PRIMER: Niciun ministru al Sănătăţii nu a călcat în fabricile de medicamente din ţară aflate în proprietate privată
Patronatul Producătorilor industriali de medicamente din România (PRIMER) a atras atenţia, joi, că niciun ministru al Sănătăţii "nu a călcat" în fabricile de medicamente din ţară aflate în proprietate privată, menţionând că acestea pot produce orice tratament ieşit de sub patent în orice formă de prezentare sau concentraţie.
Directorul executiv al PRIMER, Dragoş Damian, citat într-un comunicat de presă transmis de organizaţie, a afirmat, totodată, că metodologia de calcul a preţului medicamentelor trebuie schimbată "urgent", pentru că zeci de tratamente ieftine sunt în pericol de a fi scoase din fabricaţie.
"Profesorul Alexandru Rafila este primul ministru al Sănătăţii care vorbeşte public despre rolul strategic al celor circa 30 de fabrici de medicamente din România. Probabil că, dacă nu ar fi fost pandemia şi războiul, nici acum autorităţile medicale nu ar fi luat în seamă acest domeniu economic. Este un discurs opus faţă de ceea ce am auzit în ultimii cinci ani de la alţi oficiali în funcţie şi acum la Ministerul Sănătăţii sau CNAS, care ne spuneau 'dacă nu vă convine, puteţi pleca' atunci când le solicităm ajutorul. Niciun ministru al Sănătăţii nu a călcat în fabricile de medicamente din ţară aflate în proprietate privată", a declarat Damian, potrivit comunicatului PRIMER.
El a susţinut că fabricile din ţară pot produce orice medicament ieşit de sub patent, în orice formă de prezentare sau concentraţie, dacă acest lucru este solicitat.
"Fabricile din ţară sunt inspectate de cele mai prestigioase autorităţi din lume şi e scris 'Made în Romania' pe medicamente care ajung la pacienţi din 90 de ţări. (...) În fabricile din ţară lucrează 5.000 de specialişti de prim rang şi echipamentele de lucru sunt tehnologie şi digitalizare de ultima generaţie. Industria farmaceutică din România ajută la crearea unui număr de peste 60.000 de joburi de orizontală şi verticală", a evidenţiat Damian.
Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii trebuie să modifice "urgent" metodologia de calcul a preţurilor la medicamente.
"Trebuie trecut de la declaraţii apreciative la acţiuni reale. Ministerul Sănătăţii trebuie să modifice urgent metodologia de calcul a preţurilor pentru că sunt zeci de medicamente ieftine în pericol de a fi scoase din fabricaţie, sunt solicitări care zac la minister şi de trei ani. Ministerul de Finanţe trebuie să schimbe taxa clawback şi să scutească de această plată companiile care fac în România investiţii în fabrici noi. Consiliul Concurenţei trebuie să verifice blocajele de pe anumite canale comerciale, sunt jucători care nu vor să achiziţioneze medicamentele fabricate în România pe motiv că 'sunt prea ieftine'", a transmis directorul executiv al PRIMER.
El a precizat că acestea sunt măsurile reale care trebuie luate imediat pentru ca pacienţii să aibă acces mai bun la medicamentele fabricate în România, iar sistemul sanitar să realizeze economii.
"PRIMER cere de ani buni introducerea măsurilor de mai sus, pentru ca România să aibă o industrie farmaceutică de aceeaşi mărime ca cele din Ungaria, Polonia, Cehia sau Slovenia, ca să dăm exemple doar din estul Uniunii Europene", a amintit Dragoş Damian.
Ministrul Alexandru Rafila a afirmat, joi, că cele 20 de fabrici de medicamente din ţară aduc 1,5% din Produsul Intern Brut şi trebuie să se asigure funcţionarea acestei industrii, iar politica de preţuri ar trebui "puţin revizuită", deoarece situaţia este "paradoxală" în condiţiile în care încercându-se să se facă economii se ajunge, în final, să se cheltuie mai mult.
"Este foarte clar că actualul mecanism de natură economică nu este funcţional încât să facă atractivă această zonă a medicamentelor generice. Să nu uităm că 1,5% din PIB-ul României revine din cele 20 de fabrici de medicamente generice care există în ţara noastră. Una singură mai avem şi noi în proprietate, statul român. Celelalte sunt private. Sunt acţionari români şi străini. Nu are niciun fel de importanţă. Funcţionează în România şi asta este bine, dar în mod evident trebuie să asigurăm funcţionarea acestei industrii care oferă un procent semnificativ din PIB. Politica de preţuri la nivelul Ministerului Sănătăţii cred că ar trebui puţin revizuită, pentru că noi ne găsim într-o situaţie paradoxală. Vrând să facem economii, plătim mai mulţi bani. Într-un mod foarte simplu: tot scădem preţul la nişte medicamente care dispar de pe piaţă care sunt cele mai ieftine, ele nu mai sunt distribuite şi imediat intră în utilizare următorul care este mult mai scump. La finalul zilei plătim mai mulţi bani decât mai puţini bani. Este clar că aici trebuie să găsim un mecanism", a declarat Rafila, la Conferinţa "Alertă în sănătate! Cum eliminăm barierele din calea accesului pacienţilor la medicamente". AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Dragoș Damian/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi
INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic










