subliniind totodată că deficitul de personal medical și finanțarea insuficientă rămân principale
Federația Sanitas cere Parlamentului să adopte o soluție legislativă care să deblocheze angajările din spitale
Federația Sanitas solicită Parlamentului să adopte, în regim de urgență, o modificare legislativă care să permită unităților sanitare publice să facă angajări fără aprobarea prealabilă prin memorandum guvernamental. Potrivit organizației sindicale, actualul sistem de aprobare este birocratic și întârzie ocuparea posturilor va
Duminică - proba scrisă la admiterea la UMF 'Carol Davila'; 6.916 candidați înscriși, 1.947 de locuri
Candidații înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București vor susține duminică proba scrisă a concursului de admitere la studiile de licență, pentru facultățile de medicină, medicină dentară și farmacie. În acest an, UMF 'Carol Davila' înregistrează un record absolut de candidați - 6.916 î
Harghita: O naștere de cvadrupleți, în premieră la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc
O naștere de cvadrupleți a avut loc, în premieră, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc, bebelușii venind pe lume în data de 21 iulie, a informat joi unitatea medicală, într-o postare pe Facebook.
Arad: Spitalul Județean explică tarifele de parcare de până la 30 lei/oră prin achiziția de echipamente medicale
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (SCJU) a fost nevoit să explice, joi, de ce practică tarife ridicate la parcare, de până la 30 de lei/oră, arătând că banii adunați în ultimii trei ani, respectiv 1,2 milioane de lei, au fost folosiți pentru cumpărarea unui echipament medical esențial și că se dorește descurajarea staționării îndelungat
Cseke Attila, după întrevederea cu sindicaliștii: Avem responsabilitatea să construim un sistem de salarizare mai echitabil
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor sindicale din domeniu privind proiectul noii legi a salarizării din sectorul bugetar, că obiectivul său este să găsească soluții prin care veniturile personalului să nu fie diminuate, în paralel cu reformarea modului de salarizare.
Colegiul Medicilor: Facem apel la toți decidenții politici ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică
Colegiul Medicilor din România face apel către toți decidenții politici, indiferent de partid, ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică a statului român, iar autoritățile să elaboreze o politică de resurse umane fundamentată pe o consultare reală. ''Sistemul de sănătate traversează, în prezent, o altă
Galați: Laboratorul de Anatomie Patologică, dotat cu echipament modern pentru depistarea cancerului
Serviciul de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Ap. Andrei' din Galați a fost dotat cu o masă de macroscopie cu lampă UV, echipament de laborator de ultimă generație care contribuie la depistarea precoce a cancerului și la stabilirea unor tratamente personalizate, a anunțat, miercuri, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fot
SANITAS nu vine la discuțiile de la Ministerul Muncii pe legea salarizării: Ne dorim participarea la consultări cu un Guvern cu puteri depline
Federația SANITAS îi transmite ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, că nu va participa miercuri la discuțiile pe tema legii salarizării. ''În după-amiaza zilei de ieri, 21 iulie, după publicarea deciziei Curții de Apel București, Federația SANITAS a primit o invitație pentru astăzi, 22 iulie 2026, ora 11:30, de la Unitatea
Ministerul Sănătății: Măsuri pentru protejarea sănătății populației din zonele afectate de inundații
Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să ia toate măsurile necesare pentru protejarea sănătății populației din zonele afectate de inundații, în colaborare cu autoritățile locale și inspectoratele pentru situații de urgență. Direcțiile de sănătate publică vor asigura supravegherea epidemiologică, monitorizarea calității apei pot










