VIDEO Mureş: Inimă 3D după imaginile obţinute prin CT de la un pacient, printată în premieră naţională la Congresul CardioNET
O inimă 3D realizată cu o imprimantă specială după imaginile obţinute prin Computer Tomograf de la un pacient a fost printată, joi, în premieră naţională la cea de-a XXII-a ediţie a Congresului CardioNET care se desfăşoară, timp de două zile, la Castelul Teleki din Dumbrăvioara.
"Cu această ocazie, la Congresul CardioNET am creat expoziţia Cardio Expo, care reflectă activitatea noastră de peste 20 de ani, chiar istoricul, mugurii de la care a pornit Clinica de Cardiologie şi în cadrul acestei Cardio Expo există o secţiune specială dedicată proiectelor de actualitate şi de viitor ale echipei, unul din aceste proiecte fiind chiar cel legat de printarea 3D a inimii, printarea tridimensională. Avem o imprimantă 3D care azi dimineaţă, când a început congresul, a început să printeze o inimă 3D, reconstruind imaginile obţinute prin CT de la un pacient; ea a început să printeze dimineaţă şi cred că până la această oră este aproape gata printată inima şi poate fi vizionată cum lucrează şi cum progresează, astfel încât la sfârşitul zilei să îţi ţii propria inimă, mulajul propriei inimi în palme. Este o premieră pentru centrul medical Târgu Mureş şi este o premieră naţională, este o premieră pentru cardiologia naţională, de care suntem foarte mândri", a declarat dr. Theodora Benedek, şefa Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Dr. Theodora Benedek a menţionat că proiectul care a inclus şi printarea tridimensională a cordului a fost iniţiat, în urmă cu doi ani, pornind de la istoricul unui pacient care a avut o complicaţie după infarct miocardic ce a ridicat mari probleme echipei medicale.
"Era o problemă complexă anatomică, o ruptură de perete cardiac într-o zonă mai ascunsă, pe care nu puteam să o vizualizăm şi atunci am cerut ajutorul unui laborator foarte specializat. Pentru a face această printare 3D am muncit foarte mult, pentru că nu ştia nimeni cum să facă, e o tehnologie foarte specială, ca să vedem pe unde există acea comunicare. Ei bine, această inimă printată în 3D după imaginea CT poate să ne spună unde este problema cu mai mare acurateţe şi exact unde şi cum trebuie intervenit în timpul procedurilor terapeutice de corecţie", a explicat dr. Benedek.
Congresul CardioNET, ajuns la a XXII-a ediţie, este organizat sub egida Societăţii Române de Cardiologie de către Asociaţia Transilvană de Terapie Transvasculară şi Transplant Kardiomed (ATTETT), în parteneriat cu UMFST Târgu Mureş, Fundaţia Cardiolider, Clinica de Cardiologie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi Centrul Medical Cardio Med.
"La această ediţie, aşa cum ne-am obişnuit deja, avem personalităţi marcante ale lumii cardiologice, nu numai naţionale, dar şi internaţionale. Un procent semnificativ dintre cei care ne-au onorat cu prezenţa sunt din străinătate, în jur de 35% dintre speakeri vin din străinătate fie cu prezenţă fizică - Franţa, Germania, Olanda, Ungaria -, fie online. Suntem foarte onoraţi că există această atenţie sporită, care creşte de la an la an, pentru congresul nostru, pentru că este un congres care abordează tot ceea ce este nou, ceea ce este inovativ, ceea ce este de actualitate în managementul bolilor cardiovasculare", a precizat dr. Theodora Benedek.
Potrivit acesteia, ediţia XXII a Congresului CardioNET este sub semnul transferului tehnologic, al provocărilor aduse de noile tehnologii şi accesului care a devenit posibil la noile tehnologii.
"Avem tehnologii noi bazate pe inteligenţa artificială în imagistica cardiacă, în tratamentul intervenţional şi am organizat în programul congresului câteva secţiuni denumite CardioRadar, tocmai pentru că ele se constituie într-un radar de inovare, un radar care încearcă să identifice ce este nou, ce este de actualitate, unde sunt noile rezultate ale cercetării care trebuie transpuse în practica clinică pentru a oferi posibilităţi superioare de tratament. Aceste secţiuni CardioRadar se desfăşoară în colaborare cu specialişti din străinătate care au dezvoltat acolo, în locurile lor de activitate - Paris, Bruxelles, Oxford -, spin-off-uri, au dezvoltat companii care pun în practică rezultatele cercetărilor din universităţi şi cred că tocmai de acest lucru avem noi nevoie: cercetăm, avem rezultate, foarte bine, dar trebuie să ducem aceste rezultate ale cercetării în piaţă, pentru a le transforma în produse care să fie utile pacientului cardiovascular", a mai spus dr. Theodora Benedek.
Congresul CardioNET a fost iniţiat în urmă cu 22 de ani de profesor doctor Benedek Imre şi de profesor doctor Theodora Benedek, ultimele ediţii fiind şi un schimb de experienţă între Societatea Română de Cardiologie şi Societatea Maghiară de Cardiologie.
Prima zi a Congresului CardioNET s-a încheiat cu Gala CardioMedia, în care au fost premiaţi jurnaliştii care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea cardiologiei mureşene. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Dorina Matiş/AGERPRES
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 800 de persoane, testate pentru hepatită printr-un proiect derulat de Spitalul Universitar de Urgență București
Peste 800 de persoane au fost testate pentru hepatitele virale în șase săptămâni, în cadrul unui proiect derulat de Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA și finanțat prin Fondul Social European Plus. Rezultatele au fost prezentate luni, cu ocazia Zilei Mondi
Arad: Peste 600 de posturi sunt vacante la Spitalul Județean; 190 ar trebui deblocate și ocupate
Peste 600 de posturi sunt vacante la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, care are 1.251 de paturi și un grad mediu de ocupare a acestora de 78%, iar unitatea a cerut încă din aprilie deblocarea angajărilor pe 190 de posturi, cele mai multe pentru asistenți. Conducerea SCJU Arad a transmis luni, la solicitarea AGERPRE
Buzău: Nivel ridicat de burnout în rândul personalului medical din Spitalul Județean, potrivit Sanitas
Zeci de angajați din sistemul sanitar din județul Buzău au fost diagnosticați cu diabet, hepatită și cu afecțiuni pulmonare, cum ar fi tuberculoza, liderii Sanitas evidențiind la nivelul Spitalului Județean de Urgență (SJU) un grad din ce în ce mai ridicat de burnout în rândul personalului. Potrivit Sanitas Buzău, a fost &ici
Cseke Attila - mesaj adresat tinerilor care susțin examenul de admitere la universitățile de medicină și farmacie
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, le-a transmis 'succes' tinerilor care susțin duminică examenul de admitere la universitățile de medicină și farmacie, subliniind că sistemul medical
Admitere la UMF 'Carol Davila'/Duminică - proba scrisă; 6.916 candidați înscriși, 1.947 de locuri
Candidații înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București susțin duminică proba scrisă a concursului de admitere la studiile de licență, pentru facultățile de medicină, medicină dentară și farmacie. În acest an, UMF 'Carol Davila' înregistrează un record absolut de candidați - 6.916 înscri
Sălaj/Cătălina Poiană (CMR): Nu există o 'baghetă magică' pentru deficitul de medici de familie din mediul rural
Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri, la Zalău, că nu există soluții rapide pentru acoperirea deficitului de medici de familie din mediul rural, însă măsurile adoptate în ultimii ani ar putea conduce, pe termen mediu, la întinerirea acestei specialități. 'Nu există o
Sălaj: Colegiul Medicilor cere măsuri pentru reducerea deficitului de personal și recâștigarea încrederii în profesia medicală
Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri, la Zalău, că recâștigarea încrederii în profesia medicală și consolidarea relației dintre medic și pacient reprezintă una dintre prioritățile organizației, subliniind totodată că deficitul de personal medical și finanțarea insuficientă rămân principale
Federația Sanitas cere Parlamentului să adopte o soluție legislativă care să deblocheze angajările din spitale
Federația Sanitas solicită Parlamentului să adopte, în regim de urgență, o modificare legislativă care să permită unităților sanitare publice să facă angajări fără aprobarea prealabilă prin memorandum guvernamental. Potrivit organizației sindicale, actualul sistem de aprobare este birocratic și întârzie ocuparea posturilor va
Duminică - proba scrisă la admiterea la UMF 'Carol Davila'; 6.916 candidați înscriși, 1.947 de locuri
Candidații înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București vor susține duminică proba scrisă a concursului de admitere la studiile de licență, pentru facultățile de medicină, medicină dentară și farmacie. În acest an, UMF 'Carol Davila' înregistrează un record absolut de candidați - 6.916 î
Harghita: O naștere de cvadrupleți, în premieră la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc
O naștere de cvadrupleți a avut loc, în premieră, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc, bebelușii venind pe lume în data de 21 iulie, a informat joi unitatea medicală, într-o postare pe Facebook.
Arad: Spitalul Județean explică tarifele de parcare de până la 30 lei/oră prin achiziția de echipamente medicale
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (SCJU) a fost nevoit să explice, joi, de ce practică tarife ridicate la parcare, de până la 30 de lei/oră, arătând că banii adunați în ultimii trei ani, respectiv 1,2 milioane de lei, au fost folosiți pentru cumpărarea unui echipament medical esențial și că se dorește descurajarea staționării îndelungat
Cseke Attila, după întrevederea cu sindicaliștii: Avem responsabilitatea să construim un sistem de salarizare mai echitabil
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor sindicale din domeniu privind proiectul noii legi a salarizării din sectorul bugetar, că obiectivul său este să găsească soluții prin care veniturile personalului să nu fie diminuate, în paralel cu reformarea modului de salarizare.
Colegiul Medicilor: Facem apel la toți decidenții politici ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică
Colegiul Medicilor din România face apel către toți decidenții politici, indiferent de partid, ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică a statului român, iar autoritățile să elaboreze o politică de resurse umane fundamentată pe o consultare reală. ''Sistemul de sănătate traversează, în prezent, o altă
Galați: Laboratorul de Anatomie Patologică, dotat cu echipament modern pentru depistarea cancerului
Serviciul de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Ap. Andrei' din Galați a fost dotat cu o masă de macroscopie cu lampă UV, echipament de laborator de ultimă generație care contribuie la depistarea precoce a cancerului și la stabilirea unor tratamente personalizate, a anunțat, miercuri, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fot
SANITAS nu vine la discuțiile de la Ministerul Muncii pe legea salarizării: Ne dorim participarea la consultări cu un Guvern cu puteri depline
Federația SANITAS îi transmite ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, că nu va participa miercuri la discuțiile pe tema legii salarizării. ''În după-amiaza zilei de ieri, 21 iulie, după publicarea deciziei Curții de Apel București, Federația SANITAS a primit o invitație pentru astăzi, 22 iulie 2026, ora 11:30, de la Unitatea











