logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Gorj: Caravana Screening TB - de depistare activă a tuberculozei, în 11 comune din judeţ

Imagine din galeria Agerpres

O caravană mobilă de depistare activă a tuberculozei va străbate, timp de aproximativ 60 de zile, începând de luni, 11 unsprezece comune din judeţul Gorj pentru a oferi servicii medicale gratuite pentru sănătatea plămânilor în cadrul unui proiect naţional derulat de Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă remis luni AGERPRES, Băleşti, Runcu, Godineşti, Padeş, Teleşti, Negomir, Plopşoru, Brăneşti, Hurezani, Albeni, Roşia de Amaradia sunt comunele gorjene unde va merge caravana de depistare activă a tuberculozei începând de luni. Proiectul Screening TB, coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" oferă servicii medicale gratuite în zone rurale unde au fost înregistrate cazuri de tuberculoză în ultimii ani.

Conform datelor statistice, incidenţa tuberculozei în judeţul Gorj este de 51,6 cazuri la suta de mii de locuitori. România este ţara din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de bolnavi de tuberculoză depistaţi şi aflaţi în tratament.

Caravana Screening TB va străbate comunele anunţate vreme de două luni şi va asigura accesul facil, aproape de casă, la consultaţiile medicale puse la dispoziţie în cabinetul mobil după următorul program: Băleşti - 20 iunie, Runcu - 27 iunie, Godineşti - 4 iulie, Padeş - 7 iulie, Teleşti - 14 iulie, Negomir - 19 iulie, Plopşoru - 22 iulie, Brăneşti - 29 iulie, Hurezani - 3 august, Albeni - 5 august, Roşia de Amaradia - 10 august.

"Este vorba despre o camionetă dotată cu aparatură de radiologie şi diagnostic molecular rapid - cea mai avansată metodă de identificare a infecţiei cu bacilul tuberculozei -, precum şi un program de inteligenţă artificială care ajută la depistarea tuberculozei şi a altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personal medical specializat. De la demararea activităţii de screening al tuberculozei în anul 2019, jumătate dintre judeţele României au intrat deja în acest proiect, aproximativ 50.000 de români beneficiind de serviciile caravanei. Judeţul Gorj se va număra de luni printre acestea", se arată în comunicatul de presă transmis de organizatorii campaniei.

Caravana Screening TB face parte din cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei derulat de România în ultimii 30 de ani - proiectul POCU/4.9/225/117426 - "Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente"; proiect finanţat din fonduri europene şi implementat la nivel naţional de către Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" - Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.

În judeţul Gorj, activităţile de informare şi suport în comunităţi sunt realizate de Fundaţia Romanian Angel Appeal, partener al Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" în acest proiect.

Pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză în cadrul acestui proiect vor beneficia de serviciile de consiliere şi sprijin asigurate de partenerii de la Federaţia UNOPA. În paralel, Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă - ASPTMR va asigura servicii de suport telefonic pentru persoanele diagnosticate cu tuberculoză ce au situaţii sociale dificile, astfel încât aceştia să poată urma tratamentul până la vindecare.

Proiectul POCU/4.9/225/117426 "Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente" , cu implementare la nivel naţional, are o perioadă de derulare de cinci ani, 2018 - 2023, fiind axat pe prevenirea, screeningul şi diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup ţintă de 75.010 persoane la nivel naţional, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunităţi rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri sau alte substanţe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.

Proiectul "Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente" - cod SMIS 2014+: 117426 este cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Valoarea totală a finanţării nerambursabile este de 68.369.935,23 lei (aproximativ 14,4 milioane de euro).

Proiectul este implementat de către Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", în parteneriat cu: Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), Fundaţia Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate (CPSS), Asociaţia SamuSocial din România, Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR), Fundaţia Romanian Angel Appeal- Apelul Îngerului Român (RAA).

Acest proiect este parte integrantă din Strategia Naţională de Control al Tuberculozei.

Tuberculoza este o boală de origine infecţioasă, cauzată de bacilul Koch care se răspândeşte pe calea aerului de la persoana bolnavă la cele sănătoase. Depistarea tuberculozei pulmonare se face cel mai frecvent cu ajutorul unei simple radiografii, urmată desigur de alte investigaţii medicale atunci când apare suspiciunea îmbolnăvirii.

"Tuberculoza este o boală gravă, contagioasă, cu transmitere aeriană, iar experienţa medicală arată că în spatele fiecărui caz de tuberculoză activă depistat se mai află încă 10 cazuri nediagnosticate. Rolul caravanei este acela de a ajuta populaţia aflată la risc să aibă acces la serviciile medicale necesare astfel încât depistarea şi tratamentul tuberculozei să poată începe cât mai devreme. Tuberculoza se vindecă, dar e nevoie ca să fie diagnosticată la timp şi pacientul să beneficieze de tratament complet. Implicarea medicilor de familie, a asistenţilor medicali comunitari, sprijinul autorităţilor locale şi judeţene sunt esenţiale pentru că numai împreună putem combate răspândirea tuberculozei", declară medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti, citată în acelaşi comunicat de presă. AGERPRES/(AS - autor: Irina Poenaru, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 167

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 04-11-2026 22:13

SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027

Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san

Sanatate 04-11-2026 19:25

Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide

România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola

Sanatate 04-11-2026 18:47

Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț

Sanatate 04-11-2026 18:27

Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)

Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina

Sanatate 04-11-2026 18:04

Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc

Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co

Sanatate 04-11-2026 15:24

Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ

Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici

Sanatate 04-11-2026 14:19

Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr

Sanatate 04-11-2026 12:08

Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei

Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Sanatate 04-11-2026 11:19

Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia

O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.

Sanatate 04-11-2026 10:57

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica

Sanatate 04-11-2026 10:50

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala

Sanatate 03-11-2026 17:22

Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător

Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic

Sanatate 03-11-2026 15:05

Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027

Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.

Sanatate 03-11-2026 14:45

Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ

Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru

Sanatate 03-11-2026 14:02

VIDEO Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații

Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene